Marele dezgust


Începusem să scriu aceste povești pe când încă eram în India. Atunci, însă, nu le-am putut publica, din motive evidente. Acum, la ceva ani distanță de la momentele în care ele s-au petrecut, poate că nu vor mai cauza atâtea probleme personajelor. Am scris deja patru povești, însă, am abandonat momentan proiectul. Nu pot încă scăpa de senzația că, istorisindu-le, punându-le pe hârtie, comit o impietate.

*

 

Toţi eroii următoarei poveşti îmi sunt bine cunoscuţi. Am auzit întâmplarea de la chiar personajul ei feminin. Ceea ce m-a şocat atunci şi ceea ce voi încerca să redau acum este, într-adevăr, marele dezgust cu care ea mi-a fost istorisită. Mi-am adus apoi aminte de un mail pe care l-am primit cu câteva luni în urmă de la o cititoare a blogului meu. Şi ea îmi spunea, de data aceasta cu disperare, aceeaşi poveste.

 

            oameni_nud_acoperiti_de_miere2Când Rajiv închise uşa în urma sa, Kristine se gândi, ca de fiecare dată în ultimele săptămâni, la bărbatul acesta înalt, aparent puternic, care venea, în ultima vreme, din ce în ce mai des în apartamentul ei. După sex, vorbeau îndelung. Vorbea mai mult el, de fapt. Îi spunea că în câteva luni va trebui să se căsătorească. Era o nuntă aranjată, aşa cum se întâmplă de regulă în India. Îşi văzuse viitoarea mireasă doar în fotografii. Era atât de speriat de perspectiva primei nopţi, încât îi vorbise Kristinei despre toate spaimele lui. Aşa începuse, de altfel, totul. Erau colegi, lucrau împreună pentru aceeaşi companie multinaţională. Kristine era de multă vreme singură şi, din momentul în care îl văzuse, se gândise că ar putea să petreacă ceva nopţi în compania acestui bărbat. Apoi el venise într-o noapte târziu la ea, vorbindu-i din nou despre temerile lui, despre stricta tradiţie indiană ce îl obligă să îşi asculte orbeşte părinţii care întotdeauna iau decizii în numele lui, despre faptul că sexul în India este tabu (Kristine îşi amintea că el spusese atunci, prima dată: cineva ar trebui să le spună indienilor că sexul este legal!)… şi aşa mai departe. Fumaseră, apoi băuseră o sticlă de vin şi el, uşor deprimat, ameţit şi înspăimântat de perspectiva propriului său viitor, se lăsase condus de ea în dormitor. Pentru Kristine fusese aproape un şoc. Rajiv se oprea din cinci în cinci minute pentru a-şi recăpăta respiraţia, avea flexibilitatea unui elefant într-un magazin de porţelanuri, dar era tandru şi, mai ales, nefericit. De atunci continuase să vină, cel puţin o dată la trei zile.

            După ce făceau dragoste, în el se năştea un sentiment profund de vinovăţie. Vorbeau îndelung, ore în şir. Societatea indiană era destul de strictă în ceea ce priveşte aventurile de genul acesta, mai ales între un indian şi o europeană. În plus, el avea să se căsătorească… Părăsea apartamentul, de fiecare dată spunându-i Kristinei că ceea ce făceau era o mare greşeală care nu se va repeta. De câteva ori, o zi sau două, refuzase chiar să-i vorbească, însă mai apoi se întorcea în apartamentul ei şi totul se relua de la început.

Cât despre Kristine, ea încerca să lupte împotriva acestui sentiment acut de vină, încerca să îi explice că, la 31 de ani, în cele mai multe dintre colţurile planetei oamenii decid pentru ei înşişi, în conformitate cu propriile lor dorinţe. Îi spusese în nenumărate rânduri că a trăi întreaga viaţă alături de părinţi, fraţi, cumnate şi alte rude într-o singură casă în care nicio cameră nu poate fi încuiată, în care niciun moment de intimitate nu poate fi obţinut, e un stil de viaţă pe care nimeni nu şi-l poate dori la nesfârşit. Rajiv, însă, o asculta de fiecare dată, ridica din umerii lui largi şi spunea invariabil că asta e India, asta e tradiţia şi cultura indiană. Nu părea mulţumit cu această stare de fapt. De multe ori, Kristine avea impresia că el, bărbatul indian masiv, deloc puternic, omul care avea nevoie de câteva zeci de secunde de odihnă la fiecare câteva minute atunci când făceau dragoste împreună, e un soi de animal de pradă, născut să fie liber, dar obligat să parcurgă zilnic, pentru întreaga viaţă, cei câţiva metri pătraţi ai unei cuşti care nu se va deschide vreodată.

De fiecare dată când o vizita, îi aducea dulciuri. Mai târziu, Kristine avea să îl acuze, mai în glumă mai în serios, că din cauza lui se îngrăşase în nopţile pe care le petrecuseră împreună. Adevărul e că, în cele mai multe dintre nopţi, Rajiv nu dormea la Kristine. După ora 10 seara, îl sunau de acasă. Întâi fratele, apoi mama şi în cele din urmă, când Rajiv tot nu dădea semne că ar fi vrut să ajungă acasă, suna tatăl. Rajiv, cu cele o sută de kilograme ale sale, nu avea curajul de a rosti vreun cuvânt. Îşi asculta tatăl şi aproba docil ceea ce i se spunea. Kristine nu ştia hindi suficient cât să înţeleagă sensul convorbirilor pe care el le avea cu familia. Ştia doar că în urma lor, Rajiv avea acelaşi sentiment confuz de vină şi pleca spre casă, ruşinat de ceea ce făcuse cu femeia aceea albă.

Era ca un urs. Poate asta îl şi făcea fascinant. Greoi, masiv, dar şi blând şi cumplit de inocent. Kristine trebuia să recunoască, niciodată nu întâlnise un bărbat cu un sentiment al vinovăţiei şi un simţ al moralei mai puternic. Într-o seară, în vreme ce se îmbrăţişau în patul cel mare din dormitor, Rajiv avu din nou o criză de vinovăţie. Una atât de mare, încât bărbatul se transformă într-un soi de primitiv, înspăimântat de moarte de perspectiva pedepsei care-l aşteaptă. Era convins că dacă i se întâmplă ceva rău, lui sau familiei, asta nu poate fi decât urmarea comportamentului lui faţă de femeia albă. Karma… Irezistibila femeie albă care, asemenea unei sirene, îl atrage către zone unde pierzania lui este inevitabilă. Kristine îl asculta, îi privea ochii realmente înspăimântaţi de spectrul păcatului şi era din ce în ce mai uimită. Nu ştia că asemenea bărbaţi mai există în secolul 21.

*

M. şi Rajiv erau, mai nou, prieteni. Kristine îl cunoştea pe M. din prima săptămână în care ajunsese în India. Asta se întâmplase deja cu doi ani în urmă. În dimineaţa aceea ieşiseră, ca de obicei, pentru o jumătate de oră, în grădina exterioară a complexului care găzduia sediul central al companiei, pentru a fuma o ţigară.

– Rajiv se va căsători în mai puţin de două luni. Se bucură acum de ultimele momente de libertate, spuse M. arborând zâmbetul acela complice-vulgar pe care Kristine îl cunoştea deja.

– Adică?

-În ultimele trei luni, de cel puţin trei ori pe săptămână îmi cere cheia apartamentului. Stă acolo trei-patru ore, după care mi-o înapoiază… Se bucură de ultimele momente de libertate, aşa cum spuneam.

Faţa Kristinei începu să capete o culoare ciudată. Era palidă, buzele îi tremurau. Se scuză faţă de M. şi intră fugind în clădirea de birouri. Se închise în baie şi vreme de minute bune vomită, fără să se poată controla, fără să se poată opri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s