Fanteziile despre care nu vorbise niciodată


 (textul face parte dintr-un proiect in lucru. Toate celelalte texte pot fi consultate la

http://www.catchy.ro/author/ovidiu-ivancu)

              inger Când privise gândacul acela mare și negru, ieșind din întortocherea de țevi, prin gura de scurgere a căzii din baie, începuse să se gândească la ea. Era o zi de sâmbătă. Ca în fiecare sâmbătă, spăla baia la prima oră a dimineții, când ceilalți abia dacă se treziseră. Înainte de a strivi insecta, o privise o vreme, spunându-și că, de fapt, nu era cine știe ce  mare diferență între om și insectă. Nu orbecăie și ea prin încrengături de țevi ruginite, în speranța că va ieși, la un moment dat, la lumină?! Și nu i se întâmplase ca, ieșind în cele din urmă la lumină, să-și dea seama că ar fi fost mai bine dacă ar fi continuat să rătăcească pe coridoare întunecate, fericită numai la gândul că, după fiecare cotire la dreapta sau stânga, s-ar putea ascunde lumina pe care o căuta?!

               Problema lui M. fusese dintotdeauna că nu putea vorbi despre ceea ce-și dorea cu adevărat. N-avea firea marilor femei visătoare, care țintesc sus, atât de sus, încât le e clar de la bun început că nu vor ajunge acolo. Era mai degrabă pragmatică, își dorea lucruri pe care le putea obține mai devreme sau mai târziu. Doar că, odată obținute, ele, lucrurile, se dovedeau a fi golite de sens. Și asta pentru că în spatele lor mai era ceva despre care nu putea vorbi. Tocmai de aceea, privind gândacul acela, avusese o reacție violentă: tresărise, nu pentru că trăia cine știe ce repulsie, ci tocmai pentru că, instinctiv, simțise o legătură între insectă și imaginea care o privea din oglindă în fiecare dimineață. Își dorise să fie mamă, își dorise să fie amantă, cochetase chiar cu ideea de a fi ambele în același timp și pentru aceeași persoană… Mai apoi, vrusese să aibă prieteni, mulți prieteni pe care să-i primească în casa lor, care să-i umple timpul cu zgomote și conversații despre nimic. Le avusese pe toate și, cu toate astea, nu avusese nimic.

               Problema lui M. era cafeaua de dimineață… Dacă n-ar fi existat cafeaua de dimineață, totul ar fi fost mult mai simplu. De îndată ce-și înmuia buzele în cafea, odată cu prima înghițitură, o apuca un soi de neliniște, o energie debordantă. Își propunea să facă o grămadă de lucruri, își fixa rezoluții pe termen scurt și pe cele mai multe dintre ele le ducea la bun sfârșit. Însă, când se întâmpla să ne bem cafeaua împreună, mi se părea că văd în energia ei un soi de vid care se vrea umplut și care devenea mai amplu odată cu fiecare înghițitură. Țin minte că i-am și spus, la un moment dat, că singura ei problemă serioasă e cafeaua. Agitația de dimineață era, cel puțin pentru mine, un indiciu că M. ascundea pe undeva , o altă personalitate. Una vulcanică, incandescentă. Era ca și cum și-ar fi dorit să facă acrobații în aer într-o țară în care avioanele zboară previzibil din punctul A în punctul B, întotdeauna la aceeași distanță de sol.

               În micul ei oraș de provincie, singurele momente de nebunie tolerabilă erau cele asociate cafelei de dimineață. În rest, conformism și rutină… Sigur, micile orașe ascund pasiuni mari… Printre cetățenii respectabili care-și plimbă siluetele seara pe bulevard se găsesc destui indivizi care, la adăpostul și protecția propriilor pereți, nu sunt deloc respectabili… Sub surâsurile de complezență și strângerile formale de mână se ascund vieți și destine care nu seamănă deloc cu ceea ce se crede că sunt. Însă, lui M. tocmai asta îi displăcea profund. Ar fi vrut ca totul să se petreacă la lumina zilei, și-ar fi dorit să nu simtă nevoia, alături de toți ceilalți, de a salva aparențe. Lumea micilor târguri urăște să fie scandalizată. Totul e permis atâta vreme cât se desfășoară în spatele cortinei.

               Se gândea la toate astea în momentul în care privea insecta neagră din cadă. Cui ar fi putut spune despre ce-i trecea ei prin cap în momentul acela?! Cui i-ar fi putut vorbi despre cum credea ea că între insectă și propriul ei destin există o legătură?! Erau atâtea lucruri la care se gândise pe parcursul anilor și pe care nu le putuse spune nimănui… lucruri mărunte pe care simțise nevoia să le ascundă până și soțului ei. La cafeaua de dimineață, în timp ce vorbea excitată de noile ei planuri, în minte, fără glas, se derulau imaginile astea despre care nu putea vorbi, despre care se temea să spună până și cel mai neînsemnat cuvânt. Se adunaseră atâtea lucruri despre care nu vorbise niciodată… Atâtea imagini, atâtea fantezii, atâtea dorințe… Atât de multe se adunaseră, încât în ea crescuse o altă M., alcătuită în întregime tocmai din gândurile astea fără glas. O înnebunea mai ales ideea că s-ar putea ca și el, ca și prietenele ei, să aibă lumile lor ascunse, despre care să nu vorbească vreodată. Era posibil ca M. să fi fost înconjurată de oameni care erau cu mult mai vii decât păreau a fi…

               Cum se temuse de la bun început să verbalizeze lucrurile care-i plac sau la care visează, devenise cu timpul din ce în ce mai greu… Lucrurile nespuse sau nefăcute la timpul lor, rămân adesea nespuse și nefăcute pentru totdeauna. Acum avea de apărat o imagine… Imaginea ei în ochii celorlalți. Doar cafeaua de dimineață scormonește printre fantezii în mod dureros. Pe măsură ce timpul trece, cealaltă M. acumulează din ce în ce mai multe. Dacă într-o zi va ieși la lumină, asemenea insectei din cada de baie, doar pentru a fi strivită câteva momente mai târziu?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s