Omul Nou al noului mileniu. Anatomia unui tip de cititor


text publicat in revista „Viata Romaneasca”, nr. 7- 8/2014

http://www.viataromaneasca.eu/articole/61_exerci-ii-de-luciditate/1878_omul-nou-al-noului-mileniu-anatomia-unui-tip-de-cititor.html

 

               E limpede că secolul în care trăim presupune o altfel de relație a cititorului cu cărțile. În 2014 nu se mai citește ca pe la 1900 și nici măcar ca până înainte de 1989. E, desigur, simplu să ne lamentăm, să vorbim despre cum lumea citește din ce în ce mai puțin sau din ce în ce mai prost. Scriitorii care nu se vând vor avea despre ei iluzia unei profunzimi neînțelese, se vor simți victimele unui public idiotizat de televiziuni, îmbătându-se cu visul celebrității postume. Pentru ei, cititorul din metrou, tren, gară sau aeroport nu merită considerat cititor în adevăratul sens al cuvântului. Ideea că o carte ar putea fi citită într-un compartiment de tren, între București și Constanța, li s-ar putea părea aproape un sacrilegiu la adresa ideii de lectură. Cei care se vând vor avea și ei iluzia propriei lor importanțe, vorbind despre „economia reală”, despre cât de bine adaptați sunt la realitățile lumii noastre. În definitiv, însă, aici nu scriitorul este cel care ar trebui să ne intereseze, de vreme ce el, în orice epocă, e marcat de orgolii și vanități inerente, de excentricități și micimi de caracter, dovedind o mare capacitate de auto-iluzionare. Ceea ce, cred, e cu adevărat important e noul tip de cititor pe care îl impune contemporaneitatea.

               Într-o extrem de interesantă carte publicată recent, Byung-Chul Han („Agonia erosului și alte eseuri”, Editura Humanitas, 2014) analizează modificările structurale prin care trece societatea neoliberală a zilelor noastre. El vorbește despre trecerea de la societatea disciplinară la societatea secolului XXI, cea a performanței. Cuvintele de bază ale acestui nou tip de societate sunt: performanța și eficiența. Cu alte cuvinte, timpul liber se comprimă până la dispariție, individul fiind evaluat în funcție de capacitatea lui de a produce, de a deveni un „asset”. În aceste condiții, cititorul modern nu mai poate avea luxul de a practica actul lecturii așa cum o făcea altădată. Cititorul care savurează cărțile pe îndelete, în timpul său liber, care își încheie ziua citind câteva pagini dintr-un roman-fluviu, care va reciti pasajele mai greoaie, cu creionul în mână, este o specie pe cale de dispariție. Un astfel de cititor ar deveni complet nefuncțional în societatea eficienței. Lectura de acest tip are nevoie de timp, or, tocmai timpul este cel care lipsește. A citi înseamnă a te retrage din lume pentru o bucată de vreme, a intra într-un univers paralel, care suspendă realitatea prezentului. Cine-și mai poate permite astăzi luxul de a trăi suficient de mult deconectat de prezent?! Câți vor mai avea confortul necesar pentru a-și permite să lipsească din prezent?! În consecință, noua specie de cititor nespecializat va fi una cu alergii la numărul mare de pagini și limbajul pretențios, tehnicizat.

               Nici măcar filologii viitorului sau profesorii ce predau diverse științe umaniste nu vor fi mai avantajați din punctul acesta de vedere. Sistemul Bologna presupune trei ani de licență, doi ani de Masterat, trei ani de Doctorat, ergo, timpul dedicat lecturii se va diminua considerabil. Prin birocratizarea excesivă a sistemului de învățământ (nu numai la noi, ci și în întreaga Europă), profesorului i se cere să fie eficient în același fel în care este eficient un inginer, un arhitect sau un lucrător în construcții. Nu de puține ori, am auzit această frază: „De-abia aștept să plece copilul la facultate, să-mi susțin toate gradele didactice, să-mi susțin teza de doctorat, să termin de achitat rata la bancă  sau să ies la pensie ca să pot citi”. Dacă n-am fi atât de ipocriți, am putea recunoaște deschis că stufoasele bibliografii ale tezelor de doctorat elaborate în ultimii ani nu sunt parcurse nici măcar în proporție de douăzeci la sută. Mule dintre conferințele la care participă cărturari ai acestei noi societăți a eficienței sunt o farsă. Trimiterile la Aristotel sau Platon sunt făcute prin surse la mâna a doua sau a treia, texte fundamentale sunt parcurse fragmentar sau citite în rezumat. Pur și simplu, secolul în care am intrat nu mai permite o altfel de abordare.

               Așadar, cititorul din metrou, aeroporturi sau gări nu e o realitate izolată, la care să ne raportăm cu un zâmbet superior în colțul gurii sau cu ridicări ironice din sprâncene. El este sau, în orice caz, va deveni destul de curând, o realitate omniprezentă. Mecanismele societății de azi nu mai permit izolările frecvente în marile biblioteci și studiul temeinic decât în rarisime cazuri. Momentan, mirajul eficienței imediate este atât de puternic, încât va mai trebui să treacă ceva timp până când vom asista la o schimbare de paradigmă. Este încă destul de greu să convingi că o societate în care oamenii au mai mult timp liber este net superioară uneia în care fiecare individ produce bunuri (fie ele și de natură intelectuală), neavând la dispoziție decât exact atât timp cât îi trebuie pentru a deveni consumator rapace. Pentru literatură, rezultatul direct al lumii în care trăim este că cititorul va consuma literatură numai atâta vreme cât ea poate să îi ofere ce are de oferit într-un interval de timp cât mai scurt cu putință. Asistăm, odată cu începutul noului mileniu, la moartea unei lumi. Nu mai avem vreme să povestim cu vânzătorul de la magazinul din colț, preferând supermarketul cu cât mai multe case deschise, în așa fel încât să nu mai trebuiască să zăbovim inutil; nu ne mai apucăm de sport, asudând ore în șir pentru a slăbi un kilogram, preferând dietele minune și pilulele cu efect imediat garantat. Tot astfel, nu mai putem citi cu ușurință Pamuk, scriitorul care are nevoie de sute de pagini pentru a-și desfășura plasa narativă, preferându-i pe Osho sau Coelho.

               Cititorul, deci, nu face altceva decât să răspundă noului model de societate în care trăiește. Nu e nimic dramatic aici. Idealul renascentist sau iluminist este iremediabil depășit; modelul uman pe care îl propune contemporaneitatea, noul mileniu, se impune, indiferent de opoziția pe care o putem practica unul sau altul. Provocarea la care trebuie să răspundă scriitorul nu e aceea de a se opune acestui nou model, ci de a găsi modalități de exprimare care să-i permită adaptarea la el. În paralel, discuția ar trebui să se poarte cu fața către viitor; ar trebui, deci, să ne preocupe o încercarea de anticipare a modului în care se va manifesta în viitorul previzibil acest nou tip de societate. Ce tip uman va crea societatea neoliberală?! Ce va mai rămâne, în societatea eficienței, din ceea ce înțelegem generic prin noțiunea de „cultură”?!

                                  S-a mai întâmplat ceva  în lumea asupra căreia se apleacă, într-un superb exercițiu logic și critic, Byul-Chung Han. Cititorul s-a eliberat de complexe în fața cărții. El nu mai are reverențe față de numele recomandate sau receptate entuziast de critica literară; invadează un domeniu altădată extrem de specializat, acela al criticului și teoreticianului literar. Cu câteva excepții. Sunt scriitori români care vând astăzi, indiferent de ce și cât ar scrie (Andrei Pleșu, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Neagu Giuvara ș.a). Niciunul dintre ei nu știu să aibă sub 40 de ani. Ei sunt relativ puțini. Pentru toți ceilalți, cititorul operează cu instrumente personale, pe care le definește ad-hoc și arbitrar. Este un proces istoric de raportare a cititorului la carte, un proces căruia am privilegiul de a-i fi martor. Îmi amintesc cu exactitate cum citeam în adolescență. Când știam că mă aflu în fața unui text important, dacă nu-i înțelegeam mesajul sau limbajul, trăiam cu senzația că vina îmi aparține. Căutam în dicționare, discutam cu cei care m-ar fi putut lămuri; nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să las cartea neterminată. Cărțile pe care nu le înțelegeam nu erau altceva decât semne ale unei limite intelectuale pe care încercam cu disperare să o depășesc. Astăzi, nici eu și nici cititorii tineri din jurul meu nu mai procedăm așa. Tendința firească în fața unei cărți care se lasă greu descifrată este să o înlocuim cu alta. Lectura a devenit și ea un gest cuantificabil cantitativ. De fiecare dată când intru în casă și văd stiva de cărți necitite, realizez că, odată cu trecerea zilelor, timpul pe care îl pot aloca fiecăreia dintre ele este din ce în ce mai scurt. Desigur, cărțile canonice sunt privilegiate. Însă, când vine vorba de literatură contemporană, cartea e obligatoriu să fie convingătoare de la prima lectură.

               Așadar, mecanismele literare de astăzi tind să fie mai degrabă reglementate de sociologia literaturii decât de critica literară. Mai precis, non-spațiul lui Marc Augé (aeroportul, supermarketul, gara etc.) e, în zilele noastre, mai important și mai relevant pentru literatură decât orice teorie estetică. Mărturisesc, pe Coelho l-am cunoscut doar în aeroporturi. Am citit trei romane ale scriitorului brazilian într-un astfel de non-spațiu. Întârzierile exasperante ale garniturilor de tren CFR mi-au facilitat întâlnirea cu alte texte; camerele de hotel fără internet din Erevan mi-au oferit timp pentru „Cartea șoaptelor”, a lui Varujan Vosganian; sufocantele seri pe care le-am petrecut în apartamentul meu, adesea fără electricitate, din New Delhi, m-au ajutat să mă întâlnesc cu Ben Okri și al său „The Famished Road”.

               Lectura, deci, tinde să devină un soi de exercițiu ce poate fi practicat atunci când mecanismele societății în care funcționăm se defectează, permițându-ne să ieșim din paradigma eficienței, din obsesia de a fi indivizi performanți, competitivi. Ne place sau nu, în lumea în care trăim, lectura este, de multe ori, un accident.        

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s