Jurnal găgăuz (II)


Dacă am învățat ceva până acum e că orice comunitate, și mai ales cele mici, are un cod cultural care trebuie observat de la distanță și învățat. În lipsa acestui cod cultural, interacțiunea reală e fie imposibilă, fie superficială. Îmi petrec zilele în modul cel mai anost cu putință. După ore, mă retrag în camera mea, citesc sau scriu. Singurele ieșiri sunt până la supermarketurile din centrul orașului (Linella sau Foruchette). Mă cunosc suficient de bine pentru a-mi explica această atitudine. Cred că, de fapt, nu sunt construit să călătoresc. Mi-ar fi fost, poate, mai la îndemână să observ lumea, instalat într-un colț al ei. Cine începe să călătorească, însă, nu mai poate sta nemișcat într-un singur colț. Se duce, deci, lupta între nevoia de stabilitate, confort, așezare și substanța care începe să-ți circule prin sânge, odată ce călătorești. E o dependență și o luptă, în același timp.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (II)

Anunțuri

Jurnal găgăuz


În India, îmi permisesem libertatea de a publica imediat, fără niciun fel de autocenzură, tot ceea ce trăiam. Mă simțeam la adăpost; scriam într-o limbă pe care n-o cunoșteau mulți. Apoi, cine ar fi interesat, într-o țară cu peste un miliard de locuitori, de însemnările private ale unui profesor român, chiar dacă ele au ajuns să se transforme într-o carte?! Personajele mele de atunci au aflat că sunt personaje abia foarte târziu, când eu nu mai eram în India. Tipul acesta de lașitate mi-a fost, trebuie s-o recunosc, foarte la îndemână. Acum, însă, datele problemei sunt cu totul altele.… Citește mai mult Jurnal găgăuz

Balena muribundă a lui Mo Yan


Romanul de largă respirație presupune nu numai o proporțională disponibilitate spre lectură a cititorului, ci și o egală capacitate a scriitorului de a… „pierde timp”. Or, tocmai această capacitate este în profundă disonanță cu spiritul acestui mileniu. Într-o epocă în care totul tinde să se comprime, în care cuvântul de ordine este „shortcut-ul”, opțiunea lui Mo Yan pentru un roman de largă respirație, precum și argumentele sale, sunt de ordin strict personal. Potențialul de extrapolare a ideilor sale este, practic, nul. Nu trebuie să ne scape ironia subtilă a unei formulări precum „a pierde timpul”. Când Proust pornește „în căutarea timpului pierdut”, el nu face altceva, din perspectiva societății de azi, decât să piardă și mai mult timp, căutându-l pe cel deja pierdut. Timpul nu se mai poate pierde astăzi, pentru că el este învestit cu atribute funcționale. Aproape nimeni nu-și mai permite azi să piardă timpul, și tocmai de aceea senzaționalismul este mai mult decât o opțiune, este modul în care putem funcționa în coerență cu „forma mentis” a societății noastre.… Citește mai mult Balena muribundă a lui Mo Yan