România postcomunistă. O ţară şi trei preşedinţi.


Din 1989, românii şi-au ales trei preşedinţi. Cu structuri comportamentale diferite, cu pregătire diferită, cu reacţii şi idei diferite. Cu toate astea, în afară de terminaţia „-escu”, comuna tuturor celor trei (şi celui de dinainte lor), mai este ceva care îi uneşte pe toţi aceşti oameni: au produs un enorm val de dezamăgire colectivă. Ion Iliescu avea prea multe rădăcini în epoca de dinainte de 1989, Emil Constantinescu a fost un Don Quijote câteodată mai ridicol decât originalul, sfârşind, după propria mărturisire, învins de sistem iar Traian Băsescu este atât de visceral, de instinctual, de lipsit de logică şi raţiune încât riscă să devină şi el o fostă mare speranţă.

După atâtea experienţe nereuşite, aproape că te-ai aştepta firesc la un răspuns pentru următoarea întrebare: de ce fel de Preşedinte are nevoie ţara asta, umorală şi ea, cu un important retard cultural şi educaţional? Nu vorbesc de persoane, de nume concrete, ci de caractere, de un anume portret-robot. Preşedintele unei ţări ca România, republică semiprezidenţială prin Constituţie, are nevoie de o revizuire a fişei postului. El nu trebuie să fie nici „sărac şi cinstit”, nici intelectual rafinat devorat de sistem, nici mare degustător de palincă (sau whiskey, aici am o mare dilemă!) şi mulgător de oi. Preşedintele României este în primul rând cel care transmite un mesaj despre ţara pe care o conduce în zonele în care nimeni nu are habar unde se găseşte pe hartă respectiva ţară. Este sumă a tuturor percepţiilor despre români. El trebuie să aibă întâi de toate capacitatea de a asculta, trebuie să reziste tentaţiei de a vorbi în exces, de a deveni „băncos” sau spiritual, de a vorbi în metafore puerile şi de a se implica în discuţii cu mult sub demnitatea sa prezidenţială. Cum în România se vorbeşte mult şi după ureche, cea mai mare greşeală a unui Preşedinte este să cedeze acestei tentaţii de a se implica în lupte mărunte, în mici şuete de scara blocului. În fiecare dimineaţă, Preşedintelui ar trebui să i se reamintească un adevăr simplu: el se ocupă de lucruri majore. A proceda altfel este ca şi cum un adult ar avea pretenţia să fie luat în serios după ce în prealabil s-a bătut în curtea grădiniţei cu o grupă de preşcolari pe un castel de nisip.

Mă simt profund stânjenit când Preşedintele meu petrece mai mult timp prin stânele din ţară decât în vizite oficiale în marile capitale ale lumii; mă simt, de asemenea, jenat când Preşedintele meu, oricare ar fi el,  are cravata strâmbă sau costumul prăfuit, când fumează în public sau face aluzii sexuale prin conferinţele de presă. Pentru unii, asta înseamnă a fi popular. Alţii îmi vor da exemplul lui Berlusconi. Două corecţii: a fi popular nu înseamnă a prelua ca atitudine publică toate defectele poporului pe care îl reprezinţi. Preşedintele Statelor Unite ale Americii nu împrumută atitudinile amărâţilor de prin ghetouri, preşedintele Italiei nu se comportă asemenea capilor mafiei siciliene, Preşedintele Franţei nu are atitudinea antisocială a multor magrebieni din periferia Parisului iar Preşedintele Ucrainei nu se comportă asemenea racheţilor ucrainieni. Cât despre Berlusconi, nu trebuie uitat că el nu este Preşedintele statului italian.

Desigur, în cancelariile europene, nimeni nu va spune nimic; curtoazia îşi are legile ei bine stabilite. În lumea bună, nimeni nu va veni să îţi spună că ai mizerie sub unghii; vor observa cu toţii şi, din politeţe, se vor comporta ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Ceea ce ar trebui să înţeleagă viitorul Preşedinte al României este că, începând din chiar momentul învestirii sale oficiale, nu-şi va mai putea permite să fie el însuşi. Îmi aduc aminte de piesa de teatru a lui George Bernard Shaw, „Pygmalion”. Acolo o fată simplă (florăreasă), de ţară, cu maniere rudimentare si comportament discutabil, este învăţată cum ar trebui să se comporte în „lumea bună”. Asta e prima lecţie a unui Preşedinte. Continuând paralela cu piesa lui Shaw, el trebuie învăţat să articuleze corect, să vorbească fluent, să râdă agreabil, să poată face „conversaţie de salon”, să se spele pe mâini şi să nu caşte în public. Dacă nu vrea să-şi însuşească lecţiile, atunci să nu mai candideze. Cine vrea să spună mereu doar ce îi trece prin cap, cine vrea să îşi păstreze stilul de viaţă, să aleagă alte meserii care nu obligă la nimic.

Ceea ce lipseşte, deci, Preşedintelui României, este o fişa a postului rigidă, care să nu dispară odată cu schimbarea ocupantului de la Cotroceni. Din păcate, însă, la cum arată sistemul constituţional românesc astăzi,  primul om în stat nu are cum să fie altfel decât un băiat de treabă, „popular”, consumator de cârnaţi de Pleşcoi şi purtător de clop. Prin Europa, însă, alte valori sunt la modă: seriozitatea, limbajul diplomatic, consecvenţa şi coerenţa. Votul pentru alegerile prezidenţiale din acest an riscă să fie deci, odată în plus, o mare farsă. Dacă figuri donquijoteşti precum Nati Meir sau Gigi Becali pot candida la funcţia supremă în Stat, e clar că avem criterii laxe. Dacă tot ne-am gândit să îi obligăm pe candidaţi să plătească 300.000 de euro pentru a se înscrie în cursa prezidenţială, de ce nu ne-am gândi şi la alte criterii?  Am putea restrânge accesul la candidatură pentru toţi cei care au avut ieşiri publice extremiste, spre exemplu, sau am putea să ne uităm cu mai mare atenţie la studiile pe care le au candidaţii… Ar fi asta un atentat la adresa democraţiei şi a dreptului fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales? Ei, şi? Democraţia nu înseamnă doar libertate, ci şi criterii, restricţii şi principialitate.

Ne trebuie un portret-robot al Preşedintelui şi abia mai apoi îl vom putea alege. În lipsa acestui portret-robot, sufragiul din acest an este un simplu exerciţiu de imagine. Vom avea cabine de vot, urne, ştampile, liste de alegători, buletine de vot, Comisii Electorale, campanii electorale, clipuri publicitare, sondaje şi platforme-program. Ne va lipsi însă ceva: un candidat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s