Adolescentele adolescenței mele


De fiecare dată când mă uit la fotografii ceva mai vechi, din primii ani de după 1989, constat fără doar și poate că adolescentele adolescenței mele nu mai există. Bineînțeles că nu, veți spune, ele s-au transformat în femei, așa cum se petrece de fiecare dată cu miliarde de pământeni care, repetitiv, trăiesc o vârstă la care se cred nemuritori și încă una la care constată cât sunt de muritori. În cazul de față, însă, nu e numai atât. Mă pot considera norocos. Într-o societate normală, așezată, la 36 de ani nu poți constata atât de drastic, așa cum o fac eu acum, că oamenii de altădată au fost înlocuiți de un alt soi de oameni. Sunt convins că între adolescentele românce ale anilor `90 și cele ale acestui mileniu e o diferență mult mai mare decât între, să zicem, italiencele anilor `90 și cele contemporane nouă. În anii din urmă, la fiecare început de an școlar, intru în clase, privesc în jurul meu și mă întreb dacă adolescentele de care îmi aduc eu aminte vor fi fost vreodată așa cum mi le amintesc, dacă nu cumva memoria începe să îmi joace feste. Nu spun toate astea cu nostalgia lui „pe vremea mea era mai bine”… Citește mai mult Adolescentele adolescenței mele