Interviu pentru wwww.recenziicartibune.ro


Un interviu acordat Melei Ruja Diaconu, pentru www.recenziibune.ro 

1. Bună, ce vă caracterizează?

În primul rând, o curiozitate împinsă, uneori, la extrem. Aș vrea să înțeleg o grămadă de fenomene și sunt adesea frustrat că nu știu mai multe lucruri legate de știință. I-am citit pe Stephen Hawking și Richard Dawkins, trăind dureros această frustrare. Apoi, o ușoară mizantropie care mă poate face să par uneori antisocial. E și o neliniște aici.

În anii din urmă, am călătorit destul de mult, în locuri pe care unii le-ar numi „exotice”. Am predat vreo patru ani în India și, de ceva vreme, predau în Găgăuzia. Nu am avut un „acasă” și cred că de aici vin și neliniștea și mizantropia. În general, însă, aș vrea să mă caracterizeze un anume tip de discreție, de detașare față de tot ce e zgomot. Nu prea particip la cafenele literare și la evenimente decât atunci când e vorba de propriile mele lansări. E, firește, aici și o formă de egoism, dar e mai mult decât atât.

2. Vă amintiți prima legătură cu cărțile și implicit lectura?

Cred că da. Nu știu dacă asta e o amintire falsă, însă, pentru mine, e extrem de reală. Eram un copil bolnăvicios, ocolit de colegi, aproape fără prieteni. Aveam probleme cu vorbitul în public și mai eram și îngrozitor de timid. Așa că, în mod natural, aș zice, m-am apropiat de cărți. Numai că nu știam ce să citesc și cum. Am pierdut foarte mult timp citind lucruri pe care nu le-am înțeles sau le-am înțeles aiurea. Am început, deci, să citesc pentru că nu prea aveam ce altceva face.

Apoi, mi-am dat seama că lectura mă transforma. Că mă făcea mai stăpân pe mine însumi, mai… funcțional, într-un anume sens. Am început să citesc împrumutând cărți de la biblioteca orășenească din Drăgășani. În casă la mine nu erau cărți și nici nu aveam bani să-mi cumpăr. Îmi amintesc că mă îngrozea ideea că citeam, duceam cartea la bibliotecă, luam alta și nu îmi aminteam întotdeauna ce citisem. Mi se părea că citesc degeaba. Abia târziu mi-am dat seama că mintea umană e un burete care absoarbe chiar și atunci când eu credeam că n-o face.

received_1768125523465426

3. Cinci sau mai multe cărți care v-au marcat în timp?

Habar n-am. Periodic, mă marchează câte o carte. Pot vorbi despre cărțile care mi-au plăcut foarte mult în ultima vreme. Un băiat pe lista lui Schindler (Leon Leyson), „Something to Tell You” (Hanif Kureishi), „The White Tiger” și Between the Assassinations (ambele aparținând lui Aravind Adiga),Diary și Bântuiții (Chuck Palahniuk) ș.a.

În general, însă, eu cred că fiecare carte te marchează. Chiar și cărțile proaste. Se așază ea, cartea, în interiorul tău și se joacă, într-un fel pe care nu-l vei ști niciodată, cu mecanismele tale interne. Nu scapi… De asta se și vede omul care citește. Îl lași să vorbească 20 de secunde și îl simți.

Există, desigur, și oameni pe care cititul îi smintește. Asta se întâmplă atunci când citești un singur gen de carte (despre teoriile conspirației, de pildă) și când crezi că în cărți se găsesc adevăruri. E întotdeauna, cred, un pericol să crezi cu naivitate nezdruncinată tot ceea ce citești. Cititul nu e despre descoperirea adevărurilor, ci despre un mod particular de a pune întrebări și de a te uita la lumea din jur. Un pic cam ca filosofia pentru greci.

4. Cum a apărut dorința de a scrie?

Era inevitabil. Citesc compulsiv uneori. Și mi s-a întâmplat să am senzația că eu aș fi putut scrie mai bine cutare poveste, că aș fi găsit o soluție narativă mai bună decât cine știe ce autor, că am de împărtășit lucruri mai interesante. Nu știu dacă e sau nu așa, dar cred că asta e o senzație pe care o are fiecare cititor. În plus, până și astăzi păstrez față de scris o atitudine aproape religioasă. Mi se pare că a scrie, a publica și a fi citit e o ocupație magică; mă fascinează. În anii din urmă, chiar în biografia mea s-au petrecut lucruri care mi s-au părut a fi bune subiecte de proză. O fi sau n-o fi așa, timpul va hotărî…

received_1768125303465448

5. De ce ați ales să fiți profesor? Ați mai alege același lucru?

Nu puteam fi altceva. Și cu asta am răspuns și la a doua întrebare. Da, oricând aș alege să fiu profesor. Gândiți-vă la meseria asta. Cineva mă plătește ca să citesc și să vorbesc despre idei, personaje și scriitori unor adolescenți sau studenți aflați la cea mai frumoasă vârstă posibilă a speciei umane. Vârsta revoltei, a îndoielilor, a marilor greșeli, a teribilismului.

Medicul, avocatul, procurorul, preotul, toți iau contact cu ființa umană în momente limită, deloc plăcute. Eu voi avea toată viața în față tineri aflați la momentul la care se cred nemuritori. În plus, mă încăpățânez să cred că aceasta este o meserie în care poți face diferența. În care poți, într-adevăr, să-ți aduci contribuția. Și, repet, eu sunt plătit să fac toate astea… Ce altă meserie mi-aș putea dori? 

6. Ce cărți doriți să citiți neapărat?

Acum, mi-aș dori mult să citesc Karl Ove Knausgård, „Lupta mea”. Mă fascinează genul de scriitor care ignoră convențiile și își dinamitează, într-un fel, întreaga existență socială pentru a scrie un text.

Obligatoriu, „Solenoid”… Însă, voi aștepta o vreme. Mi se pare enervant că unele titluri au prețuri absolut nesimțite… Ridicole. Nu e vorba de bani, ci de atitudine. Aștept edituri care să scoată cărți mari pe hârtie reciclată (așa cum face Penguin), la prețuri accesibile.

Câteodată, am senzația că numele mari sunt scoase la noi la prețuri prohibitive, doar pentru ca snobii să se poată lăuda că le au în bibliotecă. Am mari lacune în ceea ce privește literatura din spațiul arab…

received_1768125030132142

7. Spuneți-mi cum s-a născut prima dvs carte, Jurnalul indian și în ce mod v-a influențat viața profesională scrierea lui?

Am ajuns în India în 2009 și viața mea a fost literalmente invadată de o multitudine de noi experiențe, senzații, trăiri. Trebuia să scriu despre ele. Am scris aproape în fiecare lună, vreme de aproape patru ani. Am scris despre întâmplări reale, despre persoane reale… Unii nu știu nici azi că sunt personaje ale cărții. Textul a fost publicat doar în limba română. Alții, au aflat… cei mai mulți, folosind Google Translate.

Profesional, cred că m-a afectat în sensul că acum, colegii mei știu că trebuie să fie ceva mai rezervați. Știu că modul în care interacționează cu mine poate deveni subiect de poveste. Câteva dintre personajele jurnalului meu indian nu-mi mai vorbesc. Însă, jurnalul mi-a afectat viața infinit mai puțin decât a făcut-o recenta mea carte, “Nuduri. 48 de povești adevărate cu și despre femei”.

8. Pot spune că titlul celei de-a doua carți este cel puțin intrigant. Cum și de ce s-a produs scrierea ei?

Da, este intrigant. Dar, așa cum ziceam, mult mai puțin intrigant decât povestea cărții sau cartea în sine. „Nuduri. 48 de povești adevărate cu și despre femei” reunește 48 de povești reale. Sunt acolo femei de toate vârstele, de mai multe naționalități, cu tot felul de temperamente.

received_1768124940132151

Mihaela Cîrlan mi-a propus, acum câțiva ani, să scriu pentru revista ei online, „Catchy”. Am scris, cu rare excepții, cu o frecvență săptămânală.

Dacă în jurnalul indian folosisem nume reale de persoane, aici am păstrat, uneori, doar inițialele. Alteori, mi-a fost teamă să le păstrez și pe acelea. Personajele cărții, odată ce s-au recunoscut, au avut multe să-mi reproșeze. Îmi asum toate reproșurile. Sper doar ca rezultatul, cartea, să-mi supraviețuiască, mie și lor. Altfel, doza de suferință pe care au împrăștiat-o în jur textele acestea ar fi cu adevărat gratuită. Cartea asta m-a secătuit, într-un fel. De la apariția ei, n-am mai scris foarte mult.

9. Ce planuri literare aveți?

Lucrez la un jurnal găgăuz. Vreau să vorbesc despre viața mea în Găgăuzia, așa cum am făcut-o și în India. Doar că aici, pericolele sunt cu mult mai mari. În Republica Moldova se vorbește română și cei despre care scriu vor avea posibilitatea de a citi textele mele. Momentan, public pe blog o varianta autocenzurată a jurnalului.

În același timp, scriu eseuri pentru „Viața Româneasca”. Sper să le pot aduna într-o bună zi într-un volum. Mai am câteva idei, câteva proiecte abandonate. Mai am un manuscris gata. Sper să pot găsi o editură interesată, dacă nu, mă gândesc la publicarea textului online. E vorba de câteva zeci de eseuri. Manuscrisul poartă numele unuia dintre ele: „De ce nu pot iubi România?”. Momentan, nu mă pot gândi la altceva. După apariția „Nudurilor”, cred că am nevoie de câteva luni de respiro. Munca la cartea aceasta a fost epuizantă.

10. Ce însemna “romantismul incurabil” pentru dvs? Nu mă refer la niciun gen literar aici.

Înseamnă a fi idealist. Ceea ce nu e totuna cu a fi naiv. Spre exemplu, eu mă încăpățânez să cred că lumea merge înainte și se schimbă nu prin mașini și invenții, nu prin conturi bancare și operațiuni pe bursă, ci prin idei. Pentru mine, partenerul cel mai agreabil de discuție, un fel de romantic incurabil, este cel care vehiculează idei. Însă, nu așa, de dragul unei șuete… Idei-forță…

11. Ce alte hobby-uri aveți?

Îmi plac filmele, îmi place să mă joc pe calculator și să călătoresc. Când le pot practica pe toate în același timp, e perfect. Nimic, însă, nu egalează pasiunea pentru cărți.

12. Credeți că vă veți stabili în străinătate într-un final?

Nu știu. Biografia mea mă surprinde permanent. Gândiți-vă că vă vorbește un om care, până la 20 de ani, nu călătorise dincolo de Oltenia. Acum, am stat în India, am văzut câteva locuri din Asia și Europa și, în ultimii 6-7 ani, am stat mai mult timp în afara țării decât în România (întâi, în India și acum în Găgăuzia). Klaus Iohannis, în „Pas cu pas”, spunea că fiecăruia viața lui i se pare normală, obișnuită. În cazul meu, nu e așa. Biografia mea mi se pare un vis. Așa că nu știu ce să vă răspund…

13. Ce părere aveți despre literatura românească actuală?

Nicio părere. Citesc cu plăcere Dan Lungu, Florina Ilis, uneori Ioana Pârvulescu, Marta Petreu sau Lucian Boia. Mă mai dezamăgesc, uneori, Pleșu și Patapievici și, perpetuu, Dan Puric. E o faună dintre cele mai diverse și e bine că e așa. Nu cred în ideea de literatură românească azi, în secolul XXI. Cu toată globalizarea asta, literatura mi se pare a fi doar literatură și atât…

received_1768125663465412

14. Cum s-a născut ideea blogului?

Simplu. Trebuia să ajung la cititori. Nu e suficient să publici și să fii găsit în reviste sau librării. E o întreagă lume la care poți ajunge prin blog. http://www.ovidiuivancu.wordpress.com a crescut în fiecare an. Și eu am învățat cum să-l fac mai atractiv dar mai sunt multe de făcut. Îmi doresc ca textele mele să ajungă cât mai ușor la cât mai multi. Literatura nu e și nu trebuie să fie afacerea unei elite.

15. Credeți că azi se citește mai mult decât acum 20 de ani? De ce?

Nu stiu… Serios acum, cine poate contabiliza? Când am început eu să citesc, nu apăream în nicio statistica. Neavand bani să îmi cumpăr cărți, le împrumutăm. Există și azi foarte mulți cititori care procedează la fel. E, de fapt, o falsă problemă. Empiric, s-ar putea spune că se citește mai puțin. Însă, judecând după cât se publică, rezultă că există cerere pe piață. Așa că… sunt puțin confuz.

Dacă acceptăm că se citea mai mult in comunism, întrebarea mea e: Și? A devenit lumea mai bună? Ni s-au schimbat viețile? În mod normal, o societate care citește, e o societate mai puțin gregară, mai puțin ineptă, mai puțin manipulabilă. Dacă nu se întâmplă asta, atunci se citește degeaba.

16. Un mesaj pentru cititori.

Să încerce să descopere singuri. Să fie convinși că mașinăria asta fabuloasă care este Omul se dezvoltă prin lectură în moduri imprevizibile. Nu există tipologie umană, sentiment, poveste despre care să nu se fi scris deja. Totul e acolo. A… și încă ceva… Literatura nu oferă răspunsuri. Ea te face doar să îți trăiești experiențele altfel.

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.

# Mela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s