Gaston Leroux, “The Phantom of the Opera”, Bantam Classics, 1990, 352 de pagini, translated by Lowell Bair


(English version below)

 

9780553213768-us

Publicată pentru prima data în volum în 1910, celebra poveste a fantomei de la opera pariziană este unul dintre marile mituri literare ale lumii modern. Din păcate, Gaston Leroux este un scriitor mediocru, care nu știe nici să-și construiască personajele și nici să impună poveștii un ritm adecvat. Eric (fantoma), Christine Daae (femeia de care Eric se îndrăgostește) și Raoul (bărbatul pe care Christine îl iubește) sunt lipsiți de profunzime și coerență. Poate că cel mai deranjant amănunt e raportarea la fantomă. Leroux pare că vrea să facă din el un personaj misterios și extrem de inteligent, aproape genial, însă, spre finalul textului, ni-l înfățișează drept un individ banal și aproape enervant. Gaston Leroux rușește performanța de a comite toate greșelile pe care le poate comite un scriitor: distruge misterul, nu știe să întrețină tensiunea, fracturează ritmul intern al poveștii, e inconsecvent și devine plictisitor. A reuși să transformi o poveste cu potențial într-o șuetă pe care cititorul și-o dorește cât mai repede încheiată e o contraperformanță pe care nu mulți ar fi putut-o realiza.

Nota mea: 4

 

 

Being published in volume form in 1910, the famous story of the opera ghost constitutes one of the most well-known contemporary literary myths. Unfortunately, Gaston Leroux is nothing but an average writer, who does not know to design and work with his characters or to sustain an adequate rhythm for his story. Eric (the ghost), Christine Daae (the woman Eric falls in love with) and Raoul (the young man Christine loves) are incoherent and shallow. Perhaps the most disturbing detail is the depiction of the ghost. Leroux seems to conceive the ghost as a mysterious, brilliant man but, at the end of the novel, the ghost appears to be a banal, almost annoying individual. Gaston Leroux succeeds in making all the mistakes one could make when dealing with the writing of such a story: he sabotages the mystery, he destroys the tension, he fractures the internal rhythm of his narrative beyond recognition, he becomes inconsistent and monotonous. As a result, a presumptively interesting subject turns into a genuinely mundane story.

 

 

Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la: 

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/

https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s