Icchokas Meras, “Stalemate”, Other Press, New York, 2005, 161 de pagini, traducere din lituaniană de Jonas Zdanys


Acțiunea romanului se petrece în ghetoul din Vilnius, în timpul ocupației germane din cel de-Al Doilea Război Mondial. Comandantul nazist al ghetoului, Schoger, face o înțelegere cu Abraham Lipman. El propune un joc de șah cu fiul lui Abraham, Isaac. Dacă Schoger câștigă, copiii vor fi mutați din ghetou, dacă Isaac câștigă, va fi ucis, însă copiii vor rămâne lângă părinții lor. În cazul în care meciul de șah se va încheia cu un pat, Isaac își va păstra viața și copiii nu vor fi mutați. Titlurile capitolelor urmează mutările jocului de șah. Între timp, sunt descrise… Citește mai mult Icchokas Meras, “Stalemate”, Other Press, New York, 2005, 161 de pagini, traducere din lituaniană de Jonas Zdanys

Leon Leyson, cu Marilyn J. Harran și Elisabeth B. Leyson, „Un băiat pe lista lui Schindler”, București, Editura Rao, 2014, 241 de pagini


Cartea spune povestea reală a unui băiat, evreu polonez, care avea doar 10 ani la momentul invaziei Poloniei de către Germania nazistă. Deportat, împreună cu întreaga familie, Leon Leyson a avut șansa întâlnirii cu Oskar Schindler, ceea ce a asigurat supraviețuirea sa și a unei părți a familiei. Textul, scris cu calm, fără ură, are marele merit de a încerca să redea o lume inimaginabilă prin ochii unui copil. Povestea lui Leon Leyson a început să fie cunoscută în amănunt abia după succesul cărții „Lista lui Schindler”,… Citește mai mult Leon Leyson, cu Marilyn J. Harran și Elisabeth B. Leyson, „Un băiat pe lista lui Schindler”, București, Editura Rao, 2014, 241 de pagini

Romanul lui Houellbecq și decăderea Occidentului


Fundamentalismului religios, de orice natură ar fi el, i se poate răspunde adecvat doar în paradigmă laică. În plus, după recentele traume legate de Holocaust, după mai vechile traume legate de Inchiziție, ce sens ar mai avea o astfel de menționare a creștinismului?! Argumentul suprem al lui Patapievici este acesta: societatea europeană este, cultural, mental, rodul unei civilizații bazate pe valori iudeo-creștine, lucru care trebuie recunoscut. Două observații: 1. Religiile nu sunt pure; ele aglutinează forme anterioare de credință religioasă, ritualuri preluate sau ușor modificate ale unor forme de credință anterioare. Creștinismul, în acest sens, nu este nici el mai mult de o aglutinare de valori precedente plus ceva contribuții originale. Ar trebui, atunci, să punem în constituția europeană referințe la toate formele de credință care au făcut posibile apariția și maturizarea creștinismului?! 2. O constituție funcționează pe o premisă fundamentală: ea nu poate exclude, nu poate lăsa la o parte. Decât să excludă, e de preferat să ignore, să treacă cu vederea. O constituție este, până la urmă, un document politic și nu o lucrare științifică. Ea nu poate să închidă ochii la cei care, fie au alte convingeri religioase, fie nu au niciuna.… Citește mai mult Romanul lui Houellbecq și decăderea Occidentului

Israel, impresii de călătorie


Dacă preferăm să privim Holocaustul drept rezultatul exclusiv al unor minți bolnave, din comoditate sau din confortul evitării confruntării cu propriii noștri demoni, ne aflăm, vorba lui Freud, in denial. Adevărul e că Holocaustul a fost posibil cu largul concurs al celor care au tăcut, unii din teamă, alții, mult mai mulți, din convingerea că lumea ar fi mai bună fără evrei. Nu l-au ucis ei pe Iisus, nu au pus ei mâna pe finanțele lumii, nu au infestat ei societățile în mijlocul cărora se aflau prin faptul că, încăpățânați fiind, refuzau să se integreze? Holocaustul e deja istorie, însă ce se întâmplă cu motivele care l-au declanșat? Au dispărut ele brusc, printr-un act bizar de exorcizare sau supraviețuiesc latent, așteptând un context propice manifestării?! … Citește mai mult Israel, impresii de călătorie

Când se privesc în ochi, călăul şi victima…


Există încă prejudecata că, mergând pe stradă, îi poţi recunoaşte. E imposibil, părem a crede, ca un om capabil să producă atâta suferinţă fizică, să treacă neobservat printre noi. Aşa cum recunoaştem animalele agresive şi ne apărăm împotriva lor, avem uneori senzaţia că putem identifica, în cele mai multe dintre cazuri, călăul. Ne sprijinim convingerea, chiar dacă neexprimată, pe ideea că o asemenea sete de sânge, un dezechilibru interior de o asemenea magnitudine se revarsă în exterior, prin gesturi, priviri, mers, discurs. Cultural, am fost educaţi să credem că fiecare reprezentant al speciei noastre e dotat, de la naştere, cu o formă de conştiinţă care lui îi provoacă remuşcări, iar nouă ne permite să îi citim în ochi cruzimea şi nevoia de a se hrăni, canibalic, cu urletele celorlalţi. Că nu e aşa ne-ar putea-o spune fiecare dintre miliardele de victime care, de la începutul umanităţii, şi-au întâlnit călăii, într-o relaţie de unu la unu. Unii dintre ei nu mai pot vorbi, alţii mărturisesc, dar mărturia lor, pentru că depăşeşte capacitatea noastră de a imagina şi de a accepta consecinţele ultime ale confesiunii lor, e considerată, mai mereu, o excepţie şi prin urmare, ca tot ce e excepţional, irepetabilă.… Citește mai mult Când se privesc în ochi, călăul şi victima…