Inerţia. Instrucţiuni de aplicare la cazul românesc


Am auzit pentru prima oară de inerţie imediat după 1989, la primele ore de fizică. Cum n-am avut niciodată o înclinaţie specială pentru ştiinţe, ceea ce am reţinut, ceea ce îmi amintesc şi astăzi, este lecţia despre inerţie şi nimic mai mult. Se întâmpla undeva în sudul României, nu în Oltenia profundă, dar pe aproape. Profesoara venise din Moldova şi eu unul auzeam pentru prima dată un moldovean vorbind. Pesemne că nu eram singurul, de vreme ce, de fiecare dată când profesoara noastră de fizică începea să vorbească, mai mereu câţiva izbucneam în râs, ignoranţi cum eram şi cu libertatea, abia câştigată, urcându-ni-se adesea la cap. Ea era probabil în primul an de învăţământ. Ţin minte că se înroşea, încerca să ridice tonul dar, fatalmente, cu cât vorbea mai mult, cu atât reacţia noastră era mai brutală. Mă rog, poate că şi exagerez acum proporţiile evenimentului, dar ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că el a avut loc. Era primul sau al doilea an în care profesorii şi învăţătorii nu ne mai băteau. Bine, o mai făceau din când în când, dar nu cu regularitatea de dinainte. Erau ani tulburi, când nimeni nu ştia încotro ne vom îndrepta şi încercam cu toţii să învăţăm din mers cum să fim normali. Rezultatele erau, desigur, departe de a fi satisfăcătoare.… Citește mai mult Inerţia. Instrucţiuni de aplicare la cazul românesc