Lucian Blaga, „Izvoade”, București, Editura Humanitas, 2011, 312 pagini


downloadVolumul cuprinde o serie de douăzeci de eseuri, conferințe și însemnări pe marile teme care-l preocupau pe Blaga. În „Elogiul satului românesc” și „O problemă dificilă și delicată: rasa”, descoperim un Blaga destul de primitiv (așa cum o arată și primele două citate de mai jos), care generalizează si speculează fantezist, părând a fi obsedat de ideea de a oferi conținut noțiunii de „matrice stilistică”. Textele mai târzii sunt, însă, suficient de elegante și elevate pentru a mai șterge din impresia inițială. Magistrale sunt cele două texte care încheie volumul: „Adevărurile” și „Libertatea și conștiința libertății”. Aici, Blaga e profund, interesant, spumos, coerent. Și, mai presus de toate, ideile lui au un bun-simț contrastant atât cu tonul din „Elogiul satului românesc” și „O problemă dificilă și delicată: rasa”, cât și cu tonul vremurilor în care au fost scrise. Per ansamblu, un volum cam eterogen și inegal

Nota mea: 7

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

CE AM MAI (RE)CITIT ÎN ULTIMA VREME (AUGUST 2009-DECEMBRIE 2012),    

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

CE AM MAI (RE)CITIT ÎN ULTIMA VREME (IANUARIE 2013 – …)

„Cine poate tăgădui țiganilor geniul muzical? Ei îl posedă într-un grad mai vădit poate decât toate popoarele europene. Geniul lor rămâne însă fără întrebuințare, fiindcă țiganul, ca ființă etnică sfâșiată și împărțită pe la toate periferiile vieții, e lipsit de determinantele interioare ale unei matrice stilistice.” 

„Dacă mi s-ar pune întrebarea ce atitudine aș lua față de problema amestecului între rase, aș răspunde: Nici în această chestiune nu mă îndrumă pretinse descoperiri sau principii științifice, ci mai curând „sensibilitatea” mea stilistică. Mă voi declara, cu alte cuvinte, împotriva amestecului, dar nu din considerente biologice de puritate a plasmei ereditare, ci fiindcă mi se pare că amestecul duce în cele mai multe cazuri la lipsă de stil și într-un anume sens la lipsă de caracter. E în joc un elementar simț al configurațiilor și un respect cvasireligios față de formele substanței vitale, simțăminte pe care nu pot și nu înțeleg să le înving. Simțământul că te găsești în prezența unei rase care a fost favorizată de împrejurări prielnice de a se realiza consecvent cu ea însăși și de a-și traduce în fapte creatoare toate virtualitățile este una din rarele bucurii și satisfacții la care mi s-ar părea monstruos să renunț cu ușurință.  Să nu stricăm, să nu spălăcim noi, oamenii, ceea ce a răsărit din sânul naturii și al sorții cu irezistibila și convingătoarea putere a unor fenomene originare, plastic delimitate  prin grație dde Sus” 

„Căci, sau admitem cu teologii că doctrina ortodoxă e de natură divină, inspirată de Sus, și atunci ea e „dumnezeiască”, iar nu „românească”, sau admitem cu filozofii că doctrina ortodoxă este și ea o foarte nobilă operă umană, și atunci ea a fost gândită de Sfinții Părinți, care au fost mari metafizicieni și în același timp greci, sirieni sau egipteni de rasă incertă.”

„De foarte multe sute de ani, concepția ortodoxă e condamnată astfel, prin forța împrejurărilor, numai la o gândire defensivă. Ea se apără așa cum poate, cu multă dibăcie adeseori, de alte concepții metafizice. Oricât geniu filozofic ar avea cineva, el se osândește singur la infructuozitate dacă se pune din capul locului în serviciul unei concepții gata făcute și rotunjite în măsura că nu mai îngăduie nici un adaos esențial.” 

„A filozofa înseamnă a-ți reduce prejudecățile la un minim posibil, a accepta orice filozofie constituită cel mult ca izvor, a-ți păstra libertatea mișcărilor, a vedea în orice doctrină, de oricâtă faimă s-ar bucura, doar o carieră din care scoți piatră pentru o nouă clădire. Gândirea filozofică este prin definiție o gândire ofensivă. În filozofie te poți angaja pe-o linie oarecare numai când linia mai permite un adaos.”

„Rușii au eminența meșteșugului literar de a întruchipa personaje vii în condiții de filozofare, artă în care cel mai adesea eșuează occidentalii. În romanul rusesc, viața și filozofarea rămân vase comunicante. Aici se realizează marea ecuație între idee și trăire.”

„Adevărat e că fanatismul care face pe cineva să trăiască […] poate uneori să facă pe același, în condiții schimbate, să impună semenilor adevărul său cu sancțiunea morții. În a fi în stare să trăiești și să mori pentru adevărul tău este o anume cruzime care, la un moment dat, se poate întoarce împotriva semenilor. Și în dorința de a ferici pe alții cu adevărul tău – de asemenea se poate amesteca multă cruzime.”

„Tăria de a trăi și de a muri pentru adevărul tău nu poate fi însă niciodată invocată ca argument în favoarea acestui „adevăr”. Cel ce moare pentru a-și întări cu aceasta adevărul său în lume moare în temeiul unei rătăciri.” 

Alte citate la

https://ovidiuivancu.wordpress.com/romanii-despre-romani-si-nu-numai/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s