Din România, cu dragoste. Spaime colective sau despre Complexul Cetăţii Asediate.


Crize economice, crize identitare, crize culturale. Mari conspiraţii universale, duşmani la graniţa iubitei noastre patrii, spioni în interiorul ei, teama de vecinii apropiaţi sau îndepărtaţi, ura faţă de cei din interior al căror nume nu se termină în –escu…  Vă sună cunoscut? Sunt toate simptome ale mitului Cetăţii Asediate, sunt reactualizări ale unei angoase care în puţine momente ale istoriei noastre ne-a părăsit cu adevărat.

Soluţia nu este împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional, nici creşterea Produsului Intern Brut sau injectarea de lichidităţi în sistemul bancar românesc. Primul pas pentru vindecare constă în înţelegerea naturii bolii, în refuzul deliberat al patetizării excesive şi în refugiul în măruntaiele lucidităţii.

La capătul oricărei crize rezolvate se află cel puţin un individ care s-a încăpăţânat să caute răspunsul în bibliotecă şi nu în arena politică sau economică. Vi se pare cu siguranţă o naivitate dacă nu cumva un non-sens să vorbeşti în lumea de azi despre retragerea în zonele calme ale turnului de fildeş al culturii. Credeţi poate că problemele pe care le avem reclamă prezenţa noastră în cetate şi asociaţi desigur de multe ori cultura cu un soi de inactivitate flască folosită de multe ori ca scut legitimator pentru orice impotenţă civică.

Vă propun un studiu de caz. În ultimii 20 de ani, România a reactivat rând pe rând toate marile ei spaime colective suspendate artificial în timpul comunismului. Patapievici (şi nu numai el) vorbea la un moment dat despre crizele îngheţate. Dacă ele nu sunt lăsate să se epuizeze în mod natural, acumulează magmatic energii care, hrănindu-se din ele însele, explodează violent, cu cât mai târziu cu atât mai violent. Orice cunoaştere minimală a istoriei omenirii ne duce cu gândul la asemenea concluzii.

Mai adăugaţi la toate acestea şi câteva cunoştinţe despre  teoriile evoluţiei culturii şi civilizaţiei umane. Toate acestea sunt suficiente pentru a înţelege că era inevitabilă suspiciunea viscerală faţă de maghiari, intoleranţa faţă de marginali (fie că e vorba despre minorităţile sexuale sau religioase) sau rezerva faţă de străini. Toate sunt, aşa cum sugeram încă din titlu, rezultante ale Mitului Cetăţii Asediate. Lipsa unei tradiţii a normalităţii (patru dictaturi într-un timp atât de scurt), incapacitatea culturii române de a se dezvolta organic, presiunea perpetuă pe care a avut-o de suportat din partea ideologiilor de tot felul (purismul şi latinismul, protocronismul, proletcultismul ş.a.m.d) au dus în cele din urmă la un minorat ca acela pe care îl trăim astăzi. Este semnul unei mari naivităţi să ne închipuim că o societate care îşi dezvoltă primele universităţi în a doua jumătate a secolului XIX, care până târziu în secolul XX este dominată de analfabetism şi ruralism poate intra în secolul XXI senină, fără balastul exagerărilor de tot felul.

Cetatea Asediată porneşte de la premiza că întotdeauna la porţile ei se află un ipotetic duşman care doreşte s-o acapareze cu totul. Maghiarii nu sunt decât o variaţie pe aceeaşi temă. Pe parcursul existenţei noastre, la porţile Cetăţii s-au aflat (mai mult în imaginaţia noastră decât în realitate) romanii, slavii, turcii, austro-ungarii, ruşii, ungurii ş.a. De foarte puţine ori ne-am întrebat: în situaţia ipotetică în care Cetatea ar fi căzut, ce s-ar fi întâmplat? Ce mari valori identitare se ascundeau înăuntru? Plonjăm din nou în cultură pentru a încerca un răspuns. Până către începutul secolului II, dacii au rezistat eroic. Si-or fi imaginat şi ei, aşa cum facem noi astăzi, că îşi apără identitatea (desigur, e foarte probabil ca ei să fi folosit alţi termeni). Astăzi, la ceva secole distanţă, ştim cu ce fascinaţie au asimilat cultura romană (sunt dovezi arheologice în acest sens). La rândul lor, romanii şi-or fi închipuit că au realizat o victorie colosală odată ce i-au cucerit pe greci. În scurtă vreme, mitologia lor avea sa fie contaminată de mult mai puternica mitologie greacă. Înţelegeţi morala? Câteodată, e foarte greu să faci diferenţa între cuceritor şi cucerit. Dincolo de orice forţă militară se impune întotdeauna superioritatea unei culturi. Ce sens are să ţii ferecate porţile Cetăţii de vreme ce înăuntru nu se află nimic? O identitate nu se poate apăra plasând-o protecţionist sub un clopot de sticlă, ci tocmai aruncând-o în confruntarea cu alte culturi  şi obligând-o în felul acesta să-şi dezvolte anticorpi.

Este antiproductiv să crezi că societatea românească poate ieşi dintr-o criză (oricare ar fi ea) exclusiv prin soluţii economice şi politice; este o iluzie să ne imaginăm că putem depăşi infantilismul naţionalismelor de tot felul prin ridicarea nivelului de trai. Soluţia este, repet, o întoarcere către biblioteci, un refuz (arogant chiar, daca e nevoie) al mediocrităţilor de tot felul. Între zidurile unei biblioteci se află răspunsuri pentru tot felul de întrebări pentru simplul motiv că de ceva decenii nu prea mai există întrebări fundamental noi. La toate s-a răspuns, atâta doar că multe răspunsuri nu sunt căutate în locurile potrivite. Înţelegem acum cu toţii de ce ni se întâmplă câteodată nouă, românilor, să inventăm lucruri deja inventate.

Avem astăzi un enorm avantaj: trăim într-o societate în mijlocul căreia ne putem păstra informaţi. Astăzi, Biblioteca din Alexandria nu ar mai putea să dispară în flăcări pentru simplul motiv că toate cunoştinţele prezente acolo sunt diseminate în milioane de servere şi site-uri pe internet.

Revenind, cred cu tărie că românii ar trebui să se întoarcă în biblioteci. Au multe de recuperat. Acolo vom vedea cât valorăm şi vom şti cât putem pretinde de la elitele noastre. Dacă ne vom pierde vremea cu toţii privind fascinaţi la tot soiul de talk-show-uri, dacă ne vom întreba permanent care va fi următorul amant al fiicei preşedintelui sau dacă ne vom înjura copios elitele politice la colţuri de stradă sau în pauza de masă vom trece voioşi de la o criză la alta, vom reacţiona mai mereu visceral, vom continua să fim insalubri şi zgomotoşi…

E timpul unei retrageri reflexive. Altfel, ne risipim inutil. Ştiţi că atunci când Bizanţul cădea, în interior se discuta despre sexul îngerilor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s