20 de ani de la Revoluţie. Amintiri în dezordine.


În decembrie 1989 aveam 11 ani. Eram undeva într-un sat din Vâlcea ascultând radioul. Era un radio vechi şi obişnuiam ca o dată pe săptămână să ascult împreună cu bunica teatru radiofonic. Am auzit atunci “Deşteaptă-te, române!”. Îmi plăcea melodia şi am început să repet din ce în ce mai tare “Deşteaptă-te, române!”. Desigur, nu înţelegeam nimic, dar în mintea mea curăţată bine de anii petrecuţi în scoala comunistă, cântecul ăsta, chiar dacă nu însemna nimic, suna diferit. Bunica m-a auzit şi a închis repede uşa. Aşa se întâmpla de fiecare dată, de exemplu, când desenam mustăţi pe faţa imaculată a tovarăşului Ceauşescu, nelipsit din manualele şcolare. Nu mi se explica niciodată nimic. Ştiam doar că nu e bine. Şi mi se vorbea întotdeauna în şoaptă. Mai apoi au început să treacă pe stradă Dacii de toate culorile cu drapelul românesc având stema tăiată. Strigau “libertate” sau cine ştie ce altceva. De atunci îmi mai amintesc foarte clar un lucru. Într-o zi, pe uşa Căminului Cultural din sat a apărut un afiş semnat de nu ştiu ce front al nu ştiu cărei apărări sau salvări naţionale. Se spunea acolo că dictatorii au fost executaţi. Ţin minte ca am avut o senzaţie de bine. Nu era cinism, nu era dorinţa unei vieţi mai bune, era pur şi simplu ignoranţă. Habar nu aveam că era Crăciunul, habar nu aveam ce era Crăciunul, habar nu aveam ce înseamnă cu exactitate a  condamna pe cineva la moarte. Într-un fel, Ceauşescu a vut un sfârşit ironic. Dacă ar fi avut grijă ca eu şi alţii din generaţia mea şi a părinţilor mei să trăim într-o lume normală poate că nu am fi permis niciodată o asemenea execuţie publică. Acum, de fiecare dată când trebuie să explic cuiva gestul făcut atunci, în acel decembrie, mă cuprinde brusc un sentiment acut de ruşine.

Eram la vârsta la care ar fi trebuit să ştiu multe… de fapt, nu ştiam nimic. Eram doar un omuleţ patetic, fără idealuri, fără principii, fără spirit critic. Ajutam la descărcarea maşinii de pâine de mai multe ori pe săptămână, ştiind că în felul ăsta nu voi mai sta la coada aceea imensă. Mergeam cu sticlele de lapte şi le lăsam în faţa magazinului dis-de-dimineaţă, urmând să ma întorc alături de mama ceva mai târziu. Cântam în fiecare dimineaţă la şcoală “Trei culori”, imnul naţional de atunci… Dar adevărul e că nu înţelegeam nimic din ceea ce fac. Din Decembrie 1989, am început să învăţ alfabetul lumii ăsteia. Să încerci ieşirea din ignoranţă atât de târziu (la 11 ani) nu e uşor deloc.  A trebuit să învăţ pentru început cum e să ai mâncare, să ai carne, să mănânci portocale, să bei Pepsi, să fumezi Kent… Cine crede că e simplu, se înşeală. Şi acum am tentaţia de a cumpăra banane de la supermarket în cantităţi industriale. Apoi, a trebuit să mă vindec de toate iluziile pe care le-am avut in decembrie 1989. Când am avut pentru prima dată dreptul de a vota m-am înfiinţat mândru nevoie mare în faţa cabinei de vot şi am votat prost… extrem de prost. Mai bine stăteam acasă. Într-un fel, retardul de azi al României mi se datorează şi mie. În proporţie infinitezimală, e adevărat, dar cine ştie… am senzaţia că am fost mulţi…nepermis de mulţi.

Aş fi vrut să lupt la Revoluţie. Nu pentru că eram curajos sau pentru că aş fi împărtăşit idealuri revoluţionare pe care nu le înţelegeam. Eram pur şi simplu plictisit. Ceea ce mă abrutiza poate cel mai mult în comunism era senzaţia că trăieşti la nesfârşit aceeaşi zi. Totul era la fel: clădirile, tovarăşa de la şcoală, strada mea, casa mea… totul. Evident, nimeni nu m-a lăsat să plec şi să “lupt”. Am rămas în casă şi am privit totul la televizorul nostru “Diamant” alb-negru. Următorul şoc a coincis cu prima despărţire a apelor de după marea revoluţie: în jurul meu unii au început să aibă din ce în ce mai multe, iar alţii mai nimic. Noi, ăştia din a doua categorie, am devenit nostalgici: “adică ce, unde ie iegalitatea între tovarăşi, de ce ăla are şi io nu”? Auzeam frecvent că nu prea avem ce face cu libertatea, că nu putem mânca libertate, că nu ne putem îmbrăca sau încălţa cu libertatea, că libertatea nu ne ţine de cald iarna şi nu ne plăteşte impozitele. Evenimentul major al vieţii mele postrevoluţionare a fost descoperirea cărţilor. Citeam cărţile din Biblioteca Municipală una câte una din ambiţia prostească de a citi tot ce era acolo, dar şi pentru că habar nu aveam ce trebuie să citesc şi ce nu. După ce terminam o carte, îi puneam coperte de hârtie şi scriam pe spatele copertei improvizate câteva gânduri personale despre respectiva carte. Bibliotecarele nu mi-au spus niciodată nimic. Probabil că erau amuzate. Poate că, imediat ce părăseam clădirea, aruncau coperta la gunoi. Nu ştiu… Îmi amintesc că am vrut să citesc din scoarţă în scoarţă “Istoria Literaturii…” a lui George Călinescu. Era iarnă, sala de lectură era neîncălzită, aşa ca mi s-a instalat o măsuţă în hol şi citeam acolo. Eram destul de mândru când alţii intrau şi mă vedeau stând aşa, la masă, cu o carte impresionantă ca dimensiuni în faţa mea.

Nu ştiu exact cât timp am procedat aşa, ştiu doar că într-o bună zi, brusc, fără niciun alt avertisment prealabil, s-a făcut lumină… am început să înţeleg… Ai mei greşiseră grav. Te poţi hrăni cu libertate, te poţi îmbrăca sau încălţa cu libertatea, libertatea îţi poate încălzi apartamentul iarna şi îti poate plăti impozitele. Aşa că tot ce mai pot face astăzi e să le mulţumesc (fără patetism) celor care au murit sau au fost răniţi atunci în decembrie 1989. În vreme ce eu le înăbuşeam speranţele votând prost, ei au rămas fără proprietăţi şi mulţi au murit cu gândul că nu reuşiseră să schimbe nimic. Acum stau în apartamentul meu din New Delhi, în faţa laptopului, cu o conexiunea rezonabilă la internet, bându-mi cafeaua şi fumându-mi ţigara. Fără ei aş fi rămas şi astăzi un omuleţ patetic, fără idealuri, fără principii, fără spirit critic…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s