„Femeia de duminică”, Carlo Fruttero, Franco Lucentini, București, Editura Univers, 2008, 384 de pagini


suspansul lipsește cu desăvârșire și, desigur, fiind vorba despre o carte publicată în „Colecțiile Cotidianul”, cuvintele sunt despărțite și ortografiate anapoda la tot pasul. Pasajele care se presupune că ar fi trebuit să fie ironice sau amuzante sunt fie prost traduse, fie lipsite de orice farmec. Povestea de dragoste între comisar și Anna Carla e și ea ratată cu grație. Pe scurt, „Femeia de duminică” e un roman de duminică, o duminică monotonă și plictisitoare.… Citește mai mult „Femeia de duminică”, Carlo Fruttero, Franco Lucentini, București, Editura Univers, 2008, 384 de pagini

Anunțuri

O călătorie cu trenul


questionCând, pe la 13-14 ani, de fiecare dată când plecam undeva cu trenul și era încă noapte afară, priveam la geamurile blocurilor din depărtare și-mi imaginam cam ce se putea petrece dincolo de acele geamuri, trebuie să fi crezut despre mine însumi că sunt original. Am aflat, mai apoi, că li se întâmplă multora, copii sau adulți, să încerce să ghicească dacă nu cumva dincolo de geamuri cineva moare sau altcineva iubește, cineva se ceartă sau altcineva își trăiește singurătățile, cineva s-a trezit pentru a ajunge la timp undeva sau altcineva își trăiește, pur și simplu, crizele de insomnie. A locui lângă calea ferată înseamnă, într-un anume sens, a-ți împărți existența cu aceea a miilor, zecilor de mii, sutelor de mii de călători. Acum, întrebarea interesantă mi se pare a fi: cine e mai câștigat? Călătorul care-și imaginează ce se întâmplă dincolo sau individul care, în spatele geamului, își vede de treaba lui, trăind, totu… Citește mai mult O călătorie cu trenul

Oamenii fără imaginație sunt amanți mediocri


Poate că oamenii fără imaginație sunt amanți mediocri. A face dragoste presupune ceva din abilitatea unui șahist de a vedea mișcarea pieselor în funcție de cele a oponentului, la care se adaugă disponibilitatea de a face ceea ce-ți dorești, fără teama că unul dintre cele două corpuri umane s-ar putea să nu te asculte sau să nu ți se supună. Imaginația te ajută să ai fantezii dinamice, care se modifică în timp real, în funcție de lumină, poziție, stare de moment… Te ajută să interpretezi aceeași partitură în funcție de gesturile celuilalt, de mișcările lui. În felul acesta, deși partitura rămâne neschimbată, formată fiind din aceleași impulsuri biologice, din … Citește mai mult Oamenii fără imaginație sunt amanți mediocri

Lecturile obligatorii și alergia la contemporani


Orice lectură obligatorie scurtcircuitează aberant și absurd noțiunea de „plăcere a lecturii”. Cititorul nespecializat nu are și nu cred că trebuie să aibă alt criteriu pertinent în a-și alege lecturile decât pe acela subiectiv al gustului personal. Orice act de lectură izbutit se recunoaște prin aceea că generează o sete de alte lecturi. În felul acesta, până și cel mai banal roman senzaționalist, dacă îl face pe cititorul lui să vrea să deschidă încă o carte și, apoi, încă una, își are rostul și rolul lui. La capodopere nu se ajunge decât la capătul unui lung șir de lecturi care înlesnesc drumul către ele. Altfel, forțând cititorul să asimileze mecanic doar capodopere, atunci când el fie nu are vârsta, fie nu are gustul, fie nu are starea necesare pentru a le internaliza și asimila, se reușește, în primul rând, îndepărtarea lui de literatură în ansamblul ei și, în al doilea rând, se dinamitează capodopera însăși. Aceasta, îngurgitată forțat, nu va prinde rădăcini, nu va rodi, nu va avea efecte, nu va deschide minți, nu va… Citește mai mult Lecturile obligatorii și alergia la contemporani

Patrick Modiano, „În cafeneaua tinereții pierdute”, București, Editura Art, 2014, 194 de pagini


Romanul laureatului Premiului Nobel pentru Literatură pe 2014 e unul șters, a cărui culoare și savoare locale nu sunt suficiente pentru a transmite ceva puternic și unui cititor din afara spațiului francez. Povestea vorbește despre un personaj feminin central, Louki, o femeie misterioasă care-și părăsește soțul și dispare, aparent plictisită de rutina vieții ei cotidiene. Povestea e spusă, la persoana I, de cinci personaje care au cunoscut-o, în cafeneaua Condé, din Paris. Amuzant e că pe coperta patru a cărții, editorii vorbesc de patru povești care alcătuiesc țesătura narativă a romanului; ele sunt cinci… Așadar, pare că nici cei care au editat textul n-au avut răbdare să-l citească până la capăt. … Citește mai mult Patrick Modiano, „În cafeneaua tinereții pierdute”, București, Editura Art, 2014, 194 de pagini