Oraşul


Sursa foto: http://wallpapere.wallpaperstock.net/orasul-luminilor-wallpapers_w22604.html
Sursa foto: http://wallpapere.wallpaperstock.net/orasul-luminilor-wallpapers_w22604.html

Poate n-ar fi trebuit să mă mire faptul că fiinţele cele mai urbane, naturile cele mai citadine pe care le cunosc au, multe dintre ele, nostalgia satului, a pastoralului. Mulţi dintre prietenii mei îmi spun că ar dori să trăiască într-un soi de linişte primordială, nonagresivă şi nu într-o aglomerare urbană invazivă. Şi sunt sinceri, deşi discursul lor se desfăşoară între două postări pe Facebook şi o convorbire la telefonul mobil. De unde rezultă că oraşul e un soi de drog de mare risc. Ştii că îţi face rău, dar mai ştii, la fel de bine, că dă dependenţă, că nu poţi fără el, că trebuie să-ţi circule prin vene permanent. 

Pentru mine, oraşul e acolo pentru că, darwinian, el trebuia să fie acolo. Multitudinea de avantaje pe care o oferă depăşeşte orice minor dezavantaj pe marginea căruia patetizăm astăzi. Individual, nu cred că fiinţa umană e capabilă să evolueze, total ruptă de orice altceva, suficientă sieşi. Cred că individualismul devine fecund tocmai când se manifestă într-o colectivitate urbană, eterogenă. Individualismul ascetului din peşteră e, la nivelul întregii societăţi, steril. El află lucruri pentru el însuşi, îşi upgradează permanent condiţia de Om, dar totul dispare odată cu dispariţia lui fizică dacă nu există o colectivitate care să consemneze sau să mărturisească. Dimpotrivă, individualismul manifestat în mijlocul colectivităţii, generează progres. Aşadar, oraşele trebuiau să existe. Ce sunt ele, de fapt? Mari aglomerări umane între care se generează diferite tipuri de tensiuni; culturale, economice, etnice, politice ş.a.m.d. Or, tensiunea e cel mai propice catalizator al minţii umane. Ca şofer de taxi, controlor de trafic aerian, şef de magazin într-un mall sau simplu pieton, trebuie să iei mii de decizii zilnic. Ele sunt tot atâtea mii de feluri de a gândi, de a găsi soluţii, de a încerca să găseşti cea mai uşoară cale. Iată de ce oraşul e mediul propice evoluţiei. Aici, Omul este supus permanent unor încercări solicitante. Iar aceste tensiuni cotidiene fac posibilă, din când în când, apariţia unei minţi strălucite.

Satul, pe de altă parte, nu lasă suficient spaţiu pentru imaginaţie. Lucrurile sunt aşa cum sunt şi ele trebuie făcute într-un anumit mod, respectând un ritual strict. Satul e mai puţin flexibil, el are un mecanism de eliminare a tensiunilor interioare. În sat totul este compartimentalizat, fiecare lucru poartă o etichetă. Până şi surpriza de a întâlni figuri noi dispare. În vreme ce oraşul îţi aşază în faţă zilnic zeci sau sute de feţe pe care nu le cunoşti, cărora nu le asociezi o identitate, satul te confruntă permanent cu aceleaşi tipologii, cu aceleaşi personaje care nu te mai pot surprinde esenţial.

Se spune că oraşul alienează. Sper să fie aşa. Noi, cu toţii suntem specii alienate ale Omului de acum câteva milenii, şi n-aş zice că ne merge mai rău decât lor!

TEXTUL FACE PARTE DINTR-UN PROIECT ÎN LUCRU

Compoziţii pe teme liber alese. Exerciţii de cinism

EL POATE FI CITIT LA

https://ovidiuivancu.wordpress.com/compozitii-pe-teme-liber-alese-exercitii-de-cinism/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s