Jurnal găgăuz (VII)


Din rațiuni lesne de înțeles, jurnalul va fi publicat pe blog în varianta sa (auto)-cenzurată. Dacă se va transforma vreodată în carte, va putea fi citit în integralitate.

noiembrie 2016

               E ceva, deopotrivă fascinant și  trist, în iluzia pe care o au moldovenii că alegerile prezidențiale vor schimba fundamental ceva în propria lor viață, imediat, ireversibil… Am avut ocazia să observ mai multe tipuri de alegeri, de când sunt aici. Alegerea Președintelui Republicii, alegerea Rectorului Universității în care predau… Ambele, în două tururi de scrutin. Ambele, desfășurate cu o încrâncenare teribilă. Susținătorii uneia sau alteia dintre tabere au recurs la un întreg arsenal […]. După alegeri, aceeași polarizare extremă. Fericirea excesivă a câștigătorilor vs. tristețea la fel de excesivă a învinșilor. Viața însăși, în lungile și agonizantele săptămâni și luni de dinaintea alegerilor, pare a-și fi suspendat cursul firesc. Nu și-l reia nici acum, după alegeri… Totul pare amorțit, în expectativă, fiecare încearcă să se poziționeze, să ocupe un loc mai bun la masa învingătorului sau să reducă din pierderi, dacă s-au situat în tabăra învinsului.

               Am și o experiență personală interesantă legată de alegeri. N-am făcut niciodată un secret din faptul că, în ultimii mulți ani, n-am mai votat nici în alegerile prezidențiale din România, nici în cele locale și nici în cele parlamentare. Ar fi multe de spus în apărarea poziției mele, mă rezum doar la a spune că acest drum pe care merge România astăzi nu mai poate fi schimbat, în liniile lui majore, de oamenii politici de azi. Firește că, dacă ar fi să reapară un Gigi Becali, Un Vadim Tudor, un echivalent al lui Jean Marie Le Pin, Berlusconi sau Donald Trump, m-aș simți obligat să votez. Așa, însă, când sistemul de alianțe politice i-a cuprins, rând pe rând, ca adversari și parteneri, pe mai toți oamenii politici români importanți de azi, mi se pare că a mă prezenta la urne ar fi un ritual golit de sens, ca un semn al crucii făcut în dreptul vreunei biserici… nu ajută, nu strică, nu folosește, nu modifică în niciun fel coordonatele majore pe care se deplasează lumea în general sau viața mea particulară. Aici, însă, am votat. Având un contract de muncă cu Universitatea din Comrat, a trebuit să particip la alegerea Rectorului. […] Sa fie aceasta un fel de abdicare morală, un soi de lașitate?! Tot ce știu e că mă simt extrem de inconfortabil și enervat… mă enervează, în primul rând, ideea că, o vreme, alegerile și complicata lor aritmetică, îmi țin mintea ocupată. Ocupată cu lucruri care nu mă privesc direct, care sunt absolut irelevante pentru sistemul meu de valori, pentru viața mea interioara. […] Mă amuză situația. O privesc ca pe o dovadă a lipsei mele de orientare și apetență politică.

               Pentru prima dată, sărbătoresc Thanksgiving. Sunt invitat la o cină, în casa unde locuiesc H.B, R. și C., o americancă și doi voluntari francezi. Lume multă, câțiva localnici, gazdele voluntarilor americani prezenți la cină. Stau într-un colț cu A.N, gazda noastră, o femeie găgăuză care trebuie să aibă undeva în jur de 70 de ani. O femeie fascinantă. Vorbește română și are și ce povesti. Memoria ei păstrează amintiri din timpul războiului, amintiri din timpul ocupației, amintiri din timpul sovieticilor și, firește, amintirile lumii în care trăim acum. E mică de statură, are ceva cochet și autoritar în modul în care se îmbracă, vorbește și se mișcă. O întreb care a fost cel mai greu an pentru ea. Îmi povestește despre foametea de după război, despre cum copiii i s-au risipit în Rusia (vorbește cu ei, din când în când, pe internet)… În ultimii ani, A.N găzduiește mai tot timpul voluntari europeni și nu numai. Este o femeie în casa căreia au stat, mâncat, dormit oameni din culturi diverse, vorbind limbi diferite, având diferite valori. A.N îmi apare ca un soi de spectru din alte lumi… are o politețe care nu aparține vremurilor noastre, o toleranță scăzută la fumători și consumatorii de votcă, însă, în același timp, o dorință și o putere de a accepta ceea ce e diferit care mă impresionează profund.     

               Consum din abundență un vin roșu, din Găgăuzia. Sub influența lui, accept să joc o partidă de șah cu o fetiță de școală primară, venită la cină cu familia ei, cei care îl găzduiesc pe D.G. Abia știu să mut piesele, fata este campioană a Moldovei. Înaintea partidei, are un ceremonial aparte. Așezăm piesele, îmi întinde mâna, i-o strâng într-un gest de fairplay care îmi place și care, făcut de un copil de vârsta ei, cu seriozitate, este plin de semnificație. Fata își dă repede seama că joacă împotriva unui amator. În pauzele dintre o mutare și alta desenează senină ceva pe o bucată de hârtie și, mai apoi, colorează. Se întrerupe când trebuie să mute… Firește, pierd rapid și fără drept de apel. La sfârșitul partidei, îmi întinde din nou mâna, o felicit și mă ridic. Este o seară agreabilă, în urma căreia mă voi alege, totuși, cu o serioasă durere de cap ce va dispărea abia în seara următoare.

               La universitatea, am un curs în ziua imediat următoare alegerilor prezidențiale. Intru în sală, studenții mei debordează de veselie. Nu toți, e adevărat. Îi întreb care e motivul. În ziua respectivă, au și un test… Bucuria nu e legată de test, ci de rezultatul alegerilor. Depășesc momentul și începem să lucrăm… Rămâne, totuși, o întrebare legată de patimile politice. Dacă nu politicienii schimbă lumea în mod fundamental, atunci cine? Cum se stabilește cursul general al istoriei? În naivitatea mea, cred că în subterane. Oamenii politici reprezintă doar curente, majoritare sau nu, în diverse societăți. Cum se nasc ele, însă? Cred că în zeci și zeci de ani, din experiențe personale, din frustrări, din nostalgii, din cărți, din filme, din falsificarea memoriei, din propagandă… Ideile încep să circule în subteranele lumii și, mai apoi, își găsesc reprezentanți în lumea politică. Reprezentanți care nici măcar nu au habar, unii dintre ei, că reprezintă idei care nu le aparțin și care sunt, mai toate, emanații ale unui vacarm uman indistinct, care bolborosește în adâncuri… Poate că e, totuși, aceasta viziunea idilică a unui om care nu are suficiente informații pentru a sesiza pragmatismul din jurul său… Nu știu.

               Poate că cea mai mare frustrare personală, conștientizată deplin abia luna aceasta, e că nu pot vorbi despre cărțile pe care le citesc atât de mult pe cât aș vrea. Conceptul de ficțiune pare, de multe ori, străin […]. Pentru mulți […], cărțile trebuie să aibă o morală conformistă și, atunci când n-o au, ele devin respingătoare din start. Încerc să strecor o discuție despre cartea lui Saramago, cea pe care am citit-o recent, „Evanghelia după Isus Cristos”… Un eșec total. Trebuie să găsesc formule de a mă adapta. Mi se pare că mult prea multe produse culturale care ar trebui să incite mintea, să o facă să exploreze teritorii noi, sunt considerate scandaloase aici. Ele nu corespund unui tipar mental format de Biserică, de lecturile anterioare și de valorile lumii acesteia. Îmi e, totuși, greu să tac… Când ajunge să mă fascineze o idee, simt nevoia de a vorbi despre ea. Va trebui să învăț să mă abțin. Practic zilnic exercițiul acesta. E necesar, pentru că altfel nu mi-aș mai putea face treaba. Rolul meu aici e unul singur. Atunci când voi pleca, e necesar ca pe străzile din Comrat să vorbească mai multă lume în limba română decât acum. Sau, dacă nu s-o vorbească, măcar s-o cunoască. Nu sunt aici pentru a discuta idei, nu sunt aici pentru a încerca să modific percepții și mentalități. Va trebui să înțeleg asta și să mi-o repet periodic, cu voce tare. Altfel, mă tem că nu voi izbuti să realizez nimic… Câte dintre proiectele românești și nu numai au eșuat tocmai pentru că inițiatorii lor și-au dorit prea mult dintr-o dată, din vanitate, din orgoliu, din grandomanie sau dintr-o dictatorială vocație mesianică!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s