Tehnocratul şi prăvălia cu iluzii


Auzim adesea, şi mai cu seamă în ultimul timp, vehiculându-se ideea că treburile statului ar trebui conduse de specialişti, de tehnocraţi, de oameni care şi-au dovedit profesionalismul în propriul lor domeniu de activitate. De treburile agriculturii ar trebui sa se ocupe, conform acestei concepţii, un mare agricultor, de treburile medicinii, un mare medic, de treburile educaţiei un eminent profesor. Pare de bun-simţ, nu-i aşa? Numai că practica recentă şi nu numai contrazice bunul-simţ. În sisteme exclusiv profesionale, teoria nu poate fi contrazisă: Guvernatorul Băncii Naţionale trebuie să aibă tangenţe cu domeniul economic la fel cum directorul de banca trebuie să aibă şi el aceleaşi competenţe. Însă, când vine vorba de acele sisteme care, pe lângă latura lor profesională, mai au şi una birocratică, a fi bun profesionist poate fi un avantaj, nicidecum singurul şi în niciun caz unul suficient. În definitiv, Ministerul Culturii nu a făcut salturi spectaculoase sub ministeriatul unor oameni precum Marin Sorescu sau Andrei Pleşu la fel cum nici Ministerul Educaţiei nu s-a reformat spectaculos sub patronajul repetat al profesorului Ecaterina Andronescu. Ceea ce profesionistul reuşeşte în sfera lui de activitate nu e direct transferabil în sisteme greoaie precum ministerele sau Parlamentul. De ce? În primul rând pentru că aici profesionistul nu joacă de unul singur, ci împreună şi uneori chiar împotriva unor sisteme inerţiale. În al doilea rând pentru că orice profesionist adevărat are – oricât ar părea de ciudat şi paradoxal – o viziune îngustă, în sensul că nu anticipează şi nu e interesat de efectele conexe ale acţiunilor sale. Pentru tehnocratul adevărat, realitatea se decupează exclusiv în jurul propriilor lui interese profesionale. Standardele lui sunt atât de înalte şi exclusiviste încât nu pot fi înţelese, asumate şi diseminate în sistem. Nu spun că soluţia ideală ar fi aşezarea unui dulgher la Ministerul Culturii şi a unui pantofar la cel al Educaţiei. Spun doar că ministeriabilii şi cei care gestionează într-un fel sau altul treburile statului trebuie să aibă legătură nu cu vârful elitist al sistemului pe care îl patronează, ci cu baza lui. Acolo, la bază, în fiecare şcoală de sat ori în fiecare Direcţie de Cultură (sau cum s-o mai fi numind ea) sunt oameni pragmatici, mult prea aproape de terestru, de agitaţia cotidiană pentru a putea percepe subtilităţi şi detalii. Acolo, la baza sistemelor, mai sunt şi sindicatele, uzine de zgomote şi lozinci în vocabularul cărora nu intră alte cuvinte în afara substantivelor deja uzuale „grevă” şi „salariu”.

Apoi, nu trebuie ignorată o anume ipocrizie colectivă practicată de români şi nu numai de ei. Deşi marile mase populare nu ezită să admire de la distanţă adevăraţii profesionişti (să zicem, de exemplu, Mugur Isărescu) aceleaşi mase populare, chemate la urne, vor ezita în a încredinţa votul lor acelora pe care mai deunăzi îi admirau (acelaşi caz Mugur Isărescu). Admiraţia de la distanţă e facilă şi nu cere niciun efort, însă legitimarea la vot e altă poveste. Tehnocratul e mereu o soluţie declarativă. Sună bine într-un discurs, de ce n-am recunoaşte-o! Însă la vârf, avem nevoie de unul „de-al nostru”, milostiv cu poporul, dacă se poate băncos şi popular. Unul care să ne ştie suferinţele, care să vorbească pe limba noastră, care să facă dreptate! Nu tehnocratul excită colectivităţile la noi, ci „haiducul”. Din toate figurile ce populează literatura noastră populară, haiducul este cel preferat. Decât un tehnocrat care să taie salarii, să disponibilizeze oameni, să mărească norma didactică a dascălilor, mai bine un haiduc, dacă nu un Robin Hood, măcar cel puţin un Vlad Ţepeş. Profesionistul nu are o bună reputaţie nici măcar în mediul lui, printre colegi. El e invidiat că are prea mulţi bani sau că merge la prea multe conferinţe în străinătate! Aşadar, această teorie a salvării care vine prin tehnocraţi e una inaplicabilă din cel puţin două motive esenţiale: 1. Profesionistul nu are flexibilitatea necesară lucrului cu mase mari şi puţin alfabetizate; 2. Profesionistul este rejectat de societate, care îl priveşte ca pe un fel de intrus, un venetic cinic şi inuman.

Prăvălia noastră cu iluzii conţine la loc de cinste, în vitrine, acest prototip uman căruia îi tot acordăm girul de ceva vreme încoace: omul mediocru. Mediocritatea, cu meritele ei incontestabile, desigur, ne face să ne simţim confortabil. Eşecul celorlalţi alimentează propria noastră fiinţă; eşecul lor ne scuteşte de deprimarea propriului nostru eşec iar acceptarea unor lideri care fac şi altceva decât să „vorbească pe limba poporului” e încă departe de a fi posibilă. Desigur, generalizările nu-şi au locul atunci când vorbim despre comunităţi numeroase. Masa critică, însă, nu pare a fi dispusă în România să accepte ideea unei guvernări tehnocrate. Ne place prea mult să recunoaştem în alţii propriile noastre defecte şi eventual să le şi stigmatizăm vocal în piaţa publică.

Pe un asemenea fundal social, orice măsură care ne solicită sacrificiul va fi suportată fără crâcnire. Cei ce aşteaptă revolte de stradă în 2010 în urma măsurilor de austeritate anunţate de Guvern, pot aştepta la nesfârşit. În afara unor vocalize mai mult sau mai puţin timide, nimic nu se va întâmpla. Energiile noastre revoluţionare au fost epuizate (şi pentru următorul secol probabil) în 1989. Acum e vremea vorbelor, a opiniilor şi a ideilor exprimate mai mult sau mai puţin convingător. Ceea ce lipseşte astăzi este un popor de tehnocraţi. Până când el se va forma, clasa politică poate sta liniştită. Cel mai important semn de revoltă la care se poate aştepta este câte un ou aruncat în vreun cap de zevzec apărut iresponsabil în calea „poporului”. Acesta, însă, e un disconfort minor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s