Ioana Pârvulescu, „Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, București, Editura Humanitas, 2012, 349 de pagini


Am început lectura țării cu destul scepticism, după dezamăgirile provocate de lectura precedentelor cărți ale Ioanei Pârvulescu, „Viața începe vineri” și „În țara Miticilor”. Textul acesta este, însă, realmente bine articulat, foarte bine scris și extrem de „proaspăt”. Incursiunea în Bucureștiul interbelic nu păcătuiește nici printr-o excesivă idealizare a epocii și nici printr-o vehiculare a acelorași imagini și… Citește mai mult Ioana Pârvulescu, „Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, București, Editura Humanitas, 2012, 349 de pagini

Anunțuri

Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât


Cine se întoarce azi în România din Londra, Berlin sau Madrid e aproape imposibil să nu observe diferența. Oamenii o exprimă în fel și chip. Unii profețesc că la noi nu va fi niciodată ca la ei, alții îi înjură pe corupți, convinși fiind că dacă nu s-ar fi furat atât, țara aceasta ar fi fost ca soarele sfânt de pe cer; sunt unii care au certitudinea fermă că numai clasa noastră politică se află la originea distanței între noi și ei, în vreme ce alții privesc nostalgic către Casa Poporului și se roagă bunului Dumnezeu pentru sufletul răposatului Nicolae Ceaușescu, cel care avea grija de fiecare român și ne proteja pe toți de invazia străinilor care, în anii din urmă, din teama că i-am putea concura serios, au pus la cale o conspirație mondială, ne-au cumpărat țara și ne-au falimentat frumusețe de industrie. Indiferent de argumente, cu excepția patrioților de serviciu, admitem cu toții că decalajul între vestul sau… Citește mai mult Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât