România postcomunistă. O ţară şi trei preşedinţi.


Din 1989, românii şi-au ales trei preşedinţi. Cu structuri comportamentale diferite, cu pregătire diferită, cu reacţii şi idei diferite. Cu toate astea, în afară de terminaţia „-escu”, comuna tuturor celor trei (şi celui de dinainte lor), mai este ceva care îi uneşte pe toţi aceşti oameni: au produs un enorm val de dezamăgire colectivă. Ion… Citește mai mult România postcomunistă. O ţară şi trei preşedinţi.

Slugărnicia la români. Aplaudatul ca reflex.


Prin a doua jumătate a secolului XIX, prim-ministrul de atunci, Lascăr Catargiu, se adresează Casei Regale în legătură cu povestea de dragoste dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu, spunând: „Aiasta nu se poate, Maiestate”! Nu era o perioadă uşoară, iar Lascăr Catargiu avea cu siguranţă propriile sale interese. Cu toate acestea, însă, instituţional, gestul său este… Citește mai mult Slugărnicia la români. Aplaudatul ca reflex.

Ce caută România în Uniunea Europeană?


Ca să fim clar înţeleşi, e bine că suntem ţară membră a Uniunii Europene. Cu tot soiul de alegeri care se succedă în mod ameţitor, cu o clasă politică somnolentă, cu instituţii paralizate, cu un eşalon doi incompetent, cu o Justiţie autistă, cu un Parlament în care funcţionarii rămân blocaţi în lifturi cu orele, nimeni… Citește mai mult Ce caută România în Uniunea Europeană?

Bucureştiul şi obsesia centrului. Recviem pentru o capitală obosită.


Din Bucureşti se dă ora exactă, acolo se află ministerele, Guvernul şi Preşedinţia, or într-o ţară încă puternic centralizată asta înseamnă mult… foarte mult…nepermis de mult. Dacă Bucureştiul paralizează, paralizia se transmite în tot sistemul nervos central, dacă Bucureştiul are febră, automat România intră în carantină, dacă Bucureştiul plimbă la nesfârşit hârtii între ministere, atunci… Citește mai mult Bucureştiul şi obsesia centrului. Recviem pentru o capitală obosită.