Unii scriitorii români nu mai au texte, ci aură


Cu rare excepţii, critica literară însăşi încetează să fie critică, abia-abia susţinându-şi atributul de literară. În reviste abundă cronicile de întâmpinare, în majoritatea lor favorabile. Distanţa între verdictul critic şi textele supuse analizei e atât de mare încât devine ridicolă. Faceţi doar experimentul de a citi un text critic despre un text literar şi apoi textul literar însuşi. Veţi constata cu uşurinţă că limbajul critic nu mai are reţineri; abundă în superlative şi aprecieri, aplicând unor texte mediocre sintagme aplicabile capodoperelor. Mai avem astăzi nevoie de nume care să umple indistinct literatura română? Nu cred… ceea ce e important în stadiul actual al literaturii române e să avem texte, nu doar autori.… Citește mai mult Unii scriitorii români nu mai au texte, ci aură

Anunțuri

De ce românii nu sunt şi nu vor fi niciodată… japoneji


Ajungem astfel la o altă întrebare spectaculoasă, dar tot atât de plină de sens precum cea dinainte: de ce nu sunt românii japonezi? Cum adică, uite, ei stau la coadă liniştiţi pentru a primi apă şi la noi să îmbulzesc cetăţenii că se dă zahăr? De ce, domle japonejii poate şi românii nu? Trecem peste abordarea idilică pe care o avem de fiecare dată în aceste cazuri, când ne uităm prosternaţi şi cu o reverenţă impotentă la ce fac alţii. În primul rând, românii nu sunt japonezi la fel cum francezii nu sunt norvegieni, elveţienii nu sunt saudiţi sau indienii nu sunt chinezi. Întrebarea e de un ridicol perfect pentru că nu e nevoie de multe informaţii pentru a afla că formarea naţiunilor despre care vorbim se bazează pe mitologii diferite, pe istorii diferite, pe un context (adicătălea!), incomparabil. A compara Asia şi Europa, de pildă, din punct de vedere al reacţiei la dezastre, presupune a compara două tipuri de raportări la fenomenul numit moarte.… Citește mai mult De ce românii nu sunt şi nu vor fi niciodată… japoneji

Poezia între gustul public şi estetică


De ceva vreme poezia a coborât pe stadioane. Sau, mai degrabă, în arenă se află nu poezia însăşi, ci ruda ei ceva mai puţin evoluată intelectualiceşte, versificaţia. Fenomenul pare a se fi produs cu o lentoare care ne-a scăpat tuturor. Zi de zi, secundă de secundă, poezia românească a parcurs drumul dinspre „Poetica” lui Aristotel… Citește mai mult Poezia între gustul public şi estetică