Isaac Asimov, „The Complete Robot. The Definitive Collection of Robot Stories”, London, Harper Collins Publishers, 670 de pagini


Deși deranjantă metoda de a găsi astfel de titluri pentru o colecție, în definitiv, ca oricare alta marca Isaac Asimov, per ansamblu iubitorii de SF vor găsi între coperțile ei multe dintre capodoperele părintelui celor trei legi ale roboticii. Cartea cuprinde și texte puerile, cu un final forțat, texte neinspirate, de tinerețe, însă marele ei merit e că evoluează calitativ. De departe, povestirile care o au în centrul lor pe Susan Calvin, celebru… Citește mai mult Isaac Asimov, „The Complete Robot. The Definitive Collection of Robot Stories”, London, Harper Collins Publishers, 670 de pagini

Anunțuri

Criticul literar și scriitorul


A scrie literatură și a scrie despre literatură par a fi două preocupări atât de diferite, încât aproape că a devenit de la sine înțeles că un scriitor de talent nu poate fi și un critic literar la fel de talentat și viceversa. George Călinescu merge până într-acolo încât susține că un critic literar (oricât de important ar fi, sau, poate, cu atât mai mult cu cât e mai important, își manifestă prin critică vocația de scriitor ratat. Alex Ştefănescu, într-un articol publicat în „România literară” (Profesia de critic literar, „România literară”, nr.5/2007) scrie: „cred că foarte bine e să faci critică literară când eşti tânăr şi abia apoi, dacă simţi nevoia, să scrii poezie, proză sau teatru. Când eşti tânăr, scriind critică literară, înveţi cum e făcută literatura, te uiţi la ea şi te întrebi cum a fost creată, o analizezi atent, înveţi din această examinare atentă”. Ce se întâmplă, însă, când, știind atât de bine cum se face literatura devii, tocmai din această pricină, incapabil de a o mai produce?! … Citește mai mult Criticul literar și scriitorul

România și Uniunea Europeană. Fabulă


Aflu că, pentru a ajunge mai repede în fața moaștelor nu știu cărei sfinte, un român s-a îmbrăcat în uniformă de pompier. Dacă i-ar fi reușit tertipul, sfânta cu pricina i-ar fi iertat, cu siguranță înșelătoria! Nu știu de ce, nu mi-e deloc greu să îmi imaginez că, nu peste multă vreme, unul dintre elevii despre care v-am vorbit, va face, senin, gesturi similare. Statul român, prin reprezentanții lui, e un exemplu bun în acest sens. De ani buni, ne îmbrăcăm frumos când ieșim afară, cu haine europenești care să disimuleze atent ceea ce se află sub ele. În pozele de grup ale Uniunii Europene, dacă n-am ști care sunt ai noștri, nu i-am putea distinge de ceilalți! Îmbrăcați corect, gesticulează europenește, câteodată chiar articulează europenește, conversează jovial, tot europenește, folosesc tacâmurile adecvate atunci când au un dineu oficial… Pentru ca, mai apoi, coborâți din avion, la intrarea în aeroportul Otopeni, să eructeze zgomotos, relaxându-se după un atât de îndelungat efort de disimulare, într-un club de manele. Atâta doar că, oricât de mult am mima, dacă o vom face suficient de mult, nu vom mai păcăli pe nimeni.… Citește mai mult România și Uniunea Europeană. Fabulă