Antoine de Saint Exupéry, „Le Petit Prince”, Gallimard, 2007, 119 pagini


Celebrul text al lui Saint Exupery aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Un aviator al cărui avion s-a prăbușit în deșert face cunoștință cu micul prinț, un băiețel venit de pe o altă planetă. Micul prinț explorează șase alte planete înainte de a veni pe pământ, acolo de unde învață lecții de de la animale și are posibilitatea să se lanseze într-o adevărată aventură a cunoașterii. În cele din urmă, micul prinț pleacă spre casă, lăsându-și trupul în urmă. Textul, însoțit în ediția Gallimard de desenele autorului, poate fi citit pe atâtea paliere, încât uluiește prin simplitate și profunzime. Ironie, umor… Citește mai mult Antoine de Saint Exupéry, „Le Petit Prince”, Gallimard, 2007, 119 pagini

„The Confessions of Saint Augustine”, New American Library, New York, 2009, 358 de pagini


O lectură greoaie, care poate fi parcursă doar dacă cititorul păstrează mereu în minte faptul că textul e scris la sfârșit de secol IV. Cartea, deși se vrea o autobiografie, conține foarte puține elemente de autobiografic, ele fiind frecvent parazitate de rugăciuni și invocații către divinitate. Deși Sf. Augustin afirmă că vorbește despre păcate grele, de neiertat în fața lui Dumnezeu, nu vorbește decât despre fapte banale ale vieții lui. Amuzante sunt paginile în care amintește despre episodul în care, copil fiind, a furat pere. Consideră întâmplarea ca fiind un păcat major și îi dedică un spațiu generos. Interesante constatările despre originea răului, dar dezarmantă obsesia de a căuta răspunsuri într-o singură direcție. O carte în… Citește mai mult „The Confessions of Saint Augustine”, New American Library, New York, 2009, 358 de pagini

Le oferea exact ceea ce își doreau


Îi înseninase nopțile, lăsându-l să creadă că face dragoste ca nimeni altul, chiar și atunci când el nu făcea altceva decât să reproducă mecanic scene din filme erotice; îi lăudase inteligența, chiar și atunci când ea se rezuma strict la abilitatea lui de a se descurca în anumite situații practice; îl făcuse să se creadă indispensabil, chiar și atunci când, prin prezența și acțiunile lui, mai mult o încurca decât o ajuta; îi făcuse copii, chiar și atunci când avea dubii că va putea fi vreodată suficient de altruist pentru a fi tată; îl însoțise la cine plicticoase, chiar și atunci când știa că el n-avea răbdare s-o asculte, întrerupând-o, uneori, în mijlocul frazei; îi acceptase prietenii, chiar și atunci când ei făceau, în fața lui și fără să-i trezească vreo reacție, glume care o răneau și la care făcea eforturi să zâmbească… … Citește mai mult Le oferea exact ceea ce își doreau

Povestea celei care pleacă


Plecase de atâtea ori, încât toți cei care o cunoșteau o invidiau pentru ușurința cu care știa să plece. Avea grijă să le spună că stătuse în locuri diferite, în țări diferite, câte un an sau doi, exact atât cât e nevoie pentru a cunoaște oameni și a te atașa de ei. Acum era aici, însă, cine știe pentru câtă vreme! Acesta era secolul în care împlinise 35 de ani, un secol în care oamenii umblă dintr-un colț în altul al țării, dintr-un colț în altul al lumii. Cei care pleacă sunt considerați norocoși de cei ce rămân! Se gândesc, cumva, că e aventuros, dar, mai presus de toate, ușor să-ți faci bagajele și să pleci! Nu se străduise să-i contrazică! Ba dimpotrivă! Îi lăsase pe toți să creadă că are viața perfectă, că nimic nu e mai de dorit decât să stai o vreme într-un loc anume, după care să îngrămădești totul într-o valiză de 40 de kilograme și să pleci! Ceea ce nu știau ei, însă, ceea ce n-aveau cum să știe, oricât le-ar fi explicat, era cât de mult o costaseră toate aceste plecări! Fiecare în parte si toate la un loc.… Citește mai mult Povestea celei care pleacă