Charles Dickens, „Marile speranțe” (2 vol.), București, Editura Adevărul Holding, 2008, 576 de pagini, traducere de Veronica Focșeneanu


e04d18ab275e031e2080ea301487aeb1-167003-700_700Întoarcerea la clasici are, întotdeauna, avantajul unei eterne redescoperiri. Povestea lui Dickens are în centrul ei un personaj (Pip) al cărui destin e covârșitor influențat de moștenirea, în chip misterios, a unei averi considerabile. Odată cu apariția ei, structura internă a personajului se modifică pentru ca, în cele din urmă, Pip să redevină cel care a fost, în momentul în care averea este pierdută. Sunt tonice umorul și ironia lui Dickens. Firește, nu lipsesc nici ingredientele romantice (coincidențele, patosul, primatul sentimentului în dauna rațiunii etc.) care nu mai pot rezona în mintea cititorului contemporan; dincolo de asta, însă, povestea are suficient potențial pentru a reține atenția, chiar și în secolul XXI. Există, fără doar și poate, un ușor tezism aici: Dickens are grijă să ne spună în ce măsură și până la ce grad banul poate degrada natura umană, însă oferă și soluția restabilirii echilibrului.

Nota mea: 9

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s