4 zile in Jaipur (II)


Ne întoarcem în camerele noastre şi urmează partea cea mai consistentă a vizitei în Jaipur. Vorbim cu proprietarul Guest House-ului. Un indian inteligent, în jur de 45 de ani, cu o engleză fluentă, cu o viaţă amoroasă spectaculoasă şi o prietenă daneză tânără, blondă, cu un uşor defect de vorbire. Daneza speră că anul acesta vor face şi nunta, proprietarul aprobă, însă nu îi face plăcere să discute subiectul (poate pentru că nici nu e prea mult de discutat despre un eveniment care, cel mai probabil, nu va avea loc). Ne explică pentru început secretul succesului indienilor peste hotare. Ajunşi în societăţi în care sistemele, deşi greoaie şi birocratice, funcţionează, ei îşi folosesc energia risipită în India pentru a mitui în stânga şi în dreapta mărunţi funcţionari guvernamentali în scopuri mult mai pragmatice. Totul poate fi cumpărat în India; pentru suma potrivită ţi se va da un termen rezonabil pentru următoarea înfăţişare în instanţă, tot pentru suma potrivită arhive cu acte de proprietate pot dispărea subit în flăcările unui incendiu care, ca orice fatalitate de acest gen, exonerează de orice vină. Cele mai vechi cazuri din justiţia indiană datează, după spusele interlocutorului nostru, de acum aproximativ 160 de ani. Presupunând că după un secol şi jumătate se face totuşi dreptate, beneficiarii ei îşi pot reintra în drepturi abia după ce obţin o permisiune specială pentru a se reîntoarce din lumea de dincolo. Omul nostru e de-a dreptul indignat. După miezul nopţii, ne vorbeşte de britanici; e un subiect sensibil pe care nu am fi îndrăznit să îl abordăm. Ni se spune că tot ceea ce au făcut indienii după cucerirea independenţei a fost să redenumească vechile structuri britanice şi să înlocuiască oameni. Cât despre hindi, aflăm că e o limbă în care foarte puţini dintre indienii obişnuiţi mai pot scrie corect. În şcoli, limba predominantă de predare e engleza iar cu excepţia unei elite, indienii, deşi vorbesc hindi fluent (cei mai mulţi dintre ei), au dificultăţi în ortografierea cuvintelor. Constatasem asta de unul singur atunci când îmi rugasem studenţii să scrie un cuvânt în hindi. S-au gândit o vreme şi apoi fiecare a redat grafic acelaşi cuvânt în forme diferite.

Marea problemă în India este sistemul de taxe. După spusele celui cu care vorbim, între 7 şi 10 procente dintre indieni plătesc taxe. Multe dintre îndeletnicirile aducătoare de profit sunt nefiscalizate (fermierii, spre exemplu nu plătesc taxe şi tocmai de aceea mulţi se declară fermieri chiar dacă nu sunt) iar consecinţa primă este un sistem de sănătate şi asigurări sociale falimentar. Doar indienii care lucrează pentru guvern beneficiază de pensii, ceilalţi trăindu-şi bătrâneţe din puţinele economii adunate de-a lungul vieţi şi, cel mai adesea, ajutaţi financiar de copii. În spitalele de stat pacienţii sunt numeroşi, medicii puţini, echipamentele medicale învechite. Unii indieni obţin de la politicienii pe care i-au votat scrisori de recomandare către medici. Politicienii scriu, dar nimeni nu ia în seamă asemenea hârtii. Ce folos, mai spune prosperul proprietar de Guest House, că India are o armată puternică şi un program spaţial destul de bine dezvoltat, dacă nivelul de sărăcie este sub orice limită admisibilă. Ce sens are creşterea economică dacă ea nu se vede pe străzi?

Este miezul nopţii. Suntem aproape deprimaţi. Încerc o frază optimistă: „da, dar dacă sunteţi conştienţi de toate astea, e bine. Înseamnă că într-o generaţie sau două veţi vota alţi politicieni care vă pot reprezenta mai bine”. Logica mea se dovedeşte a fi de o naivitate dezarmantă şi asta o dată cu următoarea replică a indianului. „Imposibil. Politicienii noştri îşi transmit posturile din generaţie în generaţie. În aceeaşi familie, există oameni înscrişi în mai multe partide politice. Cum să cred că ei împărtăşesc valori diferite când seara se adună la aceeaşi masă şi trăiesc cu toţii din acelaşi buget?” Ni se vorbeşte despre familia Ghandi şi mai apoi despre indienii care trăiesc în slam şi care votează în orb de fiecare dată când cineva le oferă ceva de mâncare. O dată în plus, votul universal îşi dovedeşte din plin ineficienţa. Individual, indienii sunt oameni rezonabili şi de multe ori oneşti. Marile sisteme, însă, cele care ar trebui să asigure oxigenul oricărui stat, sunt paralizate. Cine vrea un post în poliţie trebuie să ofere mită, cine vrea să fie profesor trebuie să ofere mită, cine vrea să fie judecător trebuie să ofere mită. India este în felul acesta atacată în chiar centrii ei nervoşi… E trecut de trei dimineaţa. Se lasă o tăcere stânjenitoare. Ce ar mai fi de spus? Chiar presupunând că interlocutorul nostru exagerează (deşi indignarea lui pare a fi reală), tot rămâne ceva adevăr în cele spuse de el. Noi, bieţi europeni atraşi în India de spiritualitatea ei, ne simţim ca nişte şcolari care, abia învăţând să citească, au impresia că au înţeles totul. Deziluzie, puţină frustrare şi o senzaţie amară (datorată în parte doar ţigărilor fumate din abundenţă în această lungă noapte).

În ziua următoare vizităm alte locuri şi cunoaştem alţi oameni. În cele din urmă, cu bagaje mult mai numeroase decât la venire (în Jaipur a fost un târg de literatură şi ne-am făcut serioase provizii de cărţi), pornim către gară. Avem bilete cumpărate încă din Delhi. Trenul întârzie în jur de cinci ore. Decidem să mergem cu un altul, mult mai rapid şi, se pare, fără întârziere. Mergem la biroul de informaţii. Aici, aproximativ cincizeci de indieni îşi folosesc forţa fizică pentru a ajunge în faţa ghişeului. Suntem norocoşi. Unul dintre ei se oferă să întrebe ceea ce ne interesează. Pentru a schimba trenul trebuie să completăm două formulare stufoase. Unul în care spunem ca renunţăm la biletele noastre şi vrem banii înapoi, celălalt prin care ne exprimăm opţiunea pentru un alt tren. Casa numărul şapte este următoarea destinaţie. Acolo, mai mult de şaptezeci de indieni încearcă să cumpere bilete. Este unul dintre puţinele cazuri în care cele 94 de kilograme pe care le am se dovedesc a fi de folos. Stau liniştit la coadă; pe măsură ce mă apropii de ghişeu, lucrurile ies de sub control. Întind mâna peste vreo trei-patru capete, o strecor înăuntru ghişeului şi apuc câteva formulare. Nu ştiu câte, dar mă asigur că sunt suficiente. Fără să îmi părăsesc locul, completez formularele şi, în sfârşit primesc biletele. Desigur, banii pentru biletul deja cumpărat nu îi primesc integral. Dar cui îi mai pasă?

Trenul este confortabil, aer condiţionat, scaune spaţioase… Din douăzeci în douăzeci de minute ni se serveşte o gustare, mai apoi sacksuri, o îngheţată, apă şi tot felul de dulciuri. Toate incluse în preţul biletului care costase cam 500 de rupii (aproximativa 10-11 dolari). În Delhi, ceaţă… nu vezi la o jumătate de metru în faţă. Autoricşa care mă duce în apartamentul meu are un şofer curajos. Cu capul scos mult în lateral, omul priveşte drumul din faţa lui încercând să intuiască ce trebuie să facă şi mizând pe norocul său. Mecanismul funcţionează. Ajung în apartament, îmi aprind o ţigară şi refuz să mă mai gândesc la Jaipur. Cel puţin câteva zile…

2 gânduri despre „4 zile in Jaipur (II)

  1. Maestre, o precizare offtopic…In poza, e cumva un logan? la spatele masinii albe ma refer.. Deci desi indienii mor de foame pe strazi si pentru multi dintre ei viata e foarte grea, se pare ca isi permit, unii dintre ei, masini de lux care costa de la 5000 de euro in sus. Logan rulzz! :))

    Apreciază

  2. Da… am vazut cateva Loganuri pe strada. Se produc in India si aproape nimeni nu stie ca sunt romanesti, nici macar franceze. Cat despre saracie, trebuie sa tii cont de faptul ca ei sunt multi asa ca gasesti si oameni bogati si masini foarte scumpe pe strada. In India problema e diferenta enooooooooorma intre saraci si bogati. In plus, nuntile sunt aranjate si majoritatea parintilor daca au o fata strang bani toata viata pentru a face nunta si pentru a oferi cadouri. Cel mai frecvent cadou de nunta e o masina. Din nou, e vorba de castele medii si bogate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s