Lucian Boia, „De ce este România altfel?”, București, Editura Humanitas, 2012, 130 de pagini


imagesCine este deja familiarizat cu ceea ce a scris Boia până acum, nu poate fi altfel decât dezamăgit citind această carte. Nimic nu e nou, textul e o însăilare, un potpuriu alcătuit din cărțile anterioare. Puținele pasaje ce se referă la situația politica din România anului 2012 sunt cumplit de banale. Surprind neplăcut două pasaje ale cărții. Primul e o jalnică fractură logică, un enunț periculos și surprinzător: „A fost, în România, Holocaust? În România a fost Holocaust. În România nu a fost Holocaust. Ambele aprecieri pot fi susținute și până la urmă suntem nevoiți să le privim împreună”. Al doilea pasaj, nu mai puțin uluitor, se referă la Ceaușescu, mare lider în politica externă. Singura salvare poate fi cheia ironică în care el poate fi interpretat, deși ea nu e deloc evidentă: „Ceaușescu s-a manifestat ca unul dintre marii actori mondiali ai vremii lui, și singurul care a reușit să facă o politică mare […] A dovedit o inteligență incontestabilă și o intuiție sigură […]”. O carte scrisă la repezeală, un text ce are un enorm potențial de compromitere a autorului său.

Nota mea: 5

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi pe pagina CE AM MAI (RE)CITIT ÎN ULTIMA VREME, la   https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s