Prăbușirea femeii-copil

E straniu cum ne așteptăm ca anumite lucruri să dureze doar pentru că ni se întâmplă nouă. Am văzut femei și bărbați capabili de o atât de mare, aproape cinică, luciditate. C., însă, i-ar fi surclasat pe toți. Dacă vreun nebun ar fi avut ideea de a organiza un campionat mondial de predicții sentimentale, educatoarea din școala aceea de țară din Apuseni ar fi fost, fără îndoială, multiplă campioană mondială. Era suficient să privească în ochi doi oameni care se țineau de mână pentru a-și rosti sec verdictul: nu vor rezista mai mult de doi ani! La ea nu verdictul, rostit cu o aroganță cu iz de flirt, era cel care mă fascina. După ce se pronunța ritos, fluturându-și (abia sesizabil!) capul de la dreapta la stânga și înapoi, C. își începea demonstrația. Observa atâtea detalii pe care, mai apoi, le încorpora într-un discurs cu o logică imbatabilă, încât o bănuiam a fi mare admiratoare a lui Sherlock Holmes. Prin natura meseriei, avea un aer naiv-infantil, ceva de genul femeii-copil, tipologie care, îndeobște, se bucură de o mare admirație din partea bărbaților și de un cel puțin egal dispreț din partea femeilor. Pentru bărbați, C. trebuie să fi fost imaginea drăgălășeniei, întemnițată într-un corp de femeie bine proporționată, în vreme ce pentru suratele

Femei complicate

M. e o portugheză bizară. Locuim amândoi în aceeași clădire prăfuită din Mukherjee Nagar, în nordul capitalei indiene. E zona cea mai săracă a New Delhi-ului. Până în sud, acolo unde viața are un ritm ceva mai modern, trebuie să luăm o ricșă, 15 minute până la stația de metrou și încă 45-50 până la Central Secretariat. De acolo, o altă ricșă. Traficul infernal și aglomerația de pe străzi mă descurajează adesea. Prefer să stau în nord. În primul an, M. își face un obicei din a merge în fiecare week-end într-un mall luxos și imens. Câteodată, rar, o însoțesc. Mergem la shopping session (așa numește ea evadarea aceasta săptămânală). Ne despărțim la intrare, îi las o oră, o oră și jumătate să

Cu ipocrizie, despre sinceritate

Eram în India. Mizantrop, ușor iritat de vremea infernală din Delhi. Apropierea musonului mă calcă pe nervi, deși ar fi trebuit să fiu deja obișnuit… sunt la al treilea muson (consecutiv) în Delhi. Dorm deja de vreo lună gol, și tot de vreo lună, de fiecare dată când se întrerupe curentul electric, mă trezesc instantaneu, mă așez pe marginea patului și din mine curg literalmente picuri mari de sudoare, de parcă aș fi o umbrelă afară, în ploaie. Fac din ce în ce mai multe dușuri fierbinți, din ce în ce mai fierbinți pentru ca, odată ieșit de sub duș, să am senzația că în cameră e mai rece. De citit, citesc plimbându-mă prin cameră, adeseori cu voce tare. Dacă m-aș fi oprit, mi s-ar fi părut că tocmai intru într-un cuptor. Laptopul meu scoate sunete răgușite, amenințătoare, bizare. Și tocmai într-un astfel de moment, o întâlnesc pe S. De fapt, o reîntâlnesc. O mai văzusem pe la cantina universității. S. nu are mai mult de 22 de ani. Viața ei intimă e un dezastru absolut.

Câteva prezențe pe you tube

http://www.youtube.com/watch?v=WFCwkWGCDNI http://www.youtube.com/watch?v=nITy58nywSI http://www.youtube.com/watch?v=8jK9iR8fc-E

Femeia și cratița

Așadar, într-o țară patriarhală și profund misogină, eu și atâția alții ca mine am avut parte de un mediu matriarhal. Am văzut fete și, mai apoi, femei, plângând sau râzând, am văzut fete și, mai apoi, femei deziluzionate sau iluzionate la nesfârșit, contradictorii sau sentimentale, raționale sau șovăitoare, sirene sau scorpii, indispuse ori isterice, sensibile sau iertătoare, am văzut fete și, mai apoi, femei care...

„Vremea musonului: patru ani în India. Jurnalul meu indian (2009-2013)”

Astăzi, am primit de la editor prima propunere de copertă pentru Jurnalul meu indian. Cartea va vedea curând lumina tiparului la Editura Eikon Today, I received from my editor, the first proposal for a cover to my Indian diary ("The Munsoon Time"). The book will be soon published by Eikon Publishing House

Simulare BAC. Scrisoare deschisă

Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva. Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană.

Când școala devine inutilă…

De la începuturile ei, școala românească a fost și continuă să fie normativă și nu descriptivă. Ea impune norme, ne spune ce e corect și ce e greșit. Dacă secolele trecute, modelul acesta de a educa era perfect coerent cu societatea însăși, astăzi, el nu numai că nu mai este actual, ci devine chiar periculos. O școală normativă ca cea românească își pregătește beneficiarii să se comporte într-o societate statică, pornind de la premisa că, în valorile ei fundamentale, ea nu se poate schimba radical. O școală descriptivă pornește de la alte coordonate: ea descrie diferite tipuri de norme și valori, fără le înscrie în zona atât de volatilă a lui asta e corect și asta e greșit.