RSS

Lasha Bugadze, “Te Literature Express”, Bakur Sulakauri Publishing, Tbilisi, 2012, 274 de pagini

14 Iul

Lasha Bugadze The literature expressO carte bine scrisă, deşi subiectul e unul tratat în gamă minoră. O serie de scriitori din Europa, în special din cea fostă comunistă, sunt invitaţi într-un tur al Europei. Călătoria are loc cu trenul iar naratorul, un mediocru scriitor georgian, povesteşte, cu umor şi autoironie, peripeţiile prin care trece. Sunt de remarcat pasajele despre complexele locuitorilor fostului spaţiu sovietic despre ciocnirea cu Europa, la stereotipiile şi aversiunile etnice pe care aceştia le cultivă în mod tradiţional. E aproape o înfruntare între două feluri de a privi în jur. Ingenioasă pare a fi împletirea celor două planuri: povestea relatată de narator şi scrisorile câtorva altor scriitori care, uneori, oferă o versiune diferită a poveştii naratorului. Nu putea lipsi nici o poveste de dragoste care, în final, se dovedeşte a fi o ficţiune în interiorul altei ficţiuni. Un metatext a cărui găselniţă scriitoricească de final e, totuşi, uşor dezamăgitoare prin lipsa ei de originalitate şi pronunţatul ei infantilism.

Nota mea: 8

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

CE AM MAI (RE)CITIT ÎN ULTIMA VREME (AUGUST 2009-DECEMBRIE 2012),    

http://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

CE AM MAI (RE)CITIT ÎN ULTIMA VREME (IANUARIE 2013 – …)

http://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

 

 

 

“I guess the Europeans don t suspect such complexes exist. One has to come from the former Soviet Union or be a survivor of the `80-ies in order to understand these fears. The fear of making a mistake. The fear of misdemeanor. The fear of pissing in Vienna airport toilet design for handicapped and being obliged to pay the fine out of the miserable amount you managed to save for your trip abroad. Why have you urinated in the toilet for handicapped, citizen?” 

“It`s awful how irritating we find someone without even knowing them. You have no idea the kind of books they write, what features they possess, whether they`re generous or baleful. But if you happen to be, say, an Armenian and the other person an Azeri, you`re automatically expect to hate him. I had no clue about the personal traits of the Russians on the bus, but I found them abhorring. The bomb-dropping people. Weren`t they trying to kill Elene and me just a month ago?” 

“The Georgians are so miserable! We expect danger from all sides, so we tend to frown in advance. That`s the way we defend ourselves” 

“There are nations that can`t stand mornings, those that only come to life at night – just like vampires… I`m not a very typical Croat in this respect. The Croatians are morning people. I should`ve been born in Italy… What kind are you?” 

ALTE CITATE GASITI LA

http://ovidiuivancu.wordpress.com/romanii-despre-romani-si-nu-numai/

About these ads
 
Scrie un comentariu

Posted by pe 14 iulie 2013 în Uncategorized

 

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,055 other followers

%d bloggers like this: