De la Moș Gerilă la Moș Crăciun. Autismul elitei politice românești


În 1948, Crăciunul era interzis de comuniști. Poate că generației tinere, informația aceasta nu le spune foarte multe. Pentru nostalgici, e doar un amănunt. Comuniștii construia fabrici și uzine, toată lumea avea servici si apartamente date pe repartiție. În contextul unor asemenea mari realizări, ce mai înseamnă interzicerea Crăciunului? Libertatea… un moft! Morții din închisorile comuniste… mare pagubă! Ăștia, oricum, erau entelectuali, adica o tagmă de oameni de care țara, poporul nu aveau și nu au nici astăzi nevoie. Nu interzicerea în sine, ca act, a lui Moș Crăciun, și înlocuirea lui cu Moș Gerilă este ceea ce ar trebui să surprindă, ci, pur și simplu, faptul că cineva se putea gândi în mod serios la asta. Ceea ce i-a lipsit fundamental comunismului românesc a fost simțul ridicolului. Nu e atât de simplu pe cât pare: pentru a fi dotat cu simțul ridicolului, e nevoie, fie de o solidă educație informală, dobândită în familie sau comunitate, fie de ani buni și mulți de școală serioasă. Câștigul e, însă, evident: odată dobândit, simțul ridicolului îți va șopti întotdeauna că sunt lucruri care se fac și lucruri care nu se fac. Dacă acest simplu, evident, adevăr ar fi fost înțeles, multe dintre tragediile deceniilor de comunism românesc ar fi fost evitate. Nu toate, însă, cu siguranță, multe…
Citește mai mult De la Moș Gerilă la Moș Crăciun. Autismul elitei politice românești

Anunțuri

Provincialismul românesc. Câte ceva despre proteste şi sublima lor inutilitate


Actuala opoziţie românească, jurnalişti, analişti şi alţi cetăţeni (pe care simpla apariţie pe ecranele televizoarelor pare a-i transforma în formatori de opinie) vorbesc despre pasivitatea românilor (sau românlor, aşa cum articulează actualul preşedinte al ţării) în vreme de criză. Adică, spun ei, de ce nu ieşim în stradă, domnule, de ce nu ne revoltăm, de ce nu organizăm ample mitinguri de protest? Mai nou, şi sindicaliştii, a căror treabă, printre altele, ar fi tocmai să organizeze proteste stradale (paşnice şi democratice, desigur) deplâng aceeaşi, zic ei, apatie generală. Nu am nicio îndoială că, în cazul în care actuala opoziţie ar fi la putere, discursul ar rămâne acelaşi. Ni se oferă exemplele bravilor greci (atât de bravi încât contribuie masiv la paralizarea unei ţări şi aşa în faliment), ni se vorbeşte de spanioli, de britanici, de italieni, de francezi…… Citește mai mult Provincialismul românesc. Câte ceva despre proteste şi sublima lor inutilitate