Rui Zink, „Cititorul din peşteră”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, 97 de pagini


Povestea e spusă cu un simplism enervant, aluziile intertextuale sunt mai mereu inadecvate, forţate, aşezate în corpul textului pentru a încerca să i se dea o oarecare consistenţă.. E o carte ce respiră snobism prin toţi porii; lectura ei se poate face în câteva zeci de minute, în aşteptarea unui tren care întârzie. Parabolele şi metaforele sunt pompos pseudo-mistice…… Citește mai mult Rui Zink, „Cititorul din peşteră”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008, 97 de pagini

Anunțuri

Dialog şi polemică. Confesiuni


Sigur că dialogul este forma cea mai inteligentă, cea mai urbană, cea mai decentă pe care gândurile şi convingerile noastre o pot avea. Însă, n-ar trebui să ne iluzionăm la gândul că el poate fi purtat oricum, în orice condiţii şi dincolo de orice limită. Bunăoară, în schiţa Căldură mare…, a lui Caragiale, avem un dialog suprarealist între un Domn şi un Fecior, ambii îndeplinind, formal şi minimal, regulile tehnice ale realizării unui dialog; unul întreabă, celălalt ascultă şi, mai apoi, răspunde. Ambii stăpânesc acelaşi cod lingvistic, par a înţelege în acelaşi sens semnificaţiile cuvintelor pe care le folosesc. Cu toate astea, rezultatul e unul catastrofal. Dincolo de comic, aş citit această situaţie de comunicare în următoarea cheie: fiecare dintre cei doi participanţi la dialog are o agendă proprie. Până acum, nimic nefiresc. Orice dialog porneşte de la agenda proprie a fiecăruia dintre participanţii la el. Însă, în acest caz, cele două agende sunt atât de diferite, încât ele nu se pot întâlni într-un punct comun, fractura este atât de mare, încât dialogul încetează să mai fie dialog, transformându-se în sumă de monologuri.… Citește mai mult Dialog şi polemică. Confesiuni