E cumplit să stai lângă un bărbat pe care nu și-l dorește nicio femeie…


Fragment din cartea „Nuduri. 48 de povești adevărate cu și despre femei”, apărută la Editura Eikon, în 2016. Cartea poate fi procurată de pe siteul editurii sau la

http://www.librarie.net/p/285013/Nuduri-povesti-adevarate-despre-femei

http://www.libhumanitas.ro/ovidiu-ivancu-nuduri-48-de-pove-ti-adevarate-cu-i-despre-femei-editura-eikon-2016.html

femeie-citind„-  E posibil ca, la un moment dat, din cine știe ce motiv, să fi crescut separat. E posibil ca drumurile noastre să ni se fi despărțit, fără s-o știm sau crezând că acesta e un proces reversibil. Oamenii au frecvent iluzia că se pot rătăci unul de altul pentru ca, mai apoi, să se regăsească. Cu noi, nu s-a întâmplat așa.”

                 F. ajunsese la o astfel de concluzie după ce îmi vorbise mult, să fi fost câteva ore, despre tot ceea ce nu mai putea vorbi cu bărbatul alături de care se presupune că ar fi trebuit să trăiască „până ce moartea îi va despărți”. Pentru ea, în ultima vreme, începuseră să conteze cărțile, nu întotdeauna de cea mai bună calitate, e adevărat, pentru el, mașinile, terenurile, casele, mobila… Tragedia nu era asta. Bărbatul începuse, de la o vreme, să se simtă amenințat. Cumva, credea că refugierea ei în cărți avea s-o îndepărteze de el. Era și ceva adevărat în această intuiție primară a bărbatului, anume că lumea în care F. trăia, lumea în care ea se simțea bine, se simțea confortabil, se găsea la ani-lumină de cea care-i oferea lui același tip de confort. Bărbatul intuia perfect că n-o putea urma în lumea ei decât cu eforturi pe care nu era dispus să le facă. Pentru el, complexul permanent de inferioritate, angoasa pe care o simțea fizic, de fiecare dată când se aflau în postura de a discuta despre cărți, despre personaje, despre povești, despre idei, îl împiedica să gândească limpede. Se instala atunci o furie pe care nu știa cum să și-o manifeste, căreia nu știa să-i găsească supapele. Ceea ce nu intuia era că soluția nu e distrugerea lumii lui F., ci tocmai efortul lui de a găsi ușa potrivită prin care să se strecoare înăuntru. Odată cu această eroare de judecată, urmau toate celelalte. Dependența de propria mamă creștea în mod firesc, compensatoriu, ca o formă de coaliție împotriva femeii pe care ar fi vrut s-o țină aproape, dar nu știa cum.

                        F. îmi spunea că erau momente când se vedea limpede că el ar fi vrut să adune toate cărțile în mijlocul curții, să le dea foc pentru ca, în felul acesta, ea să fie din nou doar a lui. F. gesticula mult. Cu ambele mâini aproape de nivelul bărbiei, ea devenea atunci, prin inflexiunile vocii, prin tonul ei, o irezistibilă combinație de fetiță și femeie. Devenea fizic atrăgătoare când vorbea despre lucrurile care o pasionau, iar el simțea asta. Frustrat și umilit, ar fi vrut ca, în momentele acelea, să o ia de mână, să o arunce în pat și s-o posede mecanic până când ar fi simțit că-i aparține în totalitate, că e proprietatea lui și că n-o împarte cu nimeni. În public, tensiunile erau de nesuportat. Participau la conversații paralele. Ea tăcea mult, enervată, de fiecare dată când el, simțindu-se pe un teritoriu cunoscut, începea să peroreze. El o privea lung, enervat, agitat, atunci când, simțindu-se în largul ei, vorbea cu prietenii despre filme și cărți. Aproape că începuseră să frecventeze cercuri diferite de prieteni.

               Ceea ce pentru F. începuse ca un disconfort, creștea pe zi ce trece. Simplul gând că avea să-l vadă, să-l audă din nou, o panica. Începuse să-l perceapă ca pe un individ de o simplitate îngrozitoare, ca pe un individ pentru care, dincolo de nevoile primare, nimic altceva nu pare a mai conta. Se surprindea câteodată jenată de a fi trebuit să se afișeze cu el în public; îl compara permanent cu bărbații din jur și aproape că roșea văzându-l gafând, văzându-l incapabil să se integreze în orice fel de conversație care depășea interesele lui de zi cu zi. F. observase că el nu se simțea bine în preajma femeilor. Prefera berea și compania bărbaților. Mai mult decât atât, niciuna dintre ele nu-l privea ca pe un bărbat pe care și l-ar putea dori. În mod pervers, asta o enerva odată în plus.

               „E cumplit să stai alături de un bărbat pe care nu și-l dorește nicio femeie. Indiferent de ce credeți voi, bărbații, noi nu vă iubim sau suportăm pentru că puteți rezolva probleme, pentru că arătați bine sau pentru că puteți produce mai mult, asigurându-ne astfel un confort pe care, poate, singure, nu ni l-am putea permite. Toate astea sunt importante, dar abia după ce ajunge să ne placă ceva anume în modul vostru de a gândi, în modul vostru de a articula, în tăcerile voastre. Abia cu asta puteți să atingeți acel atât de dorit punct G. Nu e suficient, dar fără asta nu se poate merge mai departe. E proba eliminatorie. N-o treceți, nu se poate merge mai departe”. Pentru F., simpla idee că trebuie să-i ascundă din ce în ce mai multe, pentru a se proteja de furiile lui, de accesele lui cumplite de gelozie, era simptomul unei depărtări definitive. Poate că vor rămâne împreună, jucând aceeași piesă… Dar asta nici măcar nu mai conta.

               El o simțea departe, măcar aici dădea dovadă de o anume perspicacitate primitivă, dar cu cât o simțea mai departe, cu atât încerca să fie mai aproape de ea fizic. O suna din ce în ce mai des, îi dădea o din ce în ce mai redusă libertate personală, încerca să o însoțească pretutindeni, fără să înțeleagă că, tocmai în felul acesta, o obliga să se îndepărteze din ce în ce mai mult. Îi adresa adesea întrebări retorice, la care ea nu putea răspunde decât într-un anume fel. Răspunsurile acestea pare că îl linișteau o vreme, fără ca măcar să-și dea seama că acesta e un joc infantil, periculos… „Cum Dumnezeu poți întreba Mă mai iubești? fără să-ți dai seama că da-ul pe care îl obții e unul cerșit, implorat, lipsit de orice fel de relevanță?!”. În vreme  ce F. făcea această constatare, își trecea mâna dreaptă prin păr, înainte de a sfâșia în bucăți din ce în ce mai mici pachetul meu de țigări, aproape gol, lăsat, ca din întâmplare, pe măsuța din fața ei.

               Privind-o, mi-a trecut prin mine, pentru doar câteva secunde, că nu e decât o chestiune de timp până când F. se va trezi dimineața într-o cameră de hotel, alături de un alt bărbat…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s