Lawrence Durrell, „Labirintul întunecat”, București, Editura Univers, 2007, 288 de pagini, traducere de Olimpia Lykiardopol


 

labirintul-intunecatAcțiunea romanului se petrece în 1947, când un grup de turiști britanici rămâne blocat într-o peșteră din Creta despre care legenda spune că ar fi labirintul Minotaurului. Aventurile celor prinși în labirint se dovedesc a fi încercări inițiatice. Lawrence Durrell are grijă să individualizeze atât de bine personajele, să le construiască migălos și veridic, totodată, încât surprinde plăcut amestecul de real și fabulos. Nu lipsesc, desigur, nici clișeele mitologice de rigoare. Spre exemplu, soții Truman reușesc să evadeze din labirint doar pentru a descoperi că au ajuns într-un loc de unde nu se mai pot întoarce la civilizație, un spațiu în care întâlnesc o bătrână care ajunsese acolo în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. În felul acesta, se reinstaurează metafora unui nou cuplu primordial (Adam și Eva) care poate reseta și reorienta direcția în care se îndreaptă specia umană. Cartea se parcurge ușor, cu ușoare sincope de lectură generate de folosirea repetată a lui „care”, în loc de „pe care”, în text. Fără să depășească orizontul de așteptare al unui roman ușor senzaționalist, „Labirintul întunecat” este o lectură plăcută.

 

Nota mea: 8

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s