Cazul Mihail Neamţu. Somnul (n)raţiunii naşte monştri!


 

Imaginează-ţi ca eşti un copil de vreo 12-13 ani într-un sat românesc, de munte, să zicem, în 2012, şi găseşti pe undeva, prin podul bunicii, “Cărticica şefului de cuib”, producţie legionare. Nu ştii despre ce e vorba, o citeşti şi, mai apoi, vorbeşti, extaziat, despre ea într-un cadru ceva mai larg, cu adulţi educaţi de faţă. Îmi place să cred că se va găsi cel puţin unul dintre ascultători care să-ţi spună că textul cu pricina a fost scris de una dintre minţile scelerate ale umanităţii, că legionarii au ucis în numele unor idei care au provocat milioane de victime de-a lungul şi de-al latul Europei. Ţi se va ierta, însă, gestul de a fi idolatrizat un asemenea text. Se vor gândi cu toţii că eşti doar un tânăr naiv, care nu are toate informaţiile despre fascism, nazism şi, în general, despre istoria secolului XX în Europa. Dacă, însă, să spunem, 22 de ani mai târziu, un om matur de acum, vei cita din aceeaşi carte, la o sindrofie politică oarecare (lansarea unor candidaturi pentru Parlamentul României), îmi place să cred că nu vei mai avea nicio scuză. Prezumţia de naivitate nu mai funcţionează, prezumpţia de ignoranţă nu-ţi mai poate fi acordată.

Cam aşa cred că ar trebui să începem o analiză asupra gestului domnului Mihail Neamţu de a cita un poem legionar la festivităţile prilejuite de lansarea candidaţilor ARD pentru alegerile parlamentare (scuzat să-mi fie limbajul de lemn, dar se potriveşte contextului!). Prin urmare, din start şi din respect pentru cultura domniei-sale, nu voi face eroarea de a-l credita pe Mihail Neamţu cu prezumpţia de nevinovăţie. El nu e nici ignorant, cel puţin aşa ne spune CV-ul său, nici naiv, căci se mişcă de ceva vreme prin lumea politicii româneşti ca pe la el pe acasă. Dacă, deci, nu este ignoranţă, ce să fie? Ghici ghicitoarea mea…

Poate Neamţu, un estet, orice s-ar zice, a citat textul în semn de apreciere pentru poezie în general. O fi fost fascinat de metrica poemului, de figurile lui de stil, de invocaţiile sale retorice… În definitiv, un poem bun e un poem bun, nu-i aşa, fie el scris de un legionar notoriu sau nu?! Ce, vor spune adepţii acestei teorii a estetismului, trebuie să nu mai citim Nietzsche sau să nu mai ascultăm Wagner doar pentru că aceştia făceau parte din preferinţele culturale ale lui Hitler? Mă tem că teoria aceasta e încă şi mai şubredă decât prima. Şi asta pentru că recitarea cu pricina s-a făcut într-un context. Unul politic. Acolo nu se discuta la o conferinţă dedicată poeziei legionare şi organizată de vreo Facultate de Litere. Acolo era o adunare de militanţi politici care primea de la tribună mesaje politice, nu lecţii de estetică. Acolo se aflau oameni care vor să ajungă în Parlament. Acolo se găseau cetăţeni care, peste câteva luni, după alegeri, vor propune şi vor vota legi. Acolo îşi afişau profilurile de oameni de stat personaje care au fost sau vor fi miniştri, prim-miniştri sau poate, Dumnezeu ştie, preşedinţi de stat.

 Cântat de Tudor Gheorghe într-o sală de concerte, textul lui Radu Gyr rămâne un poem şi atâta tot. Uşor anacronic, uşor patetic-revoluţionar, dar, în fine, asta e o chestiune de gust. Dacă, însă, acelaşi Tudor Gheorghe ar candida şi ar face din cântec imnul său electoral, atunci problema s-ar pune exact in termenii în care ar trebui ea discutată în cazul Neamţu. Discursul politic, şi Neamţu ştie asta, e unul militant, unul în care simbolurile şi referinţele culturale spun ceva despre opţiunea ideologică a vorbitorului. Ipotetic, când un politician german sau de aiurea citează într-o întâlnire electorală fie şi cel mai insignifiant, inofensiv pasaj din Mein Kampf, nimeni nu va spune că textul e unul cu valenţe literare şi că a fost rostit din raţiuni estetice. Dacă faci politică, trebuie, la un moment dat, să-ţi asumi rigorile discursului politic, care nu are multe în comun cu cel academic, didactic, pedagogic sau estetic.

Poate, totuşi, domnul Mihai Neamţu, fascinat de poemul „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!” şi-o fi imaginat că autorul lui, Radu Gyr, a fost un revoluţionar patriot, un apărător pentru neatârnarea patriei. Îl informez pe această cale că lucrurile nu stau deloc aşa. Radu Gyr a fost comandant legionar, autor, printre altele, al cântecelor „Sfânta tinereţe legionară”, „Imnul lui Moţa şi Marin” sau „Imnul muncitorilor legionari”. Prin urmare, în cel mai propriu sens al termenului, Radu Gyr a fost un ideolog al mişcării legionare. Invocarea lui într-o întrunire politică echivalează cu a urla în piaţa publică arbeit macht frei şi a spune, mai apoi, că nu ai făcut altceva decât să redai un vechi proverb german. Cum etichetarea lui Mihail Neamţu drept ignorant e o gogomănie de proporţii, şi am explicat de ce, nu rămâne decât o singură explicaţie: domnia-sa are simpatii legionare. E singura concluzie firească, singura sentinţă care decurge implacabil din orice fel de exerciţiu de logică ai încerca.

Mă tem, însă, că nimic nu i se va întâmpla (politic vorbind, desigur!) lui Mihail Neamţu, la fel cum mă tem că el nu e singurul care împărtăşeşte această viziune în politica românească. Dorinţa aceasta de a excita permanent opinia publică, prin invocarea unor momente violente din istoria noastră naţională este o reţetă practicată cu succes şi de alţii. Mulţi au impresia că a nu nega Holocaustul, a nu vorbi în public despre legionari e o favoare pe care le-o facem evreilor, pentru a nu le răni sentimentele. Mulţi cred că trebuie să practicăm limbajul politically correct pentru că acesta ar fi ultimul moft al Europei, o Europă care, oricum, ne-a transformat în… colonie (expresia e atât de uzitată astăzi!). Aşa că, hai s-o facem şi pe-asta, dacă tot trebuie făcută! Se uită adesea că nazismul sau legionarii noştri au făcut cu mult mai mult decât să vorbească despre o nouă societate, despre nevoia de transformare etc. Ei au ucis oameni. Nu din întâmplare, nu într-un act clasic de război (nu că acestea ar fi legitime!), ci în virtutea unor idei pe care le găsim din plin în cântecele şi textele lor. A valida ideile înseamnă, implicit, a legitima crimele care s-au comis în numele lor.

Nu vorbim aici de crime abstracte, de războiul troian sau de campaniile lui Alexandru Macedon. Vorbim despre crime în masă, produse în secolul XX, despre exterminări şi torturi a căror contemplare îmi place să cred că l-ar face pe domnul Neamţu să-şi plece privirea în pământ, ruşinat, fie şi numai la auzul numelui de legionar. Morţii şi mutilaţii lagărelor de concentrare, familiilor celor executaţi sumar, sunt realităţi vizibile. Unii, cei care au scăpat, fireşte, au vorbit sau au scris despre asta. Avem, poate, kilometri de peliculă care vorbesc despre tragedia unui continent. Şi toate astea în numele a ce? Păi tocmai în numele ideilor pe care le vehiculează textele recitate cu patos de Mihail Neamţu. Mâine, în numele aceloraşi idei, se pot ucide bărbaţii cu ochi albaştri sau femeile care poartă tocuri. Poate că domnul Neamţu nu se va încadra niciuna dintre aceste categorii, dar sper ca atât el, ca şi cei care gândesc la fel, să fi înţeles metafora.

Antisemitismul şi rasismul nu sunt combătute în lumea civilizată doar de dragul de a proteja firile sensibile ale evreilor, ţiganilor sau altor nevinovaţi ajunşi ţintele predilecte ale unei doctrine criminale. Aici e vorba, în primul rând, de reverenţa faţă de oameni care au suferit (fără alt motiv decât acela că nu s-au potrivit în lumea imaginată de ideologi precum Radu Gyr) în parte şi din cauza tăcerii suspecte şi interesate a elitelor vremii şi, apoi, de înţelegerea unui lucru simplu: dacă nu suntem suficient de atenţi, ceea ce s-a întâmplat se mai poate, încă, întâmpla. Dacă tăcem, dacă ne facem că nu înţelegem despre ce este vorba, dacă afişăm o atitudine benevolentă sau pasivă, atunci mă tem că, deşi nu într-un sens juridic al termenului, devenim complici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s