Homi Bhabha are o propoziţii pe care o repetă atât de frecvent, atât în scris, cât şi în discursul vorbit, încât n-ar fi greşit să considerăm că ea însumează, deopotrivă, problemele şi soluţiile lumii contemporane, în viziunea distinsului profesor de la Harvard: globalizarea începe acasă („globalization begins at home”). Desigur, el vorbeşte de pe poziţiile unui intelectual preocupat de postcolonialism, ceea ce nu înseamnă, însă, că argumentele teoretice din spatele acestei propoziţii nu pot fi aplicate şi în partea de Europă pentru care postcolonialismul e doar o curiozitate intelectuală, şi nu o experienţă trăită; vorbesc, desigur, de Europa aflată, până nu demult, în spatele Cortinei de Fier şi, în special, de România. În principiu, el afirmă că ceea ce înţelegem prin cultură naţională e contaminat, fără nicio conotaţie calitativă a termenului, de o identitate „hibrid”, a emigrantului sau a fostului colonizat, care împarte acum, în calitate de cetăţean, acelaşi spaţiu naţional cu fostul colonist. Aşadar, văzută în aceşti termeni, globalizarea nu mai e un fenomen care se tranşează între o naţiune şi alta, între o cultură şi alta, ci o realitate care se desfăşoară intern, înăuntrul fiecărei culturi.
Ce putem aplica, însă, de aici, culturii române? Păi, în primul rând, extrapolând, putem înţelege prin colonizat o metaforă a celuilalt, a minoritarului, în cazul românesc. În această lumină, am putea să examinăm cultura română pentru a vedea în ce măsură ea este română, în termenii etnici pe care îi vehiculează discursul naţionalist, şi în ce măsură ea e un conglomerat de contribuţii ale diferitelor minorităţi (evreiască, maghiară, bulgară, rusească, turcă etc.), articulate toate într-o identitate culturală contemporană. Dacă lăsăm cifrele să vorbească, trebuie să fim atenţi la ceea ce au ele, cu adevărat, de transmis. Bunăoară, naţionaliştii ar cita recensămintele sau estimările asupra structurii etnice a României, din 1867 şi până în zilele noastre. Cifrele par a le da dreptate: 81,8% din populaţia totală a tării este reprezentată de români în 1867, 71,9% în 1930, 85,7% în 1948, 85,7% în 1956, 87,7% în 1966, 88,1% în 1977, 89,5% în 1992, 89,5% în 2002, 88,6% în 2011. Aşadar, dacă ne oprim aici, discuţia despre influenţa covârşitoare a minorităţilor asupra culturii moderne a României, nu pare a avea niciun fundament.
Nu mă voi opri, însă, aici. Nu pentru că aş avea o agendă ascunsă, ci pentru că, pur şi simplu, n-ar fi corect. De ce? Păi, în primul rând pentru că statisticile citate încorporează, în mod evident, atât populaţia urbană, cât şi pe cea rurală. Or, deşi România a fost şi este şi astăzi, într-o mai mică măsură ca la început, o societate rurală, modernizarea ei culturală e rodul covârşitor al mediilor intelectuale urbane. Aşadar, dacă vrem să avem o imagine coerentă, vom cita structura etnică a marilor centre universitare şi a mediilor urbane în primul rând (înainte de intervenţia criminală a comunismului în structura etnică a statului). Oricât s-ar fi străduit Iorga şi alţii ca el să ne convingă de contrariul, modernizarea României, ceea ce este ea astăzi, e rodul unei efervescenţe culturale urbane şi nicidecum rurale. Faptul că în anul de graţie 2012, minorităţile din zonele urbane ale României nu mai reprezintă, statistic, mare lucru, se datorează nu atât lor sau unor condiţii obiective, cât, mai ales, politicii duse împotriva minorităţilor de regimul comunist. De exemplu, deşi evreii, conform istoricului Marius Oprea, reprezentau 3,1% din populaţia ţării, în 1930, ei constituiau nu mai puţin de 30% din populaţia capitalei, în acelaşi an. Astfel de cifre pot fi citate, în acelaşi sens, cu referire şi la alte minorităţi (a se vedea cărţile istoricului Lucian Boia). Aşadar, la momentul formării statului român (1859 şi 1918), România nu era nici pe departe atât de omogenă etnic pe cât ne place să credem. Identitatea acestui stat a fost, de la bun început, şi ar fi fost şi pe mai departe de n-ar fi existat Holocaustul, legile antievreieşti dintre 1940 şi 1942, dislocarea minorităţilor maghiare, germane şi evreieşti în timpul comunismului, o extrem de interesantă contribuţie multi-etnică ce ne-a făcut ceea ce suntem astăzi, identitar vorbind.
Aici, teoriile lui Homi Bhabha încep să devină fecunde pentru noi. Căci, acceptând evidenţa că statul român e construcţia, deopotrivă, a românilor şi a minorităţilor lui etnice (care, în anumite zone, timpuri şi medii sociale nici măcar nu erau minorităţi, statistic vorbind!), scăpăm de obsesia românităţii noastre, înţeleasă etnic. Statul naţional de astăzi, unde minorităţile sunt, numeric, nesemnificative, arată aşa nu pentru că asta ar fi fost evoluţia lui naturală, ci tocmai pentru că, obsedaţi de ideea unei naţiuni monoetnice, comuniştii l-au transformat în mod forţat, în aşa fel încât el să apară astăzi monoetnic. Minorităţile României nu au dispărut pe cale naturală, nu au fost asimilate, ci, pur şi simplu rejectate sistematic, anihilate cultural şi fizic, vândute la export (există şi un mercurial; ştim astăzi cam cu cât vindea Ceauşescu un evreu sau un german) prin politică oficială, de stat. Înainte de a se produce, însă, fenomenul, minoritarii au lăsat urme în cultura şi identitatea noastră, urme pe care nu le putem şterge prin decret sau prin discurs politic.
Aşadar, iată o problemă pe care trebuie s-o rezolvăm noi, în interiorul propriilor noastre graniţe, în interiorul propriei noastre mentalităţi, căci, nu-i aşa, globalizarea începe acasă. Totul începe acasă. Interesant este că şi astăzi, în problema ţiganilor români din Europa, mentalitatea românească procedează conform aceleiaşi paradigme. Ei sunt hoţi, violatori, tâlhari, de vreme ce noi suntem filantropi, suflete mari, conştiinţe universale. Ca şi în cazul celorlalte minorităţi, însă, nu există ei şi noi. Într-un articol publicat în „Vremea”, în (nota bene!) 1935, Eliade citează un proverb care circula în epocă: „Quand quelqu`un vole, c`est la cleptomanie. Quand plusieurs volent, c`est une manie. Quand tout le people vole, c`est la Roumanie”. Deci, stereotipiile nu sunt deloc de dată recentă, ele nu au apărut, aşa cum ne place astăzi să credem, pentru că, odată cu integrarea României în UE şi chiar înainte, minoritatea romă a invadat Europa, stricându-ne imaginea. Ele existau acolo încă din zorii făuririi statului nostru. Şi, aici speculez, dar cred că nu fără temei, o bună parte din ceea ce este astăzi provincial, primitiv, gregar în România, vine tocmai din faptul că, în loc să lăsăm minorităţile să contribuie fecund la identitatea noastră, le-am anihilat, le-am redus, le-am minimalizat, le-am negat. În loc să-i lăsăm pe evrei, pe saşi, pe secui, pe bulgari, pe turci, pe maghiari etc. să ia parte la construcţia identitară românească, aşa cum au făcut-o atunci când au fost lăsaţi în pace, i-am exclus sistematic, întâi prin legi şi mai apoi prin discurs. În loc să ne bucurăm că, prin ei, avem acces la marea cultură europeană, i-am respins ca pe un organism străin.
P.S: Autorul acestui text nu este nici evreu, nici maghiar, nici tătar, nici turc şi nici bulgar. El este român, chiar şi în accepţiunile cele mai primitive ale termenului (precum cea a lui Nae Ionescu). Pe cât poate genealogia proba, el e născut din generaţii succesive de români.
ovidiuivancu.wordpress.com 
Ovidiu, sunt foarte de acord cu influentele evreilor, ale maghiarilor si ale sasilor. Cu etnicii romi am insa o problema. Nu vad ca fiind benefica influenta pe care o au ei in societate, si ma refer aici la ceea ce se numeste „manelism”. Nu sunt adeptul ideilor de genul celei emise de Adrian Cioroianu si nici nu sunt de acord cu politica dusa de Antonescu, Am insa indoieli cu privire la infuentele pozitive pe care le pot avea romii in societatea romaneasca.
ApreciazăApreciază
Emanuel, romii sunt societatea romaneasca, prin urmare nici nu conteaza daca au sau nu influente pozitive sau negative. Ei sunt parte a unui intreg inegal, alcatuit din bun si rau, alb si negru, abject si sublim etc., numit Romania.
Daca vorbim, insa, in termenii de care discutam eu in text, si anume ca identitatea romaneasca de azi e contributia tuturor minoritarilor nostri, atunci iti pot raspunde astfel: fiind folositi ca robi si sclavi pana nu demult, ei au contribuit la plus-valoare, de acolo de unde au putut. In muzica si in mestesuguri au fost destul de prezenti. Exista si nume, daca vrei ne putem opri asupra lor.
Problema, azi, nu este a tiganilor ca etnie, ci, punctual, a celor care comit infractiuni. Pentru infractiuni nu raspund toti cei de-o etnie cu faptasul. Cand se intampla astfel si presa franceza spune ca suntem o natiune de hoti nu ne convine, pe buna dreptate, generalizarea. Atunci, de ce s-o practicam si noi cu succes?
In ceea ce priveste influentele pozitive pentru societatea de azi, ele nu inseamna nimic. Inseamna ca eu, daca nu influentez cu nimic „pozitiv” societatea trebuie sa fiu degradat de la statutul de cetatean al ei? Exista un stat, el are o minoritate roma cu aceleasi drepturi si responsabilitati ca si ceilalti.
ApreciazăApreciază
Conform citat:
” În loc să-i lăsăm pe evrei, pe saşi, pe secui, pe bulgari, pe turci, pe maghiari etc. să ia parte la construcţia identitară românească, aşa cum au făcut-o atunci când au fost lăsaţi în pace, i-am exclus sistematic, întâi prin legi şi mai apoi prin discurs. În loc să ne bucurăm că, prin ei, avem acces la marea cultură europeană, i-am respins ca pe un organism străin.”
Tot ce afirmi mai sus poate fi demontat punct cu punct, logic si fara patima, bazat pe cifre si fapte, astfel incat sa putem afirma ca in principiu, romanul este altceva decat ceea ce au mai rau in comportament si in intentii acesti minoritari si pana la urma, nu vad de ce sa ma infratesc cu un nenorocit de hot, mincinos si puturos lipsit de educatie si fara dumnezxeu, in numele unei fratii universale, europene, sau cum i-o fi zicand.
Eu am fost educat intr-un fel, respect legile tarii, stau linistit la locul meu si brusc, ma vad obligat sa ma fac frate cu hotul care mi-a furat in ziua de Pasti, pubela de gunoi din curte, pentru ca apoi sa trebuiasca sa cumpar alta cu 10% din pensia mea amarata dupa 43 de ani de munca.
In marea lor majoritate, tiganii au un anumit comportament, pe care l-as numi tipic tiganesc. In nici un caz tipic romanesc. La fel pot sa sustin cu argumente, tipicul evreiesc, ori unguresc, diferit in mare masura de cel romanesc.
Refuz sa fiu asimilat cu ei atata vreme cat nu seamana cu mine si vreau sa se stie asta si anume ca suntem deosebiti, foarte deosebiti, ori total deosebiti, dar la fel, in nici un caz.
Pe scurt, refuz globalizarea si uniformizarea si voi promova intotdeauna principiul unicitatii individului in univers si apoi, ca treapta superioara de socializare, gruparea oamenilor in etnii.
Cazurile de casatorie intre etnii, se rezolva amiabil, prin pastrarea obiceiurilor, renuntarea la ele, asimilarea de la celalalt, ori alta metoda, cum ar fi tinerea obiceiurilor si asa, si asa. Iar cand asta nu se poate rezolva, se rupe alianta si fiecare trece la locul lui. Fara bataie, ori crima.
ApreciazăApreciază
Argumentele dvs. au o puternica componenta fascista, prin urmare cred ca e inutil sa intram in vreun fel de dialog. Sa ii urati pe „tigani” in masa pentru ca cineva va fura pubela de gunoi in noaptea de Paste ar fi, daca nu trist, amuzant. Sper ca noua pubela sa nu va fie lovita de fulger, pentru ca veti ajunge sa va suparati pe Dumnezeu!
ApreciazăApreciază