Doina Ruști, „Fantoma din moară”, Iași, Editura Polirom, 2017, 384 de pagini


(English version below)

1250528Un roman impecabil construit, un text plin de forță, pe alocuri zguduitor. In prima lui parte, Adela Nicolescu descoperă un roman al propriei ei vieți, trăită undeva în satul Comoșteni. Sunt redate pasaje din roman și, mai apoi, lucrurile pe care Adela însăși și le amintește. În a doua parte, accentul cade pe transformarea profundă pe care o aduc comunismul și colectivizarea. Personaje în esență pozitive sunt transformate în siluete monstruoase, obligate la o permanentă prostituție morală, dezumanizate. O întreagă lume, decentă, se transformă într-una animalică, dezaxată. A treia și ultima parte pune în oglindă două zile din viața satului Comoșteni: 25 mai 1910, ziua în care învățătorul satului primește o scrisoare de la Spiru Haret, care își anunță vizita la inaugurarea noii școli din sat și a doua, o zi de noiembrie 1953, o zi în care același învățător, deposedat de toate bunurile sale, e obligat de activiștii comuniști (doi dintre foștii săi elevi) să-și ardă toate cărțile. Pe fundal, apare imaginea morii din sat, acolo unde se întâmplă tot felul de grozăvii. Moara ajunge o metaforă a conștiințelor umane și un martor mut al decăderii, al prăbușirii. Avem de a face aici cu milițieni care violează femei și le arestează mai apoi pentru că încearcă să avorteze rodul violului, crime și justificări ale crimelor, destinele unor mediocri care ajung, odată cu instalarea comunismului, stăpânii lumii. Ultima parte a romanului este cea mai reușită. Din păcate, nu întotdeauna stilul și frazarea sunt la înălțimea tensiunii interioare a romanului (fraze lungi și întortocheate inutil, în special în prima parte). „Fantoma din moară” e genul de text care, în traducere, cred că se poate bucura de un succes remarcabil. Un text care ar trebui să figureze în bibliografia obligatorie de liceu și facultate.

 

Nota mea: 9

 

An impeccably crafted novel, powerful, shattering… In its first part, Adela Nicolescu comes across a novel on her own life, somewhere in a Romanian village (Comoșteni). Passages from the aforementioned novel are intertwined with vivid memories of Adela. In the second part, the narrator focuses on the deep traumatic changes Communism brings to Comoșteni. Essentially decent people turn into monsters without conscience, forced to adjust to the new reality. An entire world falls apart, replaced by a new one, cruel and inhumane. The last part of the novel describes two different days in Comoșteni. 25th of May, 1910 – the school teacher receives a letter from Spiru Haret, Minister of Education. He announces his visit to the inauguration of the village` school. The villagers are impressed; they speak about the transformation of the village and about their own future in a relaxed, comfortable atmosphere. Then, a November day, 1953 (during Communism)… The same schoolteacher, old and tired, is forced by Communists (two of his former pupils) to burn all his books (considered to be “imperialist” and “capitalist”). On the background, we have the village old mill, a silent witness of all the changes. The last part of the novel is the best one. Unfortunately, too often the style is no match for the story itself. While the story is powerful, the style is nothing more than average (long, complicated phrases, a poor choice of words, especially in the first chapter etc.). Nonetheless, in translation, “The Ghost in the Mill” should be a remarkable text.

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s