Alegător onest, posesor de ştampilă. Caut politicieni pe care să-i votez


O dată la patru sau cinci ani, în România se întâmplă ceva. Pe bulevarde te întâmpină zâmbitori oameni pe care i-ai văzut la televizor, îţi întind mâna şi te îmbărbătează, în fabrici şi uzine aceleaşi figuri, în parcuri copiii tăi construiesc castele de nisip alături de preşedinţi de partide iar la stâna ta oile au onoarea unui muls prezidenţial. Cam în aceeaşi perioadă, aceleaşi personaje constată profund tulburate că o duci rău, dar că îţi va fi cu siguranţă mai bine, că ai fost furat, dar cu certitudine onoarea ta va fi „reperată”. Noroc că nu durează prea mult. E o stare, deşi repetitivă, veşnic tranzitorie. De când cu votul universal şi atâta vreme cât el va exista, orice politician român va simţi necesară coborârea în trivial şi uneori în scabros pentru că – ni se spune frecvent – asta vrea „poporul”. Nimeni nu e interesat de cum ar trebui să fie „poporul”. Altceva însă mă uimeşte profund de fiecare dată:imaginaţi-vă că într-o pictură de Picasso am încerca să integrăm „Carul cu boi” al lui Grigorescu. Bunul-simţ comun ne-ar spune imediat că avem de a face cu o inadecvare, că ceva e nelalocul lui. Tot astfel se întâmplă de fiecare dată când un domn elegant ne spune că se trezeşte noaptea visând la pensionarii săraci. Ceea ce lipseşte fundamental din politica românească este simţul ridicolului; când vreunui candidat i se pare că e prea educat, că are un discurs mult prea calm şi „aşezat”, resimte toate acestea ca pe mari dezavantaje şi încearcă să compenseze cu enunţuri despre „pipiţe” şi „bordeluri”. La nivelul percepţiei comune, se pare că e un mare defect să fii calm, să-ţi respecţi interlocutorii şi să ai un limbaj elevat. Dacă nu îmbraci cel puţin o dată salopeta, dacă nu porţi cel puţin o dată lămpaş şi dacă nu joci într-o horă autentică, românească, atunci ce te-ar putea califica în alegeri? Rezultatul? O atmosferă kafkiană cu oameni paraşutaţi acolo unde nu este locul. Într-o discuţie televizată, principele Radu a fost întrebat cu ce premier i-ar plăcea să lucreze. Principele a răspuns că nu este atributul preşedintelui ţării să îşi aleagă premierul. Dezamăgire totală… ratingurile s-au prăbuşit, moderatorii s-au simţit nevoiţi să insiste, desigur fără succes. A fost clar încă de pe atunci că principele nu poate fi preşedinte. De ce? Pentru că nu spune bancuri, pentru că nu râde necontrolat, pentru că nu plânge în direct, pentru că nu are insomnii gândindu-se la bătrânii pe care i-a întâlnit în acea zi, pentru că nu dă mici şi bere, pentru că nu oferă excursii gratis şi, în fine (crimă capitală!) pentru că nu e capabil să facă băşcălie. Adică nu e român!!! Punct! Că un om este consecvent şi coerent, că e egal cu sine însuşi, nu prea contează. Că plânsul în public, râsul necontrolat sau ditirambii declamaţi într-o română discutabilă sunt dovezi nepermise de labilitate, nici asta nu contează. E o evidenţă că în preajma alegerilor comportamentul în spaţiul public al celor mai mulţi dintre politicienii români se modifică radical. Aşa că, asemenea cetăţeanului turmentat, ne putem întreba: „dar eu cu cine votez”? De vreme ce „catindatul” are o personalitate multiplă (să ne exprimăm eufemistic!), de unde ştiu că cel pentru care votez astăzi este acelaşi cu cel care mă va reprezenta mâine? O altă afirmaţie cu caracter de axiomă: ni se spune adesea că politicienii sunt reflectarea fidelă a societăţii pe care o reprezintă. Naiv cum sunt, mi-am imaginat întotdeauna că o clasă politică ar trebui să reprezinte valorile unei comunităţi, chiar dacă ele, la un moment dat, sunt minoritare. Aspiraţia noastră ar trebui să se îndrepte spre generalizarea valorilor, nu spre difuzarea mediocrităţii, chiar dacă ea e majoritară. Cum trebuie să fie liderii unei comunităţi? Construiţi după chipul şi asemănarea gregarilor majoritari ? Valorile, pentru simplul motiv că sunt minoritare, îşi pierd dreptul de a fi reprezentate? Apoi, desigur tot din naivitate, mi-am închipuit întotdeauna că un individ, om politic sau nu, trebuie să se prezinte în faţa celorlalţi drept ceea ce este. Ce sens ar avea să votez un cetăţean care vrea să fie copia fidelă a alegătorilor săi? E ca şi când aş merge la medic aşteptând să fiu vindecat, iar medicul mi-ar spune cu maximă compasiune că şi el are exact aceeaşi boală. M-ar ajuta asta cu ceva? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu vreau să ştiu despre un candidat următoarele lucruri: ce studii are, ce cărţi citeşte, care sunt valorile în care crede şi cum vede comunitatea pe care o reprezintă într-un viitor previzibil. Nu mă interesează deloc: cu ce echipă de fotbal simpatizează, dacă mănâncă seminţe sau mănâncă mici, dacă e divorţat sau nu, dacă vrea să legalizeze sau nu consumul de droguri uşoare, în ce zodie s-a născut, de unde îşi cumpără costumele sau ce maşină are. În mintea mea se află tot o dată la patru sau cinci ani două profiluri de politicieni: unul iubitor de Wagner, nefumător, fără patima alcoolului, fără escapade amoroase, celălalt fumător de trabucuri, consumator de alcool şi cu o viaţă intimă zbuciumată. Primul e Hitler, al doilea e Churchill. Diferenţa între ei nu e făcută de picanterii biografice, ci de valorile în care crede fiecare. Şi ce diferenţă fundamentală! Sunt, o dată în plus, în posesia unei ştampile de vot. Şi, aşa cum mi s-a întâmplat de când mă ştiu (e adevărat că nu mă ştiu de mult!), ezit. Stau cu ştampila ridicată şi aud în spatele meu un cor de tragedie antică: „eu sunt acela”, „pe mine trebuie să mă votezi”, „ba nu, eu sunt cel de care ai nevoie!”, „îţi dau o bere!”, „îţi cumpăr un trening frumos!”, „ai garantat o porţie de fasole cu ciolan de la mine!”. Dacă s-ar opri din strigat, le-aş spune că atunci când vreau să beau bere, o cumpăr, dacă vreau să port trening îl plătesc la casă, dacă mi-e foame, îmi voi comanda de unul singur oricâte porţii de fasole cu ciolan doresc. Ştampila stă ridicată în aer, asemenea sabiei lui Damocles. Sper să cadă unde trebuie de data aceasta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s