Ana Maria Sandu, „Pereți subțiri”, Iași, Editura Polirom, 2017, 230 de pagini


 downloadCartea reunește o serie de povestiri care se petrec, în marea lor majoritate, într-un bloc din București. Titlul e unul inspirat, ideea unei astfel de alcătuiri narative, la fel. Din păcate, însă, Ana Maria Sandu nu are nici știința de a spune povești și nici nu stăpânește un stil care să-i permită să-și salveze textele, chiar și atunci când ele sunt, în mod evident, proaste. Personajele ei nu sunt decât nume înșirate anapoda pe foaia de hârtie; scriitoarea nu reușește să le individualizeze și nici să le surprindă zonele de profunzime. În plus, ordinea așezării povestirilor în carte este una aleatorie. Senzația e că Ana Maria Sandu a scris totul dintr-o singură suflare, iluzionându-se cu ideea că e un scriitor suficient de talentat ca să nu mai aibă nevoie să-și lucreze textele. Multe dintre finaluri sunt aiuritoare, pline de aluzii de neînțeles, cu un deplin dispreț față de cititor. O carte greoaie, o carte care nu are nimic de spus, concepută ca și cum ar fi fost o temă de casă pe care un licean o pregătește în silă. Ca să scrii despre nimic sau să faci din banal un subiect literar trebuie să fii un scriitor mare, cu o impecabilă știință a folosirii limbii și instrumentelor narative (a se vedea Aravind Adiga, cu romanul său în care personaje sunt câteva familii de indieni care locuiesc în același bloc)… Dacă nu ești, atunci te poți salva scriind eventual despre experiențe proprii relevante, spectaculoase. Când, însă, nu ai nici una, nici alta, e greu să produci un text de calitate…

 

Nota mea: 5

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

The book consists of a series of short stories, most of them taking place in a block of apartments in Bucharest. The title and the idea behind the whole narrative are inspired. Unfortunately, Ana Maria Sandu does not know how to tell a story and does not possess a style that might enable her to tell bad stories in an appealing way. Her characters are just a list of names randomly spread on a sheet of paper; the writer does not succeed in depicting veridical human beings. Moreover, the order of the short stories does not follow a coherent plan, the entire sequence being confusing and repetitive. One has the feeling that Ana Maria Sandu does not revisit her texts. All in all, „Thin Walls” is a book difficult to read, a book about nothing. Many times, the reader has the impression that the short stories are nothing but a teenager`s homework, a teenager eager to finish it. To write about nothing or to make the banal a literary subject is a laborious task, a task for extremely skilled writers (see, for example, Aravind Adiga, „The Last Man in Tower”). If one does not fall into this category, one has the option of writing about one`s own experiences. When neither is possible, it becomes rather challenging to write a good text.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s