Traumatizanta poveste a unei ştampile


Asemenea lui Iona în stomacul chitului, de multe ori am fost nevoit să intru în contact direct (mult mai direct decât mi-aş fi putut vreodată dori!) cu birocraţia. Birocraţia în formele ei diverse, absurde, suprarealiste… Spre deosebire de mulţi conaţionali, eu unul înţeleg necesitatea birocraţiei, ba, mai mult decât atât, înţeleg şi accept raţiunea ei de a exista. În relaţiile noastre individuale, suntem fiinţe umane mai mult sau mai puţin complexe, dotate cu atitudine şi cu personalitate (după posibilităţi!), în relaţia cu Statul suntem cifre pentru că altfel nu se poate. Pentru că aşa e sănătos să fie… Trebuie să fim cifre, trebuie să ne dorim să fim cifre şi nimic mai mult. Suntem ceea ce codul nostru numeric personal spune că suntem, suntem ceea ce cazierul nostru judiciar spune că suntem, suntem ceea ce paşaportul nostru biometric spune că suntem. Ştiu că există unii care se vor simţi anihilaţi ca indivizi doar la auzul unei asemenea idei. Mai sunt alţii convinşi că un număr cu o succesiune de cifre 6 e, nici mai mult nici mai puţin, decât dovada certă a prezenţei Diavolului în lume. Asta e, dacă mă întrebaţi pe mine, o subestimare grosolană a Răului. Interzicând cifra 6, rezolvăm dintr-o dată, comod, toate problemele omenirii. Eu cred că, dacă aş face parte din stafful de campanie al Diavolului (sau din echipa lui de PR), l-aş sfătui să îşi aleagă orice altă cifră cu excepţia şase-lui şi mai cred că aş fi ascultat, nu de alta, dar, potrivit tuturor reprezentărilor noastre culturale, Diavolul este orice altceva numai prost nu.… Citește mai mult Traumatizanta poveste a unei ştampile