Paulo Coelho, „Manual of the Warrior of Light”, London, Herper Collins Publishers, 2003, 290 de pagini


Cartea se vrea a fi una motivațională și cuprinde foarte scurte fragmente de text care descriu lumea interioară a „Războinicului luminii”: cine este el, ce trebuie să facă, cum trebuie să se raporteze la realitatea din jur. De la primele pagini, devine destul de evident că textul e, ca intenție, un amestec infantil de „Arta războiului” (Sun Tzu) și „Principele” lui Machiavelli. Problema e că, dacă un asemenea „războinic al luminii” ar exista, urmând indicațiile cărții, el n-ar fi altceva decât un farseur, o caricatură umană, un amestec straniu, contradictoriu, un personaj deopotrivă infatuat și modest, curajos și laș, egoist și altruist, … Citește mai mult Paulo Coelho, „Manual of the Warrior of Light”, London, Herper Collins Publishers, 2003, 290 de pagini

Acasă


Nimic nu pare mai artificial, mai lipsit de sens, mai melancolico-patetic, mai fără perspectivă decât o discuţie despre… acasă. Căci, a face vorbire despre acasă înseamnă una din două: fie extindem spaţiul dincolo de limitele noastre subiective şi ne definim casa ca fiind patria, naţiunea sau poporul cărora le aparţinem şi, atunci, dacă nu avem grijă, ajungem direct în fundătura naţionalismului, fie ne retragem în noi înşine şi devenim idilici, amintindu-ne de un acasă atât de personal, încât el nu mai spune nimic celui ce ne ascultă sau ne citeşte, devenind un lamento cu puternic impact emoţional pentru vorbitor, dar plictisitor pentru ascultător. Există a treia cale? Un fel de a vorbi despre acasă fără a aduce în discuţie nici propria ta biografie şi nici concepte politice precum naţiune sau popor?! Există o a treia cale, atât de flexibilă, încât să poată fi înţeleasă în spaţii culturale dintre cele mai diverse, care se situează dincolo de cetăţenii şi nostalgii?! E… Citește mai mult Acasă

Umberto Eco, „The Prague Cemetery”, Vintage, 2012, 566 de pagini


Romanul oferă o perspectivă istorică asupra finalului agitat de secol XIX. Cu excepția personajului principal, căpitanul Simonini, și a altor detalii care țin de coerența ficțiunii, toate celelalte personaje și episoade semnificative respectă acuratețea istorică. Asistăm la creșterea sentimentului antisemit, la întâlniri cu Dumas, Freud, Garibaldi, Dreyfus, Hugo, la fabricarea de documente false care să legitimeze ura împotriva evreilor. Căpitanul Simonini, un falsificator notoriu, criminal și agent pentru diferite servicii secrete, își reamintește viața într-un jurnal intim; trebuie să facă asta de îndată ce descoperă că are o dublă personalitate. Câteodată, ia înfățișarea unui preot, Dalla Piccola. Jurnalul său ne îngăduie să vedem cum au fost inventate „Protocoalele înțelepților din Sion”, o ficțiune care a circulat la începutul secolului XX, contribuind la creșterea antisemitismului european. Ura față de evrei ne este prezentată în carte cu lux… Citește mai mult Umberto Eco, „The Prague Cemetery”, Vintage, 2012, 566 de pagini

O călătorie în timp


Numai că, acolo, în camera, în visele și visurile ei se mai născuse ceva și, cu toate că adolescența rămăsese până azi o altă viață, acel ceva se strecurase dintr-o viață în alta și supraviețuise neatins, așa cum neatinse rămân, îndeobște, emoțiile care, la un moment dat, ne îndeamnă să facem cutare sau cutare lucru. Lucrurile în sine, forma lor materială, gesturile, poveștile cu detaliile lor se pot evapora pentru a face loc vacarmului prezent, însă emoția din spate se păstrează neatinsă, dormind undeva, cine știe prin ce cotlon de minte, până când vine momentul trezirii. Acel ceva era tocmai sentimentul distinct că lumea dinafară e mai săracă decât cea de dinăuntru, că oamenii cu sporovăiala lor eternă sunt exasperanți, cu atât mai mult cu cât… Citește mai mult O călătorie în timp

Andrei Cornea, „Cuvintelnic fără frontiere”, București, Editura Humanitas, 2013, 207 pagini


„Cum îsi învinge o ființă spaima de un potențial inamic, ori de un inamic prezent, ori de posibilitatea numai a existenței unui inamic, ori de inimiciția însăși a lumii? Cum își învinge o ființă spaima de ea însăși, atunci când se știe, în sinea ei adâncă, mizerabilă, mizerabil de slabă și de vulnerabilă? Simplu: „se dă în spectacol” cât de mult o țin puterile și, prin cât mai mult vacarm și culoare, vrea să lase să se creadă că e o încarnare a forței, potenței, virilității, invincibilității.” … Citește mai mult Andrei Cornea, „Cuvintelnic fără frontiere”, București, Editura Humanitas, 2013, 207 pagini

Chuck Palahniuk, „Damned”, London, Vintage Books, 2012, 249 de pagini


Personajul principal e o adolescentă de 13 ani, Maddison Spencer, fiica foarte bogată a unei familii de actori. Ea moare, strangulată în urma unui joc stupid și ajunge în iad. Acolo, cucerește Iadul pas cu pas, își face prieteni, îi smulge lui Hitler mustața, îl învinge pe Baal și lucrează ca operator la o linie de telemarketing. În cele din urmă, Maddison află că nu e altceva decât un personaj într-un scenariu scris de Satana. Romanul se încheie cu momentul în care Maddison și noii ei prieteni coboară din nou în lumea celor vii, în noaptea de Halloween. „Damned” este unul dintre cele mai proaste romane pe care le-am citit în ultimul an.… Citește mai mult Chuck Palahniuk, „Damned”, London, Vintage Books, 2012, 249 de pagini