Ipocrizie


Textul face parte dintr-un proiect in lucru, o serie de mini-eseuri intitulată „Compoziţii pe teme liber alese. Exerciţii de cinism”

 

               

Vincent Van Gogh "Self Portrait"
Vincent Van Gogh „Self Portrait”

Există trenuri pierdute, ratări inexplicabile, de ultim moment, există mai mereu jena de a fi făcut ceva sau, şi mai rău, jena de a nu fi făcut nimic atunci când ar fi trebuit făcut ceva, există revelaţii violente şi schimbări chinuitoare, lente, însă, în cele din urmă, radicale, există repoziţionări faţă de oameni şi evenimente, mutarea celor din jurul tău din categoria prietenilor în aceea a neprietenilor, există laşităţi impardonabile şi momente de curaj ridicol, deloc necesar, există depresii neverbalizate şi întrebări al căror răspuns sperie, există angoase profunde, precum teama de moarte sau de ceea ce s-ar întâmpla cu tine, odată ce-ţi vei fi pierdut minţile sau memoria, există credinţă până la fanatism, care se transformă mai întâi în dubiu şi, în cele din urmă, în negare, există forme acute de mizantropie, cărora încerci să le rezişti, există insomnii, ore întregi pe care le petreci căutând sensuri, există haine pe care le îmbraci, convins fiind că te reprezintă, pentru a realiza, mai apoi, privind fotografiile, că nu sunt decât obiecte străine de tine, există senzaţia că ai timp pentru orice, pentru ca, mai apoi, să realizezi că trebuie să te grăbeşti, există orgolii care te împing spre exces, care te transformă până în punctul în care ajungi să nu te mai recunoşti, există cărţi pe care, citindu-le, ţi se pare că le-ai scris, muzică pe care, ascultând-o, o trăieşti la modul patetic şi melancolic, există momente de graţie, când, dintr-o dată, ai senzaţia că înţelegi lucruri pentru a căror înţelegere ai pierdut timp, mult timp, în mod inutil, există iluzia că eşti nemuritor şi intangibil, pentru ca, mai apoi să-ţi constaţi uimit multitudinea de vulnerabilităţi, există căderi bruşte, demolatoare, urmate de zbateri infinite pentru a ajunge  deasupra apei, a-ţi umple plămânii cu oxigen, fie şi numai pentru câteva secunde, există amintiri false ale unor lucruri despre care eşti convins că s-au întâmplat, pentru ca, apoi, să constaţi întâmplător că ele s-au petrecut numai în propria-ţi imaginaţie, există sticle de apă, din care bei disperat, în speranţa că-ţi va mai trece din mahmureala serii precedente, există ţigări prin filtrul cărora respiri un fum dens, înecăcios, care se duce direct către plămâni şi creier, există o etică individuală, pe care o ajustezi de fiecare dată când vrei să justifici lucruri care, etic, nu pot fi justificate, există femei şi bărbaţi de la care furi câte ceva, un gest, o atitudine, un tic verbal, încorporându-le în ceea ce, îndeobşte, se va numi propria ta personalitate, există momente când greşeşti, dar nu poţi s-o admiţi, mergând înainte pe un drum care se sfârşeşte, previzibil, într-o fundătură, există idoli pentru care ţi se pare că ai fi gata să te sacrifici, până în momentul în care, ajungând aproape de ei, le constaţi găunoşenia, vidul, există evidenţe pe care le accepţi cu infinită greutate, pentru că, acceptându-le, va trebui să te revizuieşti dureros şi radical, există lucruri pe care nu le mai poţi îndrepta pentru că, atunci când ai fi putut-o face, ai preferat soluţii mai comode, există ridicol pe care îl simţi ca fiind ridicol odată ce te detaşezi, există contexte şi accidente care pot face din tine o fiinţă abjectă, mică, există istorie care te striveşte şi pe care o înţelegi greşit, există slăbiciuni umane care sunt mai puternice decât principiile, există complexe pentru a căror depăşire devii, uneori, gratuit agresiv, există duplicităţi care te fac să întorci capul şi pe care nu le poţi vreodată admite public, există limite pe care bunul-simţ le fixează şi pe care le depăşeşti într-un moment de maximă tensiune şi încordare interioare.

                Şi cu toate acestea, ni se cere mereu să fim coerenţi, egali cu noi înşine, consecvenţi, de parcă astea ar fi calităţi fundamentale. Câtă ipocrizie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s