Femeie trăind în două lumi


Fragment din cartea „Nuduri. 48 de povești adevărate cu și despre femei”, apărută la Editura Eikon, în 2016. Cartea poate fi procurată de pe siteul editurii sau la

http://www.librarie.net/p/285013/Nuduri-povesti-adevarate-despre-femei

http://www.libhumanitas.ro/ovidiu-ivancu-nuduri-48-de-pove-ti-adevarate-cu-i-despre-femei-editura-eikon-2016.html

               8-½-Frederico-FelliniPoate pentru că avea câteodată impresia că trăiește atât de puțin, E. obișnuia să aibă vise despre care nu vorbea decât arareori. Era felul ei de a trăi intens… Poate că, în sine, visele astea, odată povestite, ar fi părut ridicole, ușor infantile… Asta pentru că, oricum le-ar fi povestit, n-ar fi reușit să redea intensitatea cu care le trăia, calmul acela desăvârșit, senzația de siguranță, de abandon, de fericire… Într-o noapte, visa că înoată într-o mare desăvârșit de albastră și clară, alături de un delfin uriaș, în alta că e îndrăgostită nebunește de un păstrăv sau că aleargă, goală, pe nisip, la lumina lunii.

               Oricum, E.  trăia într-un vis. De mai bine de doi ani. Pentru ea, în mod dureros, existau două lumi. Una în care se trezea dimineața și se străduia să zâmbească celor din jur; în lumea asta, invariabil, înainte de ora prânzului, devenea ușor agitată, nu-și găsea locul, se ridica brusc de pe scaun și se plimba dintr-o încăpere în alta. Se plimba cu mersul ei pe care unii îl definiseră drept lipsit de feminitate, dar pe care el, bărbatul celei de-a doua lumi, îl vedea integrându-se atât de coerent în întregul ei corp, cu tot ce însemna el, de la părul negru și lung, de la sprâncenele ușor intimidante și până la gesturile care-i însoțeau discursul.

               În cea de-a doua lume, E. începuse să trăiască într-o seară de weekend. Să fi fost un început de iunie, acum vreo doi ani… Urcase în camera lui, fără să știe cu exactitate ce căuta acolo. Știa, desigur, ce avea să se întâmple în seara aceea, dar nimic din ceea ce urmase. Urcase pentru că bărbatul acela nu semăna cu niciun altul, urcase pentru că era intrigată, fascinată, curioasă, flatată. Își aducea aminte că, în mașină, în drum spre el, nu putea scăpa de câteva întrebări chinuitoare: Ce fac?! Ce caut eu aici?! Ce urmează să se întâmple cu mine după seara asta?! Își imaginase, în cel mai rău dintre cazuri, o noapte dezamăgitoare, în cel mai bun dintre ele, una intensă, fizică, ce avea s-o descătușeze de energii care stăteau acolo, în interiorul ei, latente, de prea multă vreme. Mai târziu, avea să-și dorească de nenumărate ori ca unul dintre scenarii să fi devenit realitate. Nu fusese așa. Ce se petrecuse, în schimb, era atât de neașteptat, încât E. avea momente în care nu mai știa cu exactitate ce se întâmplă cu ea. Bărbatul celei de-a doua lumi, cel care ar fi trebuit să fie un simplu pasager în existența ei, ajunsese să-i ocupe gândurile, să o însoțească până și, sau, mai ales atunci când nu era acolo, în carne și oase. Îi plăcuse de la bun început ceea ce trăia alături de el. În această a doua lume, E. râdea atunci când simțea că trebuie să râdă, plângea atunci când simțea că trebuie să plângă și nu mai purta scutul cu care obișnuia să se protejeze de toți ceilalți. Îi trebuiseră luni de zile până să admită că e îndrăgostită, îi trebuiseră alte câteva luni până să poată pune în cuvinte ceea ce, cu greu, admisese.

               Dacă s-ar fi știut, E. n-ar fi fost altceva decât una dintre multele femei căsătorite care au o aventură. Dacă ar fi fost așa, i-ar fi fost ei înseși mai ușor. Uneori, când se întâlneau, se surprindea dorindu-și ca el să facă ceva care s-o elibereze, să spună ceva greșit, să facă un gest care s-o îndepărteze, să-l poată privi ca pe un bărbat oarecare. Își dorea cu disperare să vadă în el doar un actor desăvârșit, stăpân pe gesturi și cuvinte, care manipulează cu lejeritate, care se ridică și pleacă fără a privi înapoi, exact așa cum îl crezuse la început. În schimb, povestea se derula exact invers. O ținea în brațe mult, după fiecare orgasm, deși ei i-ar fi fost atât de ușor dacă el s-ar fi îndepărtat rece, imediat după. Când o ținea în brațe, îl simțea acolo, îi simțea pielea prezentă, deși i-ar fi fost infinit mai ușor să vadă în actul acela un simplu gest de complezență. În toată perioada aceasta, fuseseră momente când amândoi trebuiseră să stea departe unul de altul. La început, E. își dorise să fie departe, se iluzionase cu gândul că depărtarea avea să pună capăt nebuniei, că ea avea să se trezească și să trăiască într-o singură lume, în lumea de dinainte de apariția lui. Iluzii… După fiecare îndepărtare, momentul reîntâlnirii fusese la fel de intens. Așteptat, visat, dorit…

               A două lume începuse s-o invadeze pe prima. Când își bea cafeaua, dimineața, în casa ei în care nu se simțise niciodată acasă, E. se surprindea dorindu-și o țigară, deși, înainte, nu fumase nici măcar o secundă. Începuseră să-i placă lucruri pe care el le făcea, le spunea, le gândea. Oameni, interesanți sau, cel puțin, suportabili altădată, îi deveniseră plați, înguști, conformiști. Simțea cum devine altcineva și nu se putea opune. Despre toate astea, însă, nu se putea vorbi. A doua ei lume, cea care-o îmbogățea, care-o regenera, trebuia să rămână ascunsă pentru că, altfel, prima ei lume s-ar fi prăbușit. Or, arhitectura primei ei lumi era complicată. Erau acolo prea multe cărămizi, prea multe structuri de rezistență… Prea multe clișee, prea multe stereotipuri, prea multe conveniențe, prea multe de pierdut… Cu normele ei morale, provinciale, presiunea socială din jurul ei ar fi strivit-o. I s-ar fi așezat  pe spate etichete pe care ea ar fi fost nevoită să le poarte și împotriva cărora nu era nimic de făcut…

                E. visează și astăzi, poate chiar în secunda aceasta. Visează la reîntâlniri, la nopți albe, la țigări devorate febril, la călătorii în compania lui, la îmbrățișări, la săruturi. Și, spre norocul, dar și spre dezamăgirea ei, visurile astea se vor transforma în realitate odată ce se vor întâlni. Până atunci, cu capul pe pernă și mintea în nori, înoată alături de un uriaș delfin, într-o mare desăvârșit de albastra și clară, se îndrăgostește nebunește de un păstrăv și aleargă, goală, pe nisip, la lumina lunii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s