Femeia-sirenă


Îmi doream mai mult decât orice să găsesc subiectul de conversație, atitudinea, gestul care ar fi făcut-o să-și piardă acea imperială siguranță de sine; aș fi vrut s-o văd vulnerabilă, doar pentru că, oricât mi-aș fi folosit imaginația, n-o puteam vedea altfel decât intimidantă. Am încercat cu disperarea cu care dușmanii lui Ahile trebuie să fi încercat să-i descopere călcâiul. Evident că el, călcâiul, există. De la marea și ieftina dramoletă a izgonirii din Paradis, avem cu toții călcâiul nostru… Însă, N. fusese dăruită cu epidermă flexibilă, pielea ei era atât de supusă, de ascultătoare, încât participa integral la ceea ce posesoarea ei avea de transmis. De aici, stânjeneala pe care o simțeai în preajma lui N. Era stăpâna absolută a corpului ei și găsise cumva rețeta de a crea armonia aceea fără fisură între mișcare și cuvânt, o armonie atât de rară, atât de greu de aflat și, mai ales, atât de greu de menținut la aceleași cote, încât nici nu e de mirare că, odată obținută, stârnește atâta fascinație.… Citește mai mult Femeia-sirenă

Anunțuri

Întotdeauna am avut aceasta ciudată fantezie


La destul de mulți ani distanță de acea zi ploioasă de noiembrie, ne-am întâlnit întâmplător. A fost ultima întâmplare extraordinară pe care aveam s-o trăim împreună. Venisem în oraș și mă plimbam pe coridoarele înguste ale unei piețe, fără direcție, fără un scop precis. Am trecut unul pe lângă altul și ne-am oprit în același timp. Apoi, fără să ne fi spus ceva, am pornit împreună spre apartamentul ei de la etajul patru. Acolo am fumat amândoi o țigară pe balcon. Era ca și cum mileniul cel nou nu începuse, era din nou L. aceea de dinainte de noaptea de noiembrie. N-a durat mult… Nu-mi aduc aminte să fi vorbit vreunul dintre noi. Ne-am terminat țigările și am plecat fără să fi știut și fără să știm nici azi de ce ne-am oprit, de ce am urcat cele patru etaje, de ce am mers pe balcon și, în fine, de ce, după ce am ajuns la filtru, … Citește mai mult Întotdeauna am avut aceasta ciudată fantezie

Femeia care-și povestea bărbații…


Poate că îi primea în patul ei tocmai pe acest criteriu; se uita la ei ca la niște personaje; pe cei fără potențial, îi dădea la o parte, pe ceilalți îi primea lângă ea, îi privea după ce vor fi adormit, goi, încercând să le găsească locul potrivit în povestea potrivită. Cum nu avea copii și cum nici nu se gândea să facă vreunul, le putea fi mamă, amantă, însă, în același timp, le putea fi și cronicar. Le scria, fără ca ei să știe, partitura potrivită, după care, atunci când totul era gata, pleca în căutarea altor personaje, în căutarea altor povești. Sigur că multora li se părea ușor vulgar comportamentul ăsta; oamenii convențiilor vedeau în ea un păpușar, un sforar egoist și atâta tot.… Citește mai mult Femeia care-și povestea bărbații…

Povestea femeii care uitase că e femeie


Apoi, te întinzi în pat uitând că ai un corp de femeie, adormind cu gândul la a doua zi. A. crede că totul începe cu momentul în care îți atingi corpul fără să-ți mai dai seama c-o faci, ci doar în virtutea unui automatism, din necesitate, din dorința de a împlini anumite ritualuri… E o vreme, spune A., în care atingerile sunt încărcate de electricitate, ele declanșează senzații, stârnesc imaginația, transmit impulsuri nervoase din creștet și până în călcâie. E o vreme când femeia simte că are piele și că pielea ei e vie și vine o vreme când pielea refuză să mai fie țesut viu, refuză să transporte energie dintr-o parte în alta a corpului. Atunci, o femeie uită că e femeie…… Citește mai mult Povestea femeii care uitase că e femeie