Despre Big Bang și Jane Eyre. Controverse în traduceri literare


Știința a rezolvat demult, într-un mod elegant, problema redării integrale a conținutului de la o epocă la alta, de la un spațiu cultural la altul. Limbajul ei și-a găsit o formă de expresie care poate încorpora și transmite idei, fără rest, în formule, ecuații și concepte. Lucrurile se fixează, conform grilei de înțelegere a unei epoci și, mai apoi, se fac pași în față, cu fermitate. Se ajunge frumos, aproape poetic, de la mecanica newtoniana la teoria relativității și, mai apoi, la mecanica cuantică. De la atom, la protoni și neutroni și, mai apoi, la quarci…De aici, mai departe, cine știe unde…

În științele umaniste, pare că de fiecare dată, odată cu fiecare traducere, odată cu fiecare încercare de a accesa matricea de înțelepciune a trecutului, pierdem câte ceva; e o mișcare haotică, circulară și ascendentă în același timp. Reținem ceva de la cei de dinainte, dar și pierdem câte ceva… Înțelegem, dar, în același timp, răstălmăcim, interpretăm…… Citește mai mult Despre Big Bang și Jane Eyre. Controverse în traduceri literare

CARAGIALE… DE CE NE CRITICĂ GRECUL?!


Iar noi ceilalți, când suportăm cu greu adevărurile rostite de cei pe care, etnic, nu-i considerăm de-ai noștri, suferim de complexul Miței din D-l Goe…. Când i se atrage atenția lui Goe, când e sfătuit că nu e tocmai prudent să scoată capul pe geamul trenului, tanti Mița se simte ofensată. Cum adică, un străin să își permită a da sfaturi copilului?! Culmea impertinenței, nu-i așa?! Complexul Miței are rădăcini adânci în cultura noastră, cu mult înainte de epoca lui Caragiale. Cine nu crede să reflecteze asupra unui pasaj din Alexandru Lăpușneanul, nuvela istorică a lui Costache Negruzzi ce figurează în programele obligatorii de literatură română. În textul publicat la 1840, vorbind despre Ruxanda, naratorul simte nevoia următorului comentariu: „Figura ei avea acea frumuseță care făcea odinioară vestite pre femeile României și care se găsește rar acum, degenerînd cu amestecul națiilor străine”!… Citește mai mult CARAGIALE… DE CE NE CRITICĂ GRECUL?!

Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii


Spre dezamăgirea multor compatrioţi, patriotismul este, nu neapărat lingvistic, cât conceptual, o noţiune care nu se manifestă plenar în istoria omenirii mai devreme de începutul secolului XVIII. Desigur, celălalt termen, patriot, are o istorie ceva mai îndelungată. El derivă din latinescul patria, dar până să devină patriotism, aşa cum îl înţelegem astăzi, a fost nevoie şi de intervenţia decisivă a iluminismului francez. În lupta sa împotriva influenţei Bisericii, Rousseau avansează ideea că preoţii nu ar trebui să predea în şcoli publice, de vreme ce patria de care vorbeşte Biserica nu e cea terestră, ci Împărăţia Cerească, a lui Dumnezeu. El merge pe linia ideologică a lui Machiavelli, care vede în creştinism un obstacol pe care formele de guvernământ sunt datoare a-l înlătura. Pentru Rousseau, patriotismul, spre deosebire de credinţă, este o virtute pe care guvernele sunt datoare să o cultive (On Political Economy, 1755).… Citește mai mult Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii

Vorba e… eu pentru cine votez?…


Din păcate, noi, românii, n-am avut vreme să ne plictisim de atâta votat. Istoria ne-a îngăduit să ne prezentăm la urne destul de târziu, am votat până prin 1937, cu intermitenţe şi, adesea, în condiţii de asediu la propriu sau la figurat, apoi am luat o pauză mai bine de patru decenii şi în 1990 ne-am înfiinţat din nou, masiv, în faţa urnelor de vot, fiecare mânuind ştampila cum a ştiut el mai bine. De atunci, în cea mai lungă perioadă de democraţie neîntreruptă din istoria noastră, am tot fost chemaţi sau aduşi cu autobuzul periodic la circumscripţiile electorale. Privind retrospectiv, drama cetăţeanului turmentat din scrisoarea pierdută a lui Caragiale n-ar trebui să mai fie de actualitate. Ofertă politică este, campanie electorală la fel, discurs politic, mai bun sau mai rău, avem din plin. Cu toate acestea, nu cred să existe ciclu electoral în care dilema acestui cetăţean turmentat să nu revină în discuţie, cu o uluitoare actualitate.… Citește mai mult Vorba e… eu pentru cine votez?…

Inerţia. Instrucţiuni de aplicare la cazul românesc


Am auzit pentru prima oară de inerţie imediat după 1989, la primele ore de fizică. Cum n-am avut niciodată o înclinaţie specială pentru ştiinţe, ceea ce am reţinut, ceea ce îmi amintesc şi astăzi, este lecţia despre inerţie şi nimic mai mult. Se întâmpla undeva în sudul României, nu în Oltenia profundă, dar pe aproape. Profesoara venise din Moldova şi eu unul auzeam pentru prima dată un moldovean vorbind. Pesemne că nu eram singurul, de vreme ce, de fiecare dată când profesoara noastră de fizică începea să vorbească, mai mereu câţiva izbucneam în râs, ignoranţi cum eram şi cu libertatea, abia câştigată, urcându-ni-se adesea la cap. Ea era probabil în primul an de învăţământ. Ţin minte că se înroşea, încerca să ridice tonul dar, fatalmente, cu cât vorbea mai mult, cu atât reacţia noastră era mai brutală. Mă rog, poate că şi exagerez acum proporţiile evenimentului, dar ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că el a avut loc. Era primul sau al doilea an în care profesorii şi învăţătorii nu ne mai băteau. Bine, o mai făceau din când în când, dar nu cu regularitatea de dinainte. Erau ani tulburi, când nimeni nu ştia încotro ne vom îndrepta şi încercam cu toţii să învăţăm din mers cum să fim normali. Rezultatele erau, desigur, departe de a fi satisfăcătoare.… Citește mai mult Inerţia. Instrucţiuni de aplicare la cazul românesc

Lumea lui Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea. De ce m-aş duce la vot?!


În ianuarie 1879, Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă în premieră comedia lui IL Caragiale, „O noapte furtunoasă”. La sfârşitul reprezentaţiei, autorul însuşi urcă pe scenă, unde este… huiduit copios de un grup de patrioţi români care vedeau in piesa caragialiană un afront la adresa Gărzii Naţionale şi un nepermis atac la moravurile societăţii de atunci.… Citește mai mult Lumea lui Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea. De ce m-aş duce la vot?!