Lungul drum al naţionalismului către democraţie


sursa foto: http://www.eruditiononline.co.uk/article.php?id=1443
sursa foto: http://www.eruditiononline.co.uk/article.php?id=1443

Citind textele legionare ale lui Mircea Eliade, publicate la Editura Dacia într-o carte deloc strălucit editată (Mircea Eliade, Textele „legionare” şi despre românism, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001), ai, adeseori, senzaţia, regretul chiar, că te afli în faţa unei minţi strălucite care ratează, uneori, întâlnirea cu evidenţa. Evidenţa că a pune problema, orice problemă, în termenii doctrinei legionare e o eroare gravă. Nu fac parte dintre aceia care cred că Mircea Eliade este legionar. Afirmaţia e mult prea categorică şi acoperă, nedrept, până şi acele texte în care Eliade reacţionează corect, bunăoară apărându-l pe Mihail Sebastian sau respingând ideea că specificul naţional ar trebui judecat în termenii purităţii rasei sau statului (la fascişti şi hitlerişti) ori a luptei de clasă (la comunişti). E la fel de adevărat că, aflându-te în faţa textelor, nici nu poţi spune: Eliade nu a scris articole legionare. Între cele două afirmaţii, însă, există o sumedenie de alte nuanţe. În definitiv, nu etichetele contează atât de mult în acest caz (ca şi în altele, căci intelectualitatea românească a vremii a cochetat serios cu ideologia legionară), cât nevoia de a înţelege cum de a fost posibil. Cum de a fost posibil ca personaje de o inteligenţă remarcabilă să se lase fascinate de toxica gândire a lui Nae Ionescu, un antidemocrat convins, un om pentru care calitatea de român e indisolubil legată de rasă.

                Recent, Marta Petru a publicat o carte rechizitoriu despre publicistica lui Mihail Sebastian la „Cuvântul”. Bietul Sebastian e, acolo, etichetat în fel şi chip, făcut, voalat sau explicit, antisemit, antidemocrat, legionar… Gesturi care pentru alţii (printre care şi Eliade) sunt expresia unei maxime toleranţe, devin pentru cercetătoarea de la Cluj dovezi irefutabile asupra micimii caracterului lui Sebastian. O dovadă în plus, că schimbând perspectiva, aşezându-te, provincial şi încăpăţânat, pe o anumită poziţie, într-o anume firidă întunecată, poţi interpreta, cu destul succes, orice prin prisma unghiului îngust din care alegi să priveşti. Citind, mai apoi, din jurnalele publicate după 1989, citindu-l pe Lucian Boia, ai, din nou, în faţă, uluitorul peisaj în care personaje, intelectualiceşte respectabile, s-au lăsat contaminate de ideologia legionară. În ambele atitudini, cea a Martei Petreu, obsedată de a găsi semne ale legionarismului acolo unde numai domnia-sa le vede, şi cea a intelectualilor români din acea epocă, de a valoriza o ideologie criminală, legitimând-o în fel şi chip, se regăseşte acelaşi soi de orbire. Este clar că a fi inteligent şi cultivat, a aparţine, deci, categoriei atât de supralicitate a intelectualilor, nu te salvează de la a comite alegeri fundamental greşite, radicale, iraţionale.

                Proiectate pe fundalul societăţii interbelice, o multitudine de intelectuali contemporani mă tem că ar fi avut aceleaşi opţiuni, pentru rasă şi autarhie în dauna toleranţei, democraţiei şi necesităţii drumului european al României. Cum vremurile s-au schimbat, însă, cum astăzi antisemitismul, naţionalismul, atitudinea anti-democratică sunt stigmate atât de puternice (şi pe bună dreptate), încât ele izolează, alegerile intelectualilor noştri sunt mai simple. Ei se rezumă la a fi antieuropeni în discursuri de catifea. În locul recomandărilor de a evolua de unii singur, defazaţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, avem azi discursul în care ni se spune că România a devenit o colonie europeană, în locul recomandării de a exclude evreii din viaţa noastră publică, avem atitudini rasiste sau xenofobe faţă de… ţigani sau unguri. Poate şi pentru că, din păcate, evreii nemaifiind atât de numeroşi, după ceea ce li s-a întâmplat în timpul legionarilor şi, mai apoi, în timpul comunismului, nu se mai justifică în calitatea lor de ţintă.

                Aşadar, nu s-ar cuveni să ne autoiluzionăm că societatea românească a secolului XXI este mai tolerantă şi mai înţeleaptă decât cea din prima jumătate a secolului trecut sau decât cea din perioada comunistă. Încă se mai tratează, la noi, principii precum political corectness sau democraţia drept un moft la care trebuie să aderăm căci, nu-i aşa, astea sunt timpurile în care trăim! Încă, în intimitatea propriilor lor locuinţe, profesori români şi diverşi alţi reprezentanţi ai elitei, îi înfierează pe străini, învinovăţindu-i, în exclusivitatea, pentru toate relele ce ni se întâmplă. Încă, Eminescu din articolele sale xenofobe, e citat cu religiozitate, transformat în instanţă supremă în problema românismului.

Veţi spune că aceasta e o simplă supoziţie, de vreme ce nimeni nu poate proba şi altfel decât empiric, prin experienţă personală, ce fac intelectualii noştri în propriile lor locuinţe, atunci când socializează cu diverşi colegi într-ale intelectualităţii. E şi nu e aşa… O idee ne putem oricând face privind la atitudinile lor publice. Dacă în locuri publice o asemenea exprimare este posibilă, atunci nu e greu de imaginat cam cu de câte ori se multiplică ea în spaţiul privat. Istoricul Dinu C. Giurescu îşi mărturiseşte cu mândrie convingerile naţionaliste şi antimaghiare de câte ori apare pe sticlă, Octavian Paler credea şi el că, prin Evul Mediu, noi apăram creştinătatea de turci în vreme ce europenii, simţindu-se apăraţi de bravii români, aveau timp să îşi înalţe catedralele pe care le-au transformat, mai apoi, în semn al superiorităţii lor culturale. Se acreditează şi astăzi teoria că, prin Mihai Viteazul, românii ar fi dezvoltat o idee naţională cu secole înainte ca ea să se facă simţită pe scena europeană. Mai mult, însă, faptul că în aproape orice talk show politic, în aproape orice jurnal de ştiri care durează mai mult de un sfert de ceas avem de a face fie cu o ştire, fie cu o opinie vădit antidemocrate, xenofobe sau naţionaliste e simptomul clar că, în mare, ne aflăm în aceeaşi zonă a opţiunilor interbelice, numai că acum contextul este altul. Un Lovinescu, cu ideile sale pro-europene, cu teoria sincronismului, ar fi şi astăzi, la fel cum a fost atunci, la fel de marginal şi marginalizat.

                În manualele noastre şcolare de literatură şi istorie (or fi şi altele, dar despre acestea pot vorbi în cunoştinţă de cauză), prezenţa celor două mitologii mistificatoare (paşoptismul şi comunismul) este încă puternică. Or, de la manuale porneşte totul. Ele sunt, deopotrivă, oglinda gândirii contemporane, dar şi proiecţia a ceea ce va gândi generaţia viitoare, educată sub influenţa lor. Mulţi dintre românii contemporani, intraţi în lumea capitalismului, rămân pentru tot restul vieţii lor convinşi că ceea ce se află între coperţile manualelor pe care le-au studiat pe băncile şcolilor e unicul, indiscutabilul adevăr. Ei nu mai au timp să îl citească pe Lucian Boia, nu mai petrec ore în biblioteci sau librării, punându-şi întrebări asupra certitudinilor pe care le au din vremea şcolii. Nu sunt de blamat pentru asta. Responsabilitatea ar trebui să aparţină făcătorilor de manuale şi transmiţătorilor de mesaje publice.

Eroii noştri (în accepţiune imagologică), cu câteva insulare excepţii, sunt aceiaşi din timpul comunismului, din interbelic sau din paşoptism. Ei sunt adulaţi public pentru aceleaşi calităţi. Excesele lor sunt fie trecute cu vederea (cazul lui Eminescu), fie hiperbolizate grotesc, cu lipsă de înţelegere şi contextualizare (ca în cazul cărţii Martei Petreu despre Mihail Sebastian). Toate acestea ne lasă pe toţi extrem de vulnerabili în faţa contextului istoriei. Dacă lumea europeană în care trăim astăzi se va prăbuşi sub greutatea naţionalismului, nu vom fi cu nimic mai pregătiţi decât am fost prin anii `30 ai secolului XX sau la momentul instaurării comunismului. Or, asta ar trebui să ne sperie…      

5 gânduri despre „Lungul drum al naţionalismului către democraţie

  1. Cam subtire….
    Tot nu am inteles pe cine esti suparat, ca sa ma supar si eu.
    Asa ca pentru ca nu m-am prins, am stat linistit la locul meu!
    Sa intelegem ca daca nu-l ai pe Boia drept istoric si daca il apreciezi pe Giurescu pentru asazisul nationalism desantat, esti cumva antidemocratic, antieuropean?
    Chiar ai convingerea sincera ca la Bruxelles este centrul luminos de unde se serveste adevarul, dreptatea si interesul pentru Romania?
    Fereste-te sa nu cumva sa te subtiezi pana la a deveni transparent. Cauta seva!
    Succes!

    Apreciază

  2. Evident, aveti libertatea de a intelege ce doriti, insa nu cred ca am scris nicaieri ca „daca nu-l ai pe Boia drept istoric si daca il apreciezi pe Giurescu pentru asazisul nationalism desantat, esti cumva antidemocratic, antieuropean”. Nici nu a afirmat nimeni ca de la Bruxelles rasare soarele.
    Multumesc pentru sfaturi. Subtierea mea pana la transparenta e tot atat de plauzibila ca si ideea ca „seva” despre care vorbiti exista cu devarat.

    Apreciază

    1. Dle Ivancu,
      Dupa parerea mea, ref. la derapajele intelectualilor in raport cu realitatea, aprecierile Dv. sunt corecte. Dar atata vreme cat va considerati un intelectual, aveti sansa sa cadeti in patima despre care ne vorbiti si este evident ca Dv. va considerati deasupra acestei parabole: “cum este posibil ca unii intelectuali sa derapeze de la democratie?”.
      Dupa parerea mea, imaginea unui atom ar fi foarte bine exprimata printr-un cocoloş ceţos intr-o perpetua transformare a dimensiunilor si formei sale, transformare indusa de diversi stimuli.
      In acelasi timp, facand o parabola, as putea sa formulez o parere despre o situatie, o stare, un concept artistic, numai daca as avea servita deja pe tava, starea generala a mediului in care se afla obiectul de studiu, ca sa pot sa apreciez valoarea obiectului de studiu, fotografie flash a unei fractiuni infime din istoria de dinaintea si dupa declansarea studiului propus.
      De exemplu, (sunt arhitect) si ma intereseaza sa fac un studiu aprofundat privind “detaliile elementelor de arhitectura specifice stilului brancovenesc in perioada 1600 – 1750”. Ca sa pot sa judec corect cauzele si efectele ce au dus la nasterea acestei legi in formele arhitecturii brancovenesti, va trebui sa fac un studiu foarte amanuntit al influentelor venite din toate domeniile, din toate zonele geografice, politice, istorice, economice, etc., zone limitrofe, europene si mondiale, care ar face mai multa lumina in partea de studiu atat de restransa, redusa la detalii de arhitectura.
      Ori in acest caz al studiului realitatii dintr-o zona istorica data, se pune problema grea a conlucrarii cu istorici si statisticieni din toate domeniile, lucru greu de epuizat, in asa fel incat sa tragi o concluzie si sa spui: – Acum stiu!
      Faptul ca apar diverse pareri referitoare la acelasi subiect, este foarte bine si dupa cum stiti, sunt perioade istorice care adopta, sau refuza o anume interpretare = antidemocratie. Deci ar fi bine sa apara toate interpretarile pe tapet, facand astfel un contur cat mai neblurat in jurul obiectului de studiu.
      Critica excesiv de severa facuta Martei Petreu ar putea fi prea categorica si pana la urma din cele peste 300 de pagini, oare nu se poate extrage chiar nimic sanatos pentru clarificarea problemei ‘diavolul si ucenicul său’? Vorbesc in necunostinta de cauza, nu am citit si regret ca ma bag prea mult in discutie.
      Ma opresc si adaug doua citate:

      1. Ovidiu Ivancu zice:
      Este clar că a fi inteligent şi cultivat, a aparţine, deci, categoriei atât de supralicitate a intelectualilor, nu te salvează de la a comite alegeri fundamental greşite, radicale, iraţionale.
      Asta se refera cumva si la Ovidiu Ivancu?

      2. Albert Einstein într-o scrisoare către Schrödinger datând din 1950 scrie:
      „Ești singurul fizician contemporan, în afara lui Laue, care observă că nu putem face supoziții asupra realității — dacă suntem corecți. Cei mai mulți dintre ei pur și simplu nu văd ce joc riscant joacă cu realitatea — realitatea este ceva independent de ceea ce se stabilește experimental.
      Extrase din context: Pisica lui Schrödinger -Wikipedia

      Apreciază

  3. „Este clar că a fi inteligent şi cultivat, a aparţine, deci, categoriei atât de supralicitate a intelectualilor, nu te salvează de la a comite alegeri fundamental greşite, radicale, iraţionale.”, se refera la toti ce inteligenti si cultivati, deci, daca apartin acestei categorii, se refera categoric si la mine.
    Cat despre al doilea citat, stiintele umaniste chiar asta fac, lucreaza cu supozitii, cu rationamente, cu deductii logice… Nimic rau in asta! Un articol de 1 000 si ceva de cuvinte nu e nici un studiu academic, nici o lucrare stiintifica. El are niste conventii pe care cititorul le cunoaste si le asuma.
    Cat despre cartea Martei Petreu, acolo perspectiva e viciata, asa ca cele 300 de pagini, rod, evident al cercetarii, platesc tribut viziunii autoarei, un procuror care vede lucrurile printr-o nisa ingusta. Dar, despre asta, in extenso, daca voi scrie vreodata, o voi face intr-un articol mai amplu.
    Evident, opiniile contrare trebuie sa existe si, in virtutea democratiei de care vorbeam in text, ele trebuie chiar sa intre in dialog. Dovada este chiar dialogul nostru: desi imi moderez comentariile, le public intotdeauna pe acelea critice, cu conditia ca limbajul sa fie decent.

    Apreciază

    1. Dupa comentariile Dv. deduc limpede ca sunteti totusi un moderat si va apreciez.
      Cred ca uneori se confunda un eseu, cu o lucrare stiintifica si asta se vede cel mai bine la talkshow-rile de la TV. Acolo confuzia este uriasa. Se doreste cu obstinatie ca fiecare invitat sa dea un raspuns doct la o intrebare mai mult decat stupida, in cateva secunde, scurt, concis si adanc, de valoarea cel putin a unui eseu!
      In articolele Dv. intinse pe o lungime convenabila, trebuie intr-un fel sa fie citibile, adica sa atraga un public dornic de a primi informatii aproape telegrafice, cu continut pastos si foarte documentat.
      Daca aveti cititori – ati reusit.
      Eu raman pe pozitie si astept vesti noi de la Dv.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s