Lungul drum al artei de la regulă la haos


Arta este indisolubil legată de fundamentala facultate umană de a imagina… Societatea politică e profund atașată de principii pragmatice, funcționale. Ea are nevoie de coerență, de predictibilitate, adică tocmai de acele concepte cu care imaginația nu poate lucra. O imaginație predictibilă, care se deplasează, liniar și repetitiv, din punctul A în punctul B nu mai poate fi cu adevărat imaginație. Nevoia de coerență și facultatea de a imagina sunt, ambele, atribute esențiale ale speciei noastre. Esențiale și ireconciliabile. Așa că, nimic nu e mai firesc ca, atunci când societatea politică excelează în reglementare și coerență, arta să-și permită libertăți supreme, paradoxuri, refuzul regulii. În felul acesta, se realizează echilibrul între două nevoi umane, ambele imperative. Autorității legii, omniprezentă în lumea contemporană, nenegociabilă, i se opune deplina libertate a artei, chiar dacă această formă de libertate echivalează adesea cu scandalosul și amoralul.… Citește mai mult Lungul drum al artei de la regulă la haos

Anunțuri

Un fel de top 5


De curând, un cititor al blogului meu reacționa la o postare legată de cartea lui Horia-Roman Patapievici, „Partea nevăzută decide totul”. După un schimb de comentarii, respectivul cititor mi-a adresat o provocare căreia înțeleg să-i dau curs. Mi s-a cerut un top al ideilor care mi s-au părut a fi demne de reținut din lecturile mele recente. Deși ideea de top nu-mi surâde, provocarea în sine mi se pare a fi interesantă. Așadar, iată ideile:… Citește mai mult Un fel de top 5

Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”, Iași, Editura Polirom, 2015, 319 pagini


Scrisă sub forma unor confesiuni, cartea are un subiect extrem de interesant. Intrăm nu numai în culisele puterii, ci și în laboratorul intern al luării deciziilor. Ca observație generală în urma lecturii, e surprinzător cum decizii majore și de impact sunt luate, câteodată, sub imperiul toanelor, mofturilor, conjuncturilor și stărilor de moment. Cartea se ocupă in extenso de profilul de om politic al lui Traian Băsescu. Două ar fi, totuși, fisurile majore ale textului; … Citește mai mult Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”, Iași, Editura Polirom, 2015, 319 pagini

Henning Mankell, „Faceless Killers”, Vintage Books, London, 2009, 298 de pagini


Un roman polițist anost și lipsit de inventivitate. O crimă violentă are loc în Lunarp, o mică localitate suedeză. Wallander, un polițist cu o viață personală plină de eșecuri, preia investigația. Interesant poate fi peisajul general, o Suedie în care sunt din ce în ce mai frecvente incidentele cu tentă rasistă și xenofobă. În final, însă, criminalii, descoperiți cu totul întâmplător, într-o piață oarecare, în urma unor deducții logice destul de lipsite de farmec, sunt doi… cehi. Apar acolo și câțiva români, personaje episodice sau doar subiecte de conversație, în contexte care tră… Citește mai mult Henning Mankell, „Faceless Killers”, Vintage Books, London, 2009, 298 de pagini

Lucian Boia, „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, interpretări”, București, Editura Humanitas, 2014, 119 pagini


O carte care, fără îndoială, e privită cu oareșice suspiciune de istorici, de vreme ce face un lucru cu care aceștia nu se prea împacă: propune o incursiune în imaginar și în istoria contrafactuală. Putea fi Primul război Mondial evitat? Cum ar fi arătat Europa în lipsa Primului război Mondial și, implicit, a celui de-al doilea (consecință directă a primului)? Eseurile sunt provocatoare, nelipsite de o anume rigoare și, cu toate acestea, cititorul lui Boia nu se poate să nu remarce că… Citește mai mult Lucian Boia, „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, interpretări”, București, Editura Humanitas, 2014, 119 pagini

H.P. Lovecraft, „The best of H.P. Lovecraft. Blestemul din Sarnath”,  București, Editura Nemira, 2013, 439 de pagini.


O lectură exasperantă și dezamăgitoare. Considerat unul dintre titanii literaturii fantasy și horror, Lovecraft este un scriitor cu resurse extrem de reduse de imaginație. În covârșitoarea majoritate a textelor acestei cărți, el alege ca explicație pentru întâmplările neobișnuite prin care trec personajele două elemente de un infantilism enervant, repetitiv: visul și nebunia. Fără să știe să întrețină suspansul, H.P. Lovecraft are deosebitul talent de a strica finalurile poveștilor. Simte permanent nevoia de explicații logice, simte că trebuie să se ancoreze într-o anume zonă de real. Subiectele textelor nu sunt deloc diversificate, maniera de a povesti e una ternă, întreruptă nefericit de stupide observații personale și reflecții lipsite de inteligență. Textul final, „Între zidurile din Eryx”, are ceva potențial. Oamenii colonizează planeta… Citește mai mult H.P. Lovecraft, „The best of H.P. Lovecraft. Blestemul din Sarnath”,  București, Editura Nemira, 2013, 439 de pagini.