Jurnal polonez


Polonia… țara la care de câțiva ani privim cu un soi de admirație pe care în primii ani de după 1989 o încercam față de Ungaria. Aproape că nu există talk-show politic în care să nu se invoce modelul polonez. Nimic rău în asta… doar că în afară de a invoca nu prea facem nimic. În plus, compararea a orice cu orice trădează o superficialitate şi o ignoranţă deranjante. E exasperant cum media românească foloseşte orice dezastru ce se petrece în cine ştie ce zonă de pe glob pentru a face paralele dintre cele mai fanteziste (a se vedea recentul caz al cutremurului din Japonia). E totuși interesant cum preferințele în materie de modele se deplasează ușor-ușor către centrul Europei. Fie și numai acesta e un semn că realităţile, oamenii şi aspiraţiile se schimbă în România. N-aș putea spune că Polonia îmi este complet străină, cu toate acestea nu împărtăşesc deloc ideile celor care privesc spre Varşovia ca spre un spaţiu modelator. Sunt prea multe diferenţe. Diferenţe de atitudine, istorice, sociale… Însă pentru mine diferenţa esenţială ţine de modul în care noi şi polonezii ştim să rezistăm. Pe de o parte avem încăpăţânarea poloneză, inflexibilă, pe alocuri rigidă, dar extrem de greu de învins, pe de altă parte acomodarea românească, sufletul nostru făcut când din trestie când din plastilină. Ei au dispărut pentru o vreme de pe harta lumii, noi am rămas acolo când logica istoriei spunea că trebuie să dispărem… Însă e greu de cuantificat cu exactitate preţul plătit de fiecare dintre cele două naţiuni pentru prezervarea modului lor de a rezista…
Citește mai mult Jurnal polonez

Anunțuri