Joseph Conrad, „Sub ochii Occidentului”, București, Editura Nemira, 2008, 512 pagini


 

joseph conrad sub ochii occidentuluiPoate că, pentru cine n-a citit „Crimă și pedeapsă” (Dostoievski) sau „Agentul secret” (un alt roman al lui Conrad), textul acesta poate părea excepțional. Acțiunea se desfășoară în Rusia începutului de secol XX și, mai apoi, în Geneva. Personajul principal, studentul Razumov, ajunge, fără voia lui, să-și trădeze o cunoștință, un anarhist implicat într-o crimă, și se vede, mai apoi, obligat să joace rolul unui agent dublu. În vreme ce, printr-un concurs de împrejurări, revoluționarii îl consideră un erou, el colaborează cu autoritățile ruse pentru deconspirarea anarhiștilor. Ajuns la Geneva, Razumov o cunoaște pe Natalia Haldin, sora prietenului trădat, și îi mărturisește totul, ros de remușcare. Uluitor cum în acest roman, Conrad îl pastișează pe Dostoievski absolut involuntar, de vreme ce e un fapt cunoscut că Joseph Conrad era unul dintre criticii virulenți ai literaturii lui Dostoievski. Rezultatul este un roman rusesc, bine scris, din păcate, lipsit complet de originalitate. Nota de inedit ar putea veni din faptul că, în „Sub ochii Occidentului”, autorul introduce un personaj-narator, un profesor occidental de limba engleză, care compară permanent Rusia autocratică și valorile Occidentului. Găselnița, însă, poate să pară, pe alocuri, o nepermisă intruziune a ideologiei în estetic, ceea ce-i scade considerabil din valoare.

Nota mea: 7

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

CE AM MAI (RE) CITIT ÎN ULTIMA VREME (2016 – …)

Ce am mai (re)citit în ultima vreme (2013 – 2015)

Ce am mai (re)citit în ultima vreme (august 2009-decembrie 2012)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s