Decalog: ce nu înţeleg în România


Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg în România. Am încercat în repetate rânduri să mă luminez, am încercat chiar de câteva ori să le ignor. Vă mărturisesc că nu de puţine ori am căutat în presă răspunsuri, am folosit până la uzură telecomanda televizorului, am întrebat în stânga şi în dreapta… nimic. Cărţile de istorie nu mi-au folosit nici ele şi de fiecare dată când mă întorc în ţară lucrurile pe care nu le înţeleg mă întâmpină la fel de violent ca întotdeauna. Nu mi-a prea rămas altceva de făcut decât să scriu despre asta. Nu în speranţa că cine ştie ce răspunsuri miraculoase voi afla astfel, ci doar mânat de certitudinea că exorcizarea prin scris e unul dintre actele care pare a mai avea sens. Ineficient, desigur, dar în definitiv, nu-i aşa că eficienţa e un cuvânt oarecum straniu în limba română?! Are sonorităţi bizare, sensuri neacoperite de realitate. Faptul de a scrie se dovedeşte adesea tot la fel de eficient ca şi faptul de a guverna. Cu diferenţa că autorii celor două acte nu au de câştigat la fel de mult de pe urma hobbyurilor lor. Aşadar, să începem:

1.Nu ne mulţumeşte nimic. De fiecare dată când dobândim ceva, bucuria succesului e imediat umbrita de faptul că vecinul nostru a repurtat un succes mai mare cu, evident, mai puţin efort şi având mai puţine merite. Cutare e acum în cine ştie ce mari demnităţi publice pentru că, fără niciun fel de dubiu, a avut pile. Altfel cum? Până şi câştigătorii la loterie trebuie să fi făcut ei ceva, astfel nu câştigau.

2.Nimeni în România nu e competent. Evident, cu excepţia celui care face afirmaţia. Medicul ia şpagă, profesorul la fel, judecătorul e corupt, poliţistul ne amendează pentru că am băut şi noi o bere acolo. Ei şi ce dacă am băut o bere?! Am omorât pe cineva? Sunt ţări în lumea asta civilizată în care ai voie să bei un pic şi apoi să urci la volan. M-a oprit pe mine pentru că m-a văzut într-o Dacie! De ce nu-i opreşte pe toţi?!

3.Nimeni nu munceşte în ţara asta. Din nou, exceptându-l pe cel care vorbeşte, toţi sunt nişte leneşi. Când am luat o pauză prelungită de masă (vreo câteva ore), l-am văzut pe X într-o crâşmă. Era în timpul programului. Şi ne mai mirăm că totul merge prost? Noroc că ştiu un doctor care să îmi facă rost de actele necesare unui mic concediu medical. Nu e corect… muncesc atât de mult în comparaţie cu ceilalţi încât merit şi eu câteva zile libere să merg la pescuit…

4.Românul e patriot. Îşi iubeşte ţara, neamul strămoşesc şi s-ar sacrifica până la ultima picătură de sânge pentru patria lui. Asta, desigur, nu are nimic de a face cu faptul că acelaşi român îşi înjură copios aceeaşi patrie pentru care cu câteva secunde înainte şi-ar fi dat viaţa. Păi el ar fi luptat cu arma în mână pentru patria lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, nu pentru ţara ăstora, a lui Băsescu si a guvernanţilor de azi. E totuşi puţin probabil ca Mihai Viteazul să ne mai cheme azi la arme.

5.Toată lumea în România suferă de un simţ acut al demnităţii. Aşa suntem noi de la daci încoace… demni. Până şi cetăţenii beneficiari ai ajutoarelor sociale refuză, în virtutea demnităţii, să muncească în folosul comunităţii. A strânge frunzele uscate de pe trotuar e sub demnitatea lor de fiinţe umane libere apărate de Convenţia Drepturilor Omului.  Desigur, până în ziua în care cineva ne dă ceva gratis. Atunci, fie că suntem săraci lipiţi pământului fie că nu, ne îmbulzim la cozi, îi împingem cu aceeaşi demnitate pe cei dinaintea noastră pentru a ajunge mai repede în faţă.

6.Suntem atoateştiutori. Steaua a pierdut meciul pentru că trebuia să joace cu un alt mijlocaş lateral, Adrian Păunescu e un geniu pentru că mai mereu când ascult „Rugă pentru părinţi” plâng de parcă tocmai aş fi tăiat o ceapă, Guvernatorul Băncii Naţionale ar trebui să folosească rezervele de aur ale ţarii (eventual să le împartă fiecăruia dintre noi) pentru a ne scoate din criză, medicii sunt ignoranţi pentru că nu folosesc în tratarea cancerului nu ştiu ce rădăcină a nu ştiu cărei buruieni despre care am citit în „Formula As” iar piloţii TAROM încasează salarii enorme doar pentru că se aşează pe scaune, învârt două manete şi văd o grămadă de ţări străine.

7.Românul e iubitor de cultură şi religie. Statistic vorbind, un procent covârşitor apreciază muzica clasică şi îşi declară credinţa în Dumnezeu. Ca o anomalie absolut inexplicabilă cântările (era să scriu „concertele”) maneliştilor fac sală plină iar înjurăturile cu subiect religios pot fi auzite mai mereu la orice colţ de stradă. Ce e o nuntă fără o manea acolo sau o viaţă de proletar obidit fără o suduială serioasă în care să ne facem auzite cunoştinţele teologice?

8.„Merge şi aşa”. Ce e cu obsesia asta de a face lucrurile perfect?! Doar nu suntem nici nemţi, nici elveţieni. Noi suntem români, latini adicătălea, noi nu suntem făcuţi să executăm ca roboţii, noi suntem inventivi. Păi ce, nu foloseam noi ciorapi de damă ca să ne reparăm maşinile Dacia 1300? Nu puseserăm în timpul comunismului un ecran colorat în faţa televizorului pentru a-l transforma din unul alb-negru în unul color? Cu asemenea resurse de ingeniozitate, de ce ne-am ţine de planuri? Aşa cum ziceam, „merge şi aşa”.

9.Noi nu negociem „interesul naţional”. Numai că îl redefinim permanent. Nu ne vindem ţara, doar pentru că nu prea mai e nimic de vândut. Cum se face că ani de zile nu ne-am vândut ţara şi astăzi plângem pe la colţuri că ea e deja vândută, e o chestiune ce ţine de metafizică. La fel de metafizică e şi chestiunea Ardealului. E, totuşi, o mare dovadă de bărbăţie şi patriotism că, după douăzeci de ani de lupte, am reuşit să îi împiedicăm pe unguri să ne ia pământul în spate şi să fugă cu el peste graniţă.

10.Suntem la răscruce de vânturi, victime permanente ale tuturor conspiraţiilor omenirii. Ce-am fi fost noi dacă nu ne opreau din această fulminantă evoluţie oculta iudeo-masonică, revizionismul maghiar, imperialismul sovietic, masoneria şi alte asemenea organizaţii care şi-au făcut din distrugerea României un scop în sine? Unele dintre ele chiar s-au înfiinţat pentru a destructura fibra noastră naţională, din teama că aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, genialitatea noastră, excepţionalismul, mesianismul românesc ar fi ameninţat însăşi ordinea mondială. Totuşi, însă, în ciuda fiecărei evidente calităţi pe care o deţinem, nu prea evoluăm. Aşa ne spun statisticile, dar, nu-i aşa, şi ele sunt parte a aceleiaşi conspiraţii!

 

Cam asta nu prea înţeleg eu în România. Poate că nu sunt suficient de „român”, poate că nu am ascultat destule concerte de muzică patriotică, poate că ceva îmi scapă. Pentru că altfel, dacă ceea ce nu înţeleg eu e parte a realităţii româneşti, atunci cu siguranţă trăim astăzi într-o Românie minoră, într-o ţară a cărei îngâmfare se întâlneşte cu evidenţa si din această întâlnire rezultă o doză substanţială de ridicol… Nu poate fi aşa… Cred, totuşi, că nu sunt destul de patriot.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s