Aurea mediocritas. Ce e intelectualii şi ce vrea ei?


În istoria noastră recentă, în cel puţin două momente, termenul de „intelectual” a primit lovituri de graţie, de pe urma cărora cu greu se poate reabilita. În 1956, Ceauşescu declara sfătos: „savanţii trebuie să‑şi facă datoria şi trebuie să-şi dea seama că ei trăiesc pe spinarea clasei muncitoare. Bunurile materiale se creează la sate şi pe ogoare şi din bunurile acestora trăiesc şi intelectualii”. Ucenicul de cizmar Nicolae Ceauşescu nu vorbea numai în numele unei ideologii, cea comunistă, ci mai degrabă exprima propria sa frustrare faţă de o categorie căreia nu-i aparţinea şi pe care n-a putut-o înţelege vreodată. Apoi, în anii de după 1996, supralicitarea termenului, asocierea lui cu diferite contexte politice, au desăvârşit opera ideologică a dictatorului din Scorniceşti. Deja în mentalul colectiv se înrădăcinaseră ziceri stupid-naive precum noi muncim, nu gândim sau unul cu sapa şi doi cu mapa. Ele nu trebuie tratate ca simple vorbe de duh, căci în spatele lor se ascunde convingerea multora că intelectualul e o specie umană inutilă care, neproducând ceva concret (căci nimic nu se bucură de un mai mare dispreţ la noi decât ideile), e veşnic tolerat de oamenii muncii. Momentul 1996 aduce cu sine triumful intelectualităţii româneşti postdecembriste. Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică şi, în general, mandatul 1996-2000 al preşedintelui Emil Constantinescu au stat sub semnul intelectualităţii. Deşi e, poate, momentul cel mai semnificativ pentru îndreptarea României către Europa, pentru aşezarea acestei ţări pe o anume direcţie clară şi ireversibilă, aceşti patru ani ai administraţiei CDR au rămas în memoria colectivă mai degrabă ca fiind marcaţi de lupte intestine şi incoerenţe de tot felul.… Citește mai mult Aurea mediocritas. Ce e intelectualii şi ce vrea ei?

Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea


Din 2010, în fiecare an, sfârşitul lunii ianuarie mă găseşte în Jaipur (India), acolo unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante Festivaluri de Literatură din Asia. Timp de mai multe zile, laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, autori de succes din diverse zone ale mapamondului sau, pur şi simplu, copiii teribili ai literaturii universale de azi discută despre cărţile lor sau dezbat subiecte culturale dintre cele mai diverse. Anul acesta, anunţarea sosirii lui Salman Rushdie a stârnit valuri în India. Cartea sa, Versetele satanice, este încă interzisă în acest colţ al lumii. Din cauza refuzului Guvernului de la Delhi de a asigura suficiente măsuri de securitate, finalmente, Salman Rushdie nu a mai venit. Realitatea este că în Rajastan (statul a cărui capitală este Jaipur) se desfăşoară în 2012 alegeri statale. Ambele partide importante implicate în alegeri se tem de pierderea votului electoratului musulman. În semn de protest, trei scriitori prezenţi la festival au ales să citească, în panelul care le era rezervat, pasaje din Versetele satanice. Cu toţii au fost nevoiţi să părăsească statul, unii fiind ameninţaţi cu închisoarea. Acesta este un caz punctual, unul care nici măcar nu creează deservicii unui scriitor cu statura lui Salman Rushdie (poate chiar dimpotrivă!). În fundalul acestui context, însă, se regăseşte o mai veche temă de discuţie, prezentă în toate literaturile majore. Când anume literatura încetează să fie literatură, devenind subiect sau obiect al diferitelor ideologii?! Există vreun instrument care poate imuniza cititorul împotriva retrogradării ficţiunii la statutul de realitate? Sunt doar două dintre întrebările la care secolul XX (cu infernalele lui maşinării propagandistice) ne obligă, dacă nu să răspundem, măcar să reflectăm. Nici veacul în care am intrat nu pare a se fi detaşat de această paradigmă. … Citește mai mult Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea

Învăţăturile lui Mahatma Gandhi către poporul român


În 1927 şi, mai apoi, în 1929 apar cele două volume ale autobiografiei lui Mahatma Gandhi. Scrisă iniţial în gujarati, cartea a fost apoi tradusă în engleză şi revizuită de autor însuşi. Dincolo de nenumăratele referinţe strict locale, care pentru cititorul european rămân confuze şi ambigue, dincolo de trimiterile acestui text la o lume categoric incompatibilă cu sistemul social şi politic european, regăsim aici un pasaj a cărui înţelegere deschide perspective noi pentru priceperea convulsiilor prin care trecem astăzi, în anul de graţie 2012. Gandhi vorbeşte despre o eroare fundamentală pe care el, atunci, a avut puterea de a o recunoaşte, şi pe care noi, astăzi, riscăm să o repetăm: Hymalayan miscalculation. Când Gandhi îi invită pe indieni la nesupunere civică în sprijinul unei cauze altfel oneste, mişcarea ia proporţii şi se transformă într-una violentă, de necontrolat. Ceea ce, iniţial, deci, nu era altceva decât o luptă nonviolentă în sprijinul unor idei absolut onorabile, se transformă în chiar opusul ei, în băi de sânge şi confruntări directe, fizice, cu autorităţile.

Până aici, nimic nou. E, îndeobşte, cunoscut că masele, odată pornite masiv către mişcări de stradă, se abat de la scopurile iniţiale şi sfârşesc, nu de puţine ori, în huliganism. Ceea ce, însă, trebuie să fie subiect de reflecţie pentru noi sunt motivele pentru care Gandhi crede că acest lucru se întâmplă. … Citește mai mult Învăţăturile lui Mahatma Gandhi către poporul român

30 decembrie 1947. Momentul prăbuşirii noastre


În anii din urmă, pe măsura evadărilor din spaţiul mult prea închistat al României, evadări nu numai fizice, am înţeles din ce în ce mai bine în ce măsură anticomunismul trebuie să fie la noi nu numai o opţiune intelectuală, rece, ideologică, ci una imperios necesară, obligatorie, sinonimă cu ideea de modernizare a acestei ţări. Noi nu suntem în situaţia lui Italo Calvino şi a tipului de intelectual pe care el îl reprezintă, nu ne aflăm în faţa discutării comunismului prioritar din perspectiva opoziţiei lui faţă de fascism şi nici măcar prin prisma filosofiei marxiste. La noi, comunismul se află înrădăcinat în atitudinile care ne definesc astăzi, în gesturile mărunte de zi cu zi, în fiecare aspect al existenţei noastre cotidiene şi, mai ales, în felul în care ne percepem pe noi înşine.… Citește mai mult 30 decembrie 1947. Momentul prăbuşirii noastre