Elena Ferrante, “The Story of a New Name” (Book Two), Europa Editions, New York, 2016, translated from Italian by Ann Goldstein, 479 de pagini


În cel de-al doilea volum al tetralogiei napolitane, vocea Elenei Ferrante e sensibil mai puternică. Destinele celor două protagoniste se despart irevocabil. Prietenia dintre ele rezistă, deși într-o formă vizibil alterată. În vreme ce Elena studiază la Pisa și își desăvârșește ascensiunea intelectuală, Lina e captiva propriei sale căsnicii, afundându-se din ce în ce mai tare în lipsuri materiale și frustrări.… Citește mai mult Elena Ferrante, “The Story of a New Name” (Book Two), Europa Editions, New York, 2016, translated from Italian by Ann Goldstein, 479 de pagini

Francis Scott Fitzgerald, “The Beautiful and the Damned”, CreateSpace Independent Publishing Platform, 2016, 346 de pagini


Publicat în 1922, romanul conține elemente autobiografice. Personajul principal, Anthony Patch, este nepotul unui potent om de afaceri și filantrop newyorkez, Adam Patch. Anthony trăiește o viață lipsită de griji, în așteptarea moștenirii consistente care… Citește mai mult Francis Scott Fitzgerald, “The Beautiful and the Damned”, CreateSpace Independent Publishing Platform, 2016, 346 de pagini

Mikhail Lermontov, “A Hero of Our Time”, Penguin Classics, 1966, translated by Paul Foot, 185 de pagini


E greu de înțeles de ce are Lermontov nevoie de atâtea artificii și broderii narative pentru a spune o poveste de un simplism dezarmant. Naratorul îl întâlnește în Caucaz pe Maxim Maximici, cel care îi povestește despre aventurile și personalitatea unui tânăr ofițer rus, Pechorin. Pechorin are o personalitate glacială și contradictorie. Se îndrăgostește de Bela, o tânără… Citește mai mult Mikhail Lermontov, “A Hero of Our Time”, Penguin Classics, 1966, translated by Paul Foot, 185 de pagini

Gabriela Adameșteanu, „Provizorat”, Iași, Editura Polirom, 2010, 450 de pagini


Un roman greoi, învechit, cu un stil împiedicat și o poveste previzibilă, care bate pasul pe loc. Soția universitarului Petru Arcan are o aventură de lungă durată cu Sorin Olaru. Povestea se desfășoară pe fundalul ultimelor decenii ale comunismului românesc (cu inserții care povestesc de anii `50). Ariviști, activiști semianalfabeți, intrigi, ofițeri de Securitate și viața grea a omului de rând fac toate parte din fundalul textului. Nu de puține ori, naratoarea iese brutal din cadru și anticipează… Citește mai mult Gabriela Adameșteanu, „Provizorat”, Iași, Editura Polirom, 2010, 450 de pagini

Maxim Gorky, “My Childhood”, 2016, Penguin Books, translated by Ronald Wilks, 266 de pagini


Romanul autobiografic al lui Gorki povestește copilăria naratorului în Rusia țaristă. Pe lângă reflecții legate de ceea ce generic numim “sufletul rus”, textul e impregnate de o tristețe sfâșietoare. Provenit dintr-o familie săracă, tânărul Alexei Peshkov (alter egoul lui Gorki) ajunge, după moartea tatălui său, în casa bunicilor. Copilăria lui e marcată de violență extremă. Rusia sfârșitului de secol XIX apare ca un teritoriu unde sărăcia, ignoranța, alcoolul și dezumanizarea își pun amprenta pe viața de zi cu zi a personajelor. Crime, … Citește mai mult Maxim Gorky, “My Childhood”, 2016, Penguin Books, translated by Ronald Wilks, 266 de pagini

The Monsoon Time: 4 Years in India (4)


I feel it`s too early to speak about specific issues. I intuitively understand how things work around me, but I have a persistent feeling of aloofness. I don`t delude myself into thinking I might fathom India, I already know there are aspects of this life that will always escape my power of understanding.

               The next day, I`m expected at the University. Outside, almost 35 degrees Celsius…  Not very convinced, I drop the idea of wearing the suit I had brought with me from Romania. I`m in front of the Faculty of Arts, some minutes before 8 o`clock. The guards, unimpressive, half asleep, look at me awkwardly. I`m told no one is to be found at the Department before 9 o`clock. I walk the deserted corridors for over an hour, I look, slightly confused, at the walls, their plaster decayed, and I understand less and less this world Europe admires with a sort of mystical and ignorant … Citește mai mult The Monsoon Time: 4 Years in India (4)

Italo Svevo, “Conștiința lui Zeno”, Iași, Editura Polirom, 2006, 560 de pagini, traducere de Constanța Tănăsescu


Un roman greoi, care are nevoie de multe pagini pentru a-și găsi ritmul, un ritm pe care îl pierde mai apoi cu ușurință, către final. Textul e scris la persoana I și are în centrul său un personaj (Zeno) care narează evenimentele importante ale propriei lui existențe. Cu câteva rare excepții (în special, capitolul dedicate căsătoriei și cel despre moartea lui Guido), textul nu spune nimic. Profunzimea așa-zisei psihanalize pe care Zeno și-o aplică sieși lipsește… Citește mai mult Italo Svevo, “Conștiința lui Zeno”, Iași, Editura Polirom, 2006, 560 de pagini, traducere de Constanța Tănăsescu

Isabel Allende, “Paula”, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, București, Humanitas, 2015, 367 de pagini


Însemnările au un puternic caracter autobiografic. Paula, fiica naratoarei, este internată, în comă, într-un spital din Madrid. Diagnosticată cu porfirie, ea este înconjurată de dragostea întregii familii. Textul pornește de la acest pretext; mama îi spune fiicei sale bolnave povestea familiei. Suntem purtați înapoi în timp și spațiu, în Chile, în timpul instaurării dictaturii militare a lui Augusto Pinochet. Isabel Allende este, de altfel, o rudă mai îndepărtată a președintelui chilian debarcat de Pinochet, … Citește mai mult Isabel Allende, “Paula”, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, București, Humanitas, 2015, 367 de pagini

The Monsoon Time: 4 Years in India (3)


As for the taxis, they are pretty expensive and hard to find, especially when you badly need them. In front of my hostel, there is a taxi stand; 3 or 4 old, black minivans. The drivers and the owners sleep there, in a make-up tent, on dusty bamboo beds. When I need their services at night, I have to tell them in advance. Nonetheless, it doesn` t really make any difference whatsoever. I tell them the time but, when the time comes, I need to go under the tent, to lift the closest blanket and to wake up the man who sleeps under. I try to be as authoritarian as I can when I shout: Bhaya! Bhaya! Bhaya! In Hindi, Bhaya is just an informal way of saying brother. Shouting is not enough; I need to shake the man firmly.

Citește mai mult The Monsoon Time: 4 Years in India (3)

The Monsoon Time: 4 Years in India (2)


I have had the misfortune of apperceiving this country, not as a tourist, comfortably sitting in an Air-Conditioned bus, cosily accommodated in a 5-star hotel, but as a sort of a deluded alien who lands on a planet that he thinks he knows and has to pay a high price for his ignorance. Precisely this one is India I`m going to write about. If you desire Forster`s India, Eliade`s India or Rushdie`s India, read them! To their India, I don`t feel the need to add anything. My diary would be MY diary. It is very probable that my India would remain for many of you, unknown (I hope so!) and unfamiliar. I will not be objective, I will not intellectually distance myself from what I see, from what I experience. I will sometimes judge, even if I clearly know I`m Europocentric and biased. After all, this is a diary, my diary and nothing more than my diary…… Citește mai mult The Monsoon Time: 4 Years in India (2)

The Monsoon Time: 4 Years in India


Here I am… Lost in the vastness of a city with more than 20 million inhabitants. From my car, I see the filth of the streets, people sleeping on the pavement, children barely awaked running through piles of garbage, holy cows and not so holy dogs (although peaceful) cohabitating all harmoniously in an asphyxiated city. I`m strangely sure that we are on the outskirts of Delhi and I anxiously wait for the real city to appear out of nowhere in front of my eyes. After more than an hour… the landscape doesn`t change at all. Everyone honks around, most of the cars I  see have scratches and serious signs of damage, the Tata trucks we pass appear like old rusty metal beasts, no doors or windows. Eventually, I have to acknowledge that this is the city.… Citește mai mult The Monsoon Time: 4 Years in India

David Lodge, „Vești din Paradis”, Iași, Editura Polirom, 2013, traducere de Raluca Mihail și Radu Paraschivescu, 396 de pagini


Același David Lodge din „Schimb de dame”, „Meserie!”, „Ce mică-i lumea!”, „The British Museum is Falling Down” și „Mort de surd”. Un ton relaxat, ironic, o lectură perfectă pentru vacanță. Cumva, lui Lodge îi reușesc mai bine romanele de acest fel. De fiecare dată când schimbă registrul (în „Autorul la rampă” sau „Răcane, nu ți-e bine”), încercând să fie grav, rezultatul nu e tocmai satisfăcător. În „Vești din Paradis”, Bernard Walsh, profesor agnostic… Citește mai mult David Lodge, „Vești din Paradis”, Iași, Editura Polirom, 2013, traducere de Raluca Mihail și Radu Paraschivescu, 396 de pagini

Markus Zusak, „The Book Thief”, Black Swan, London, 2013, 559 de pagini


Ecranizat în 2013, romanul spune povestea unei fetițe, Liesel Meminger, care, la vârsta de nouă ani, este dată spre adopție unei familii care trăiește într-un orășel de lângă München. Hans și Rosa Haubermann trăiesc în Germania nazistă. Deși mimează atașamentul față de Fürher, cei doi adăpostesc pentru o perioadă un evreu și îi oferă lui Liesel o familie. Naratorul poveștii este chiar… Moartea. Majoritatea scenelor din roman se petrec pe o singură stradă, Himmel. Liese dezvoltă o… Citește mai mult Markus Zusak, „The Book Thief”, Black Swan, London, 2013, 559 de pagini

Carl Ove Knausgård, “Lupta mea. Moartea unui tată”, București, Editura Litera, 514 de pagini, traducere din limba norvegiană Ioana-Andreea Mureșan


Dezamăgitor textul lui Carl Ove Knausgård. Cartea istorisește, dezlânat, fapte din biografia naratorului. Marea problemă e că această biografie nu are nimic spectaculos în ea. Fapte banale, gânduri lipsite de însemnătate, personaje care, cu mici excepții (bunica și tatăl), plictisesc teribil prin schematismul și lipsa lor de forță. Greu de explicat succesul unui text despre nimic… … Citește mai mult Carl Ove Knausgård, “Lupta mea. Moartea unui tată”, București, Editura Litera, 514 de pagini, traducere din limba norvegiană Ioana-Andreea Mureșan

Jurnal găgăuz (XII)


La universitate, suntem invitați să ascultăm prelegerea profesorului S.C, venit din România. Unul dintre cei care țin discursuri (român) nu știe prea bine unde se află. Probabil că pentru el, Chișinăul, Comratul și Tiraspolul sunt doar trei orașe oarecare ale aceleiași țări… Îi numește pe găgăuzi „frați” și, pentru o clipă, mi-e teamă că are să vorbească despre „podul de flori” de peste Prut… nu se ajunge, totuși, până aici. Rămân cu regretul și enervarea că, deși între Comrat și Chișinău sunt doar o sută de kilometri, iar între Comrat și prima localitate din România cam tot atât, știm atât de puține unii despre alții. Din păcate, pe aici, prin Balcani și în lumea post sovietică, cei care știu puține sunt și cei care vorbesc cel mai mult…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (XII)

Jurnal găgăuz (XI)


Într-o dimineață, cobor din nou dealul șchiopătând și mă intersectez cu un bărbat care lucrează la salubritate. Îmi cere, în limba rusă, o țigară. Înțeleg gestul, nu și limba. După ce își dă seama că nu vorbesc rusă, omul îmi spune în română: mulțumesc, frate. Dintr-o dată, irațional, retrăiesc sentimentul pe care l-am avut în India, după mai bine de un an, când am simțit că deja, într-un anume fel, fac parte din comunitate. Comrat este un oraș suficient de mic, încât să ne cunoaștem fiecare cu fiecare. De obicei, mănânc într-unul dintre cele două restaurante din centru: Boulevard sau Andy`s. La Andy`s, zilele trecute, după ce am terminat de mâncat, am salutat cu „dazvidania”. Chelnerul mi-a răspuns „la revedere”. … Citește mai mult Jurnal găgăuz (XI)

Mircea Cărtărescu, „Solenoid”, București, Editura Humanitas, 2016, 842 de pagini


Cu toate acestea, e greu de justificat incredibila desfășurare de forțe (mai bine de 800 de pagini) pentru a descrie „delirul” oniric al naratorului. „Solenoid” e un fel de autobiografie cu imagini și pagini de geniu (scena în care profesorul descoperă mica lume animală ce supraviețuiește în măruntaiele casei sale sau transferarea spiritului naratorului din corpul uman în corpul unui minuscul acarian, membru al unei colonii de acarieni care trăiește în palma sângerândă a unui bibliotecar), dar, ca întreg, e un eșec. Finalul e electrizant: întreg Bucureștiul se ridică la cer, alimentat de solenoizii care dormitau în adâncurile sale. E mult prea multă materie inutilă în acest roman, mult prea multe pasaje de prisos, scrise doar pentru că autorul lor își permite să le scrie, de la înălțimea de scriitor consacrat. Ambiția de a scrie fără revizuiri are ca rezultat pasaje redactate stângaci, cu repetiții… Citește mai mult Mircea Cărtărescu, „Solenoid”, București, Editura Humanitas, 2016, 842 de pagini

Jurnal găgăuz (X)


Pe 12 februarie, exact un an de când am ajuns la Comrat… Capitala micii regiuni găgăuze mi se pare și acum un mic orășel de provincie care reușește, în același timp, să fie și parte a întregii agitații din Republica Moldova, și un spațiu relativ liniștit, monoton, unde oamenii își trăiesc existențele, măsurându-le în zile egale, cu nimic diferite una de alta. Moldova mi se pare a fi, în integralitatea ei, asemenea unui adolescent care dramatizează în exces, pentru care orice gest, orice atitudine are semnificația unui tsunami in miniatură. E aici o lume care încearcă să se poziționeze, debusolant și confuz, între Rusia și Europa. Mai nou, apare și mitul Republicii Moldova ca stat perfect independent, egal depărtat de Rusia și Europa.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (X)

Ivan Turgenev, „Fathers and Sons”, Signet Classis, New York, 2005, 244 de pagini, translated by George Reavey, with an Introduction by Jane Costlow


Un roman de o incredibilă forță. Fiecare personaj reprezintă o lume, fiecare scenă este ca o bucată de puzzle, așezată la locul potrivit, la momentul potrivit pentru a structura țesătura narativă. Acțiunea începe într-o zi de mai, în anul 1859, când Nikolai Petrovici Kirsanov își așteaptă copilul (Arkadi), întors de la studii. Acesta vine însoțit de bunul său prieten, nihilistul Bazarov, urmând să petreacă o perioadă de timp la moșia Kirsanovilor (tatăl Nikolai și unchiul Paul). Romanul se desfășoară, mai apoi, pe nenumărate paliere. Avem conflictul… Citește mai mult Ivan Turgenev, „Fathers and Sons”, Signet Classis, New York, 2005, 244 de pagini, translated by George Reavey, with an Introduction by Jane Costlow

Jurnal găgăuz (IX)


E ca și cum nu ar mai exista viață în afara politicii. Ironia e că oamenii politici (de aici și din România, nu știu alții cum sunt…), în marea lor majoritate, îmi par a fi nu atât de diferiți unii de alții. Ei creează în societate ideea că susțin diferite ideologii, că promovează diferite principii, dar, pe deasupra tuturor acestor chestiuni, sunt perfect conștienți că aparțin unei aceleiași caste. Patima lor e jucată, e teatrală, e mimată… Cetățenii, însă, o consideră autentică. În virtutea acestei patimi, noi, oamenii de rând, ne agităm sincer, renunțăm la prieteni și prietenii. Zilele acestea, în România, părinții încearcă să își convingă copiii, copiii încearcă să își convingă părinții, bugetarii polemizează cu „corporatiștii”, tinerii cu bătrânii… Și toate astea, pentru ce?! În vreme ce noi ne depărtăm unii de alții, din cauza patimilor politice, ei, politicienii care le-au generat, stau împreună la aceeași masă, negociază, discută, își strâng mâna și își zâmbesc politicos și ipocrit, în spatele camerelor de luat vederi…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (IX)

Jurnal găgăuz (VIII)


Constat, însă, odată în plus, că limba română vorbită în Republica Moldova și-a păstrat o anume inocență, pierdută în România. Izolarea vorbitorilor de română de aici, vreme de câteva decenii bune, a creat o simbolică detașare a românei vorbite dincolo de cea vorbită dincoace de Prut. Deși, firește, este aceeași limbă, când vine vorba despre spiritul ei, mi se pare că româna din România face pași în direcția ironiei și a bășcăliei. Expresii întregi, cuvinte inițial cu conotații pozitive, încep acum a fi folosite sarcastic. Pe măsură ce societatea a devenit mai pragmatică, mai capitalistă, limba a urmat-o fidel. În Republica Moldova este încă posibil să folosești în registru serios cuvinte care, în România, și-au epuizat sensul și se văd nevoite să circule, cel mai adesea, prin teritoriul bășcăliei sau al rudei sale ceva mai educate, ironia. Sigur că aici e de discutat și influența limbii ruse, influență care, practic, în România ultimelor zeci de ani, tinde către zero. În Republica Moldova, se poate vorbi despre o populației majoritară perfect bilingvă, ceea ce lasă larg deschisă poarta contaminărilor dinspre o limbă spre alta.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VIII)

Jurnal găgăuz (VII)


Rolul meu aici e unul singur. Atunci când voi pleca, e necesar ca pe străzile din Comrat să vorbească mai multă lume în limba română decât acum. Sau, dacă nu s-o vorbească, măcar s-o cunoască. Nu sunt aici pentru a discuta idei, nu sunt aici pentru a încerca să modific percepții și mentalități. Va trebui să înțeleg asta și să mi-o repet periodic, cu voce tare. Altfel, mă tem că nu voi izbuti să realizez nimic… Câte dintre proiectele românești și nu numai au eșuat tocmai pentru că inițiatorii lor și-au dorit prea mult dintr-o dată, din vanitate, din orgoliu, din grandomanie sau dintr-o dictatorială vocație mesianică!… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VII)

Gabriel Dimisianu, „Amintiri și portrete literare”, București, Editura Humanitas, 2013, 215 pagini


Cartea reunește 41 de texte, dedicate unor personalități literare, conturate subiectiv… amintiri, frânturi de amintiri și o perpetuă încercare de a reconstitui contexte istorice, literare etc. Dimisianu vorbește, printre alții, despre Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Ov. S. Crohmălniceanu, Sorin Titel, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, Tiberiu Utan și alții, cunoscuți în împrejurări dintre cele mai diverse. Punctul forte al textelor mi se pare a fi tocmai stilul lui Dimisianu, degajat, suav-evocator, fără arborescențe stilistice inutile și fără exces de judecată, mai tot timpul preocupat să înțeleagă fenomene și mai deloc interesat de judecăți etice. Cu toate acestea, cartea apare ca fiind destul de inegală. Unele informații și… Citește mai mult Gabriel Dimisianu, „Amintiri și portrete literare”, București, Editura Humanitas, 2013, 215 pagini

Jurnal găgăuz (VI)


Am o discuție cu studenții mei despre adevăr. Cum stau în fața lor, ridic de pe masă un manual, îl întorc cu fața către ei și îi întreb ce văd. Fiecare îmi descrie coperta. Le spun mai apoi că, de unde stau eu, văd coperta patru a cărții, adică ceva cu totul diferit de ceea ce văd ei. Și eu și ei putem pretinde că am spus adevărul atunci când am descris obiectul, fiind cât se poate de sinceri când afirmăm asta; cu toate acestea, adevărurile fiecăruia dintre noi sunt fragmente de adevăr. Este fragmentul de adevăr minciună?! Greu de spus… Încerc să le transmit, astfel, două lucruri: 1. Adevărul este o percepție subiectivă și 2. Nu poate exista adevăr decât atunci când poți avea, dacă nu toate, atunci măcar cât mai multe informații despre obiectul analizat. Am încercat un astfel de experiment și când predam în țară. Nu știu dacă am fost suficient de convingător… Probabil că nu… Dacă, însă, am reușit să creez un cât de mic dubiu, e suficient…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VI)

Jurnal găgăuz (V)


Cât privește comportamentul armatei române în Al doilea Război Mondial, aici problema e mai delicată. Exclud din start explicația conform căreia, în perioada respectivă, mai toate forțele combatante au comis atrocități. Faptul că altul ucide nu poate fi nici scuză și nici pretext pentru propria ta crimă. Le spun că au dreptate… lucrurile acestea s-au întâmplat. Ele trebuie asumate și discutate lucid. Însă, ar fi o eroare să judecăm prezentul exclusiv prin prisma trecutului. Între mine și soldații români care au masacrat zeci de civili nevinovați acum mai bine de o jumătate de secol e aceeași legătură ca între un student găgăuz și criminalii de război sovietici. Adică, niciuna… E adevărat că devenim vinovați, însă, în momentul în care negăm sau căutăm scuze pentru ce s-a întâmplat. Abia atunci, devenim părtași la crimă… Din câte îmi dau seama, există această temere… teama de românul care invadează, care asimilează, care distruge… Niciun argument logic nu poate învinge temerile individuale, bazate pe o memorie recentă…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (V)

Susan Sontag, „În America”, București, Editura Univers, 2007, traducere și note de Cristiana Vișan, 383 de pagini


Pe fundalul descrierii Americii, se desfășoară povestea de dragoste dintre Maryna (căsătorită cu Bogdan) și tânărul scriitor Ryszard precum și aventurile homosexuale ale lui Bogdan… Citește mai mult Susan Sontag, „În America”, București, Editura Univers, 2007, traducere și note de Cristiana Vișan, 383 de pagini

Jurnal găgăuz (IV)


Și ar mai fi o problemă… simțul umorului. N-am excelat niciodată la capitolul acesta. Verva și exuberanța celor din jurul meu tinde să mă inhibe, de aceea singura formă de umor pe care o practic cu un oarecare succes este auto-ironia. Doar că, aici, ea e riscantă. Risc să livrez celorlalți o imagine despre mine pe care eu o creez în tonuri ironice, dar ei o pot percepe ca fiind de domeniul realității. Aici, nu se practică auto-ironia. Toți se iau în serios; umorul pe care îl constat în jurul meu, care pare a avea succes, e unul mușcător, la limita fragilă dintre bârfa inofensivă și răutate.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (IV)