Le oferea exact ceea ce își doreau


Îi înseninase nopțile, lăsându-l să creadă că face dragoste ca nimeni altul, chiar și atunci când el nu făcea altceva decât să reproducă mecanic scene din filme erotice; îi lăudase inteligența, chiar și atunci când ea se rezuma strict la abilitatea lui de a se descurca în anumite situații practice; îl făcuse să se creadă indispensabil, chiar și atunci când, prin prezența și acțiunile lui, mai mult o încurca decât o ajuta; îi făcuse copii, chiar și atunci când avea dubii că va putea fi vreodată suficient de altruist pentru a fi tată; îl însoțise la cine plicticoase, chiar și atunci când știa că el n-avea răbdare s-o asculte, întrerupând-o, uneori, în mijlocul frazei; îi acceptase prietenii, chiar și atunci când ei făceau, în fața lui și fără să-i trezească vreo reacție, glume care o răneau și la care făcea eforturi să zâmbească… … Citește mai mult Le oferea exact ceea ce își doreau

Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini


Povestea este spusă între octombrie 1948 si iunie 1950 și surprinde plăcut, în primul rând prin arta dialogului și modul deloc ostentativ, căutat, în care Ishiguro creează, manevrează și manipulează personajul. Aparent, avem de a face cu o poveste de familie, suavă și melancolică. La finalul cărții, cititorul constată, însă, surprins că a rămas cu destule informații și imagini despre Japonia postbelică și, mai ales cu o atmosferă specifică, magistral conturată.… Citește mai mult Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini

 Horia-Roman Patapievici, „Partea nevăzută decide totul”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini


Cartea reunește câteva eseuri publicate de autor de-a lungul anilor, multe dintre ele în revista „Idei în dialog”. Deși unitatea textului se dorește asigurată de temă, de ideea centrală că lucrurile importante sunt cele care nu se văd, care nu sunt palpabile, alcătuirea textului e destul de incoerentă. Sunt idei care se repetă, uneori formulări întregi, de la un eseu la altul; discursul capătă, pe alocuri, tente neo-coloniale iar speculația pare a depăși, câteodată, nivelurile admisibile (ca în eseul despre motivele imposibilit… Citește mai mult  Horia-Roman Patapievici, „Partea nevăzută decide totul”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini

Se despărțise de un bărbat, de al doilea, îl părăsise pe al treilea…


Nu i-am răspuns. Mă deranjau, în ordine, patetismul întrebărilor, retorica lor lacrimogenă și, desigur, mă oripila ideea în sine. Nu cred că oamenii vor să afle cine sunt, ce e cu ei și ce se ascunde în cei de lângă. Dacă i-ar interesa, ar afla imediat. Se scrie de foarte, foarte mult timp. Nu cred să existe tipologie umană, gen de problemă sau frământare pentru care să nu fie cel puțin o carte. Nu cred să existe vreun colț al sufletului uman necartografiat de literatură, muzică, cinematografie etc. Totul e acolo. Nu cred să existe comportamente umane care să nu fi fost analizate, înțelese, disecate de scriitori, pictori, muzicieni, psihologi, filozofi… Cu toate astea, am câteodată senzația că întotdeauna oamenii de lângă noi ne uimesc, că reacțiile și sentimentele lor ne surprind, deși, cu ceva atenție, lucrurile n-ar trebui să stea deloc așa.

B. vorbea ușor melancolic. La 48 de ani, avea… Citește mai mult Se despărțise de un bărbat, de al doilea, îl părăsise pe al treilea…

Lucian Blaga, „Izvoade”, București, Editura Humanitas, 2011, 312 pagini


Volumul cuprinde o serie de douăzeci de eseuri, conferințe și însemnări pe marile teme care-l preocupau pe Blaga. În „Elogiul satului românesc” și „O problemă dificilă și delicată: rasa”, descoperim un Blaga destul de primitiv (așa cum o arată și primele două citate de mai jos), care generalizează si speculează fantezist, părând a fi obsedat de ideea de a oferi conținut noțiunii de „matrice stilistică”. Textele mai târzii sunt, însă, suficient de elegante și elevate pentru a mai șterge din impresia inițială. Magistrale… Citește mai mult Lucian Blaga, „Izvoade”, București, Editura Humanitas, 2011, 312 pagini

R.L Stevenson, „Dr. Jekyll and Mr. Hyde with The Merry Men& Other Stories”, London, Wordsworth ,1999, 238 pagini


Prea multă și evidentă, supărătoare, înclinație către un mesaj etic, mai mult chiar, către un soi de punere pe tapet a unor principii creștine. În „The Treasure of Franchard” există, totuși, un personaj fascinant: doctorul Desprez. Un teoretician, un dialectician, un boem, un om mai puțin cu vocație de pedagog, dar cu o dorință nemărginită de a se transforma într-unul, personajul se pierde finalmente în prea îngusta broderie narativă a textului.… Citește mai mult R.L Stevenson, „Dr. Jekyll and Mr. Hyde with The Merry Men& Other Stories”, London, Wordsworth ,1999, 238 pagini

Iubea doi bărbați în același timp


Îi lipsea ceea ce adesea lipsește deopotrivă femeilor și bărbaților ajunși la a două vârstă, atunci când aleg să-și înceapă viața de familie mult prea devreme. Își imaginează că a avea o familie e unul dintre pașii care trebuie parcurși… Și, pentru a avea timp să-i parcurgă și pe restul, încep din timp… E un moment când te întrebi dacă nu cumva, lăsând trenul acesta să plece, vei aștepta în zadar unul mai confortabil. Atunci, în spaima aceea că viața ta s-ar putea irosi, așteptând trenuri din ce în ce mai confortabile, sari din mers în vagonul unuia dintre ele, aproape la întâmplare. Îl vezi din depărtare, ți se pare că arată bine, că are viteza potrivită și te cuprinde spaima că l-ai putea pierde. De fapt, ceva mai târziu afli că important nu e trenul, ci gara. Dacă stai în gara potrivită, pe peronul potrivit, trenurile vor continua să vină, unele se vor și întoarce. Or, a sta într-o gară aglomerată, un nod de cale ferată, sau a aștepta într-o haltă unde abia se târâie două-trei vagoane care scârțâie îngrozitor, e adevărata alegere, adevărata bătălie. O bătălie pe care o duci cu tine, zi de zi…… Citește mai mult Iubea doi bărbați în același timp

Eroarea lui Marx


Mai toate formele majore de ideologie născute în ultimele secole își propun, într-un fel sau altul, să reclădească lumea în jurul ideii de egalitate și de eliminare a privilegiilor. Pe acest teren, par a se întâlni, într-un mod destul de pervers, e adevărat, deopotrivă, neo-liberalismul și comunismul. Democrația însăși își revendică rădăcinile din această speranță că, pe măsură ce principiul egalității se instalează, mediul în care ne ducem existența va arăta mai bine. Enunțată astfel, ideea nu cred să întâmpine rezistențe serioase sau, mai ales, serios argumentate. Pentru Marx, ceea ce ar fi trebuit să urmeze revoluției comuniste era tocmai o formă de utopie comparabilă cu cea imaginată de Morus. Lumea lui Marx ar fi trebuit să fie populată de oameni care n-ar mai fi simțit prezentă distincția de clasă; burghezul n-ar mai fi știut că e burghez, proletarul, neputându-se defini în opoziție cu burghezul, nici el n-ar mai fi știut că e proletar.

Pentru neoliberali, egalitatea are un cu totul alt sens, dar ea rămâne, în esența ei, egalitate. Piețele, capitalul și proprietatea privată funcționează… Citește mai mult Eroarea lui Marx

E cumplit să stai lângă un bărbat pe care nu și-l dorește nicio femeie…


„- E posibil ca, la un moment dat, din cine știe ce motiv, să fi crescut separat. E posibil ca drumurile noastre să ni se fi despărțit, fără s-o știm sau crezând că acesta e un proces reversibil. Oamenii au frecvent iluzia că se pot rătăci unul de altul pentru ca, mai apoi, să se regăsească. Cu noi, nu s-a întâmplat așa.”

F. ajunsese la o astfel de concluzie după ce îmi vorbise mult, să fi fost câteva ore, despre tot ceea ce nu mai putea vorbi cu bărbatul alături de care se presupune că ar fi trebuit să trăiască „până ce moartea îi va despărți”. Pentru ea, în ultima vreme, începuseră să conteze cărțile, nu întotdeauna de cea mai bună calitate, e adevărat, pentru el, mașinile, terenurile, casele, mobila… Tragedia nu era asta. Bărbatul începuse, de la o vreme, să se simtă amenințat. Cumva, credea că refugierea ei în cărți avea s-o îndepărteze de el. Era și ceva adevărat în această intuiție primară a bărbatului, anume că… Citește mai mult E cumplit să stai lângă un bărbat pe care nu și-l dorește nicio femeie…

Moartea. Instrucțiuni de instalare


Numai tu te vei trezi zilnic la aceeași oră, vei urca zilnic în același tramvai, vei opri zilnic în aceleași stații… Pe unii dintre pasageri vei ajunge să-i cunoști. Pe bătrânul care mereu ajunge ultimul, îl vei aștepta, știind că întârzie în fiecare zi nu mai mult de 30 de secunde. Pe femeia care, zilnic, își caută biletul minute în șir, într-un portmoneu de culoare verzuie, vei ajunge s-o urăști până când vei fi înțeles că, de fapt, sunteți la fel. Și, când vei fi înțeles asta, îți va veni în minte un gând care ar trebui, în mod normal, să-ți asigure o doză oarecare de confort. Nu ești singurul, trăiești într-o lume plină de vatmani, de funcționari, de vânzători, de ingineri, de medici, de oameni care, ca și tine, își plimbă corpurile fizice pe aceeași rută, vreme de zeci de ani. Dacă, însă, mai ai o brumă de ceva viu în tine, te vei revolta împotriva gândului ăstuia. Conștiința ta nu trăiește în corpurile altora și nici nu te poți preface că problema ta nu există pentru simplul motiv că nu e doar problema ta. Atunci, îți vei dori, nu pentru multă vreme, căci ai fost educat să nu permiți minții să gândească dincolo de anumi… Citește mai mult Moartea. Instrucțiuni de instalare

Michel Houellebecq, „Supunere”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini


Distopia lui Houellebecq este, deopotrivă, tulburătoare și fascinantă, bine scrisă și de o actualitate neliniștitoare. Personajul principal, care narează la persoana I, este un profesor universitar de literatură care trăiește în Franța anilor 2024. Frăția Musulmană, un partid politic important, ajunge finalmente să-și impună candidatul in funcția de președinte al Republicii. Urmează un delirant proces de islamizare a Franței, un proces căruia nimeni nu i se opune, cu atât mai puțin elita academică franceză. Cei care se convertesc la islam primesc privilegii importante, Sorbona devine o universitate patronată… Citește mai mult Michel Houellebecq, „Supunere”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini

Femeie trăind în două lumi


Poate pentru că avea câteodată impresia că trăiește atât de puțin, E. obișnuia să aibă vise despre care nu vorbea decât arareori. Era felul ei de a trăi intens… Poate că, în sine, visele astea, odată povestite, ar fi părut ridicole, ușor infantile… Asta pentru că, oricum le-ar fi povestit, n-ar fi reușit să redea intensitatea cu care le trăia, calmul acela desăvârșit, senzația de siguranță, de abandon, de fericire… Într-o noapte, visa că înoată într-o mare desăvârșit de albastră și clară, alături de un delfin uriaș, în alta că e îndrăgostită nebunește de un păstrăv sau că aleargă, goală, pe nisip, la lumina lunii.… Citește mai mult Femeie trăind în două lumi